Abandon vs. sufocare în relația de cuplu. Cine cedează primul?

Când eu apăream în camera în care se afla, el se ridica și pleca. Dacă era nevoit să petreacă un timp cu mine, butona frenetic telefonul sau îl apuca o moleșeală inexplicabilă. Nu știu ce-i făceam, mie mi se părea că sunt ok, dar poate că nevoia mea disperată de a interacționa declanșa în el exact efectul contrar. Ghiciți cine n-a mai rezistat în poveste?

Contează foarte mult felul în care am primit iubire în primii ani de viață, pentru că în acei ani ni se definește ceea ce psihologii numesc „stilul de atașament”. Nu e acel „atașament” despre care vorbesc budiștii și tradițiile orientale că ar trebui eliminat, e vorba despre un mod specific de relaționare, care se numește tot așa.

Dacă părinții – în special, mama – i-au oferit copilului un climat armonios, în care acesta a înțeles că e ok să aibă tot felul de emoții, pentru că asta nu-l va face să fie părăsit sau respins, atunci copilul va dezvolta ceea ce se numește un „stil de atașament sigur”. Pe baza lui, când va ajunge la vârsta adultă, ființa în cauză va ști să relaționeze echilibrat, fără drame inutile și va atrage ființe cu care va avea relații împlinitoare și fericite.

Dacă, dimpotrivă, părinții respectivi nu vor da dovadă de maturitate emoțională, copilul lor va avea un stil de atașament care poate fi: anxios, evitant sau dezordonat.

În stilul anxios, părintele se implică excesiv în viața copilului, îi cere prea mult, ca și cum copilul ar fi responsabil de starea de bine a adultului. Copilul nu se poate desprinde de adult atât pentru că nu i se dă voie, cât și pentru că nu știe cum să fie independent. La maturitate, acest copil va căuta cu lumânarea acel partener față de care să poată fi dependent la fel cum a fost în copilărie de părintele său.

În stilul evitant, părintele este distant, făcându-l pe copil să-și găsească propriile resurse, să se deprindă să se descurce singur, evitând conexiunea intimă, din frica de a nu fi respins și mereu dezamăgit. Evident, ajuns la maturitate va face același lucru și cu partenerul de viață, repetând la nesfârșit aceleași structuri care deja sunt atât de adânc ascunse în subconștient că nu mai pot fi văzute ca atare, par a fi cel mai normal lucru.

Stilul dezordonat de atașament frizează patologia – el apare în familii destrămate, cu părinți care au probleme grave: consumă droguri, sunt violenți etc. Copilul este complet rupt de el însuși, reacționează cum nu te aștepți și este foarte greu să ai o relație intimă cu un asemenea om, odată ajuns la maturitate.

Pe mine m-a fascinat interacțiunea dintre anxios și evitant, pentru că am trăit-o din plin, și de fapt ei îi datorez începutul căutărilor mele pe această cale. Dacă nu aș fi suferit astfel, dacă nu aș fi trecut prin botezul de foc al unei asemenea iubiri, nu aș fi fost în situația să mă zbat să înțeleg. De fapt, ce spun? Relația aceasta, atât de importantă pentru mine, a apărut tocmai pentru ca eu să înțeleg. Și este importantă, exact pentru asta: că m-a pus față în față cu mine însămi.

Mai jos am din nou un tabel, extras din cartea pe care am lucrat-o de curând și despre care v-am mai povestit. Citeam tabelul și nu-mi venea să cred: descria exact ceea ce se petrecuse între mine și acel om pe care îl iubeam cu disperare, dar la care până la urmă nu am putut să ajung!

Nici măcar nu eram originali, pentru că, iată, viața noastră de zi cu zi apărea descrisă cu o precizie de manual. Cazul nostru putea ilustra un curs de psihologie a relațiilor disfuncționale.

Nici măcar nu am de ce să mă umflu în pene că am plecat – pentru că, iată, și asta era previzibil pentru cineva care știa ce se petrecea de fapt.

Concluzia? Mereu aceeași: iubirea și relația de cuplu reprezintă obiectul de studiu al unei științe, pot fi temeiul unei arte.

A te lăsa în voia evenimentelor în iubire înseamnă a nu-i da iubirii locul cel mai important, adică a nu-i da niciun loc. Iubirea și relația de cuplu este un instrument de cunoaștere teribil. Aproape că îmi vine să spun că cine nu înțelege că relația de cuplu este cea mai bună oglindă și nu o tratează ca atare, nu vrea să știe cine este.

Așadar, vă las cu tabelul. Eu însămi n-aș putea descrie mai bine ce am trăit zi de zi… dar iată că David Richo, având experiența lucrului cu sute de cupluri, a știut, chiar cu o mare precizie.

Ce-mi place cel mai mult în abordarea lui este că propune o combinație de lucru psihologic cu cel spiritual. Cred că aceasta e combinația câștigătoare, voi ce credeți?

Frica de a nu fi abandonat

(„Cel care hăituiește”)           

Frica de a nu fi sufocat

(„Cel care se distanțează”)

Nu se poate retrage cu ușurință când partenerul are nevoie de spațiu Nu-și poate lua cu ușurință un angajament când partenerul are nevoie de asigurări
Se agață sau poate părea că nu are suficient contact Se distanțează sau poate părea că nu obține suficient spațiu
Este prea atent, prea dispus să accepte, prea îngăduitor Este lipsit de prețuire față de atențiile partenerului sau se simte sufocat de acestea
Împărtășește de bunăvoie sentimente și informații Are secrete sau o viață secretă și se poate înfuria dacă i se pun întrebări
Are mai multă grijă de partener decât de el însuși/ea însăși Se simte îndreptățit să i se poarte de grijă, fără reciprocitate
Simte că nu poate oferi destul niciodată Interpretează a oferi și a primi drept acțiuni sufocante sau îndatoritoare
Urmează planurile partenerului sau se sintonizează cu acesta Insistă să dețină controlul și să ia deciziile
Are granițe insuficient conturate și tolerează abuzul, nefericirea sau infidelitatea Menține limite rigide și nu are nicio toleranță față de abuz, lipsa de loialitate sau deficiențe
Este dependent de partener și continuă să ofere mai mult Îl seduce pe celălalt și apoi renunță
Tânjește încontinuu după afecțiune și manifestări afectuoase Este stânjenit sau înfuriat de asigurări
Se simte încurajat de exuberanța partenerului Se simte amenințat sau enervat de exuberanța partenerului
Se poate mulțumi cu sexul drept dovadă de iubire sau îl poate folosi pentru a dobândi sentimente de siguranță Poate folosi sexul frecvent ca înlocuitor pentru apropiere sau poate renunța la sex pentru a manipula
Poate renunța la granițele sexuale firești pentru a-l determina pe partener să fie fără apărare în fața devorării Poate folosi distanțarea sau lipsa de interes pentru sex ca pe un mod de a-și menține independența, ca o apărare în fața vulnerabilității
Are nevoie de un partener care să-i fie un însoțitor constant („rămâi cu mine”) Are nevoie de un partener care să rămână pe loc, în timp ce el/ea vine și pleacă („lasă-mă în pace”)
Caută conectare și apropiere Caută conectare, dar nu apropiere
Se simte năucit fără prezența partenerului Devine anxios când apropierea de partener se prelungește
Explică în mod raționalde ex.,           găsește scuze Intelectualizează, înlocuiește sentimentele cu raționamente logice
Își arată fricile, își ascunde furia Își arată furia, își ascunde fricile
Are mare grijă să nu provoace discuții, caută mereu compromisul Acționează ostil, generează agitație sau este pus pe ceartă pentru a provoca distanțare
Simte nefericire când au loc veniri sau plecări Simte nefericire în momentele când oferă sau primește
Lasă nevoile să devină cronice Transformă nevoile în așteptări
Pare a fi cel care are inițiativa,  ceea ce pare a fi iubire, dar poate fi, cu adevărat, doar frică Pare a fi cel rece, ceea ce pare a fi lipsă de iubire, dar poate fi, cu adevărat, doar frică
Poate fi, mai probabil, acela care alege să plece Poate fi acela care observă cum se ivesc fricile de abandonare când este părăsit!

Aici cartea:

 

 

 

 

 

 

 

 

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like