„Pare interesantă cartea, găsim acolo și soluții, sau e doar pentru conștientizare?”

Am pus ca titlu un comentariu pe care l-am primit la postarea anterioară, exact așa cum a venit: cu copy-paste. Mi-am pus și eu această întrebare de multe ori, iar răspunsul ei e absolut tulburător.

Pentru că, dincolo de limitele pe care le are orice cercetare în domeniul psihologic și spiritual se ascunde o mare taină. Cine își dă seama de ea poate să spună că „s-a prins de poantă” în legătură cu viața. Și, din păcate, oricât ar încerca, nu va putea să ne împărtășească și nouă cum e.

Așadar, de ce soluția nu se poate afla niciodată într-o carte? Adevărul e că ne plac tipologiile. 12 zodii; 4 temperamente; 9 tipuri de personalitate pe eneagramă; 4 stiluri de atașament… Există ceva care ne liniștește dacă putem să încadrăm lucrurile în categorii.

Doar că liniștea durează foarte puțin, pentru că problema nu se rezolvă doar printr-o înțelegere a minții. Mintea fluctuează, prin definiție. Emoțiile par mult mai puternice la o adică. Într-un turbion emoțional uităm cu desăvârșire clasificarea care ne-a liniștit pentru moment.

E nevoie de ceva mai mult, și de aici frustrarea cu care rămânem după ce citim tomuri de lucrări psihologice și spirituale care ne ajută să înțelegem foarte clar unde suntem, însă oferta pentru „ce să facem” este de obicei prea „subțire”.

Nu e de ajuns ce citim într-o carte. E nevoie să „lucrăm” cu aceste emoții, preferabil în prezența unei persoane pe care emoțiile noastre o lasă rece. E nevoie de o instanță rațională care să asiste impasibilă la turbionul nostru.

Poate dura timp, pot apărea complicații în relația cu terapeutul – care este și el om. Trebuie să fie atât de puternic încât să nu se piardă cu firea la transfer.

Dar să nu divagăm.

Mai sunt și cărți care vin cu „soluții”. Propuneri pentru cum să ne comportăm în situații concrete, tehnici clare de lucrat cu noi înșine. Acestea, de obicei, ocupă mai puțin spațiu decât descrierea problemei.

O tehnică de mindfulness poate fi rezumată și într-o frază. Pentru o minte sprințară, valoarea ei poate trece neobservată.

Și de aici se naște întrebarea: „Chiar vrem să ne rezolvăm problema?”

Primul pas este înțelegerea că nimeni altcineva nu o poate rezolva în locul nostru. Renunțarea la a găsi țapi ispășitori. Iertarea celor pe care îi avem de iertat. Asumarea. Maturizarea.

Atitudinea prin care așteptăm să ni se dea și să ni se facă este caracteristică unei vârste pe care am depășit-o de mult. Problemele țin de acea vârstă. Emoțiile o iau la galop către sursa problemei – aflată de obicei în trecutul îndepărtat. Trebuie să discernem între ceea ce se petrece în prezent și filmul din trecut care ne activează de fapt.

Rezolvarea – dacă e să existe – se află în prezent. Nimeni nu e dator să ne dea și să ne facă nimic. Noi singuri ne menținem în problemă, câtă vreme nu ne putem smulge din vârsta de demult.

Pasul doi este să ne asumăm efortul. Tehnica de mindfulness de jumătate de rând dintr-o carte ne poate schimba viața, cu condiția să o facem.

Nu există o „pastiluță”, pilula minune pe care o îngurgităm și ne trezim brusc într-o lume ideală și tihnită. Dacă am alunecat în abisuri, drumul înapoi presupune urcuș. E împotriva gravitației, deci e cu transpirație.

Abisul e în noi înșine, unde nimeni altcineva nu poate avea acces. Decizia de a ieși de acolo ne aparține.

În concluzie, degeaba ne supărăm pe cărți că nu ne oferă soluții – nu e treaba lor să facă asta. Și nici nu ne putem lipsi de claritatea pe care ne-o aduc în înțelegerea problemei.

Mai e ceva. Satisfacția de a ne regăsi în tipologii este a minții, care de obicei nu „bate” mai departe de problemă. Dacă ar bate, problema nu ar mai exista. Ar exista eventual doar descrierea ei – cu alte cuvinte, o asemenea minte s-ar putea apuca de scris cărți despre acea problemă (și rezolvarea ei :)).

Este nevoie de o facultate mai cuprinzătoare care să aducă înțelegerea și rezolvarea, ceva care să urce undeva deasupra minții. O intuiție, o înțelepciune – altceva.

Să ne imaginăm că mergem că mergem pe malul mării, la răsărit. Raza de soare reflectată pe apă pare să ne urmărească pas cu pas. O singură rază. Dar, dacă ne-am ridica la o înălțime suficient de mare, am vedea că poate marea întreagă e scăldată-n soare.

O problemă poate fi văzută din multiple puncte de vedere, pe unele nici măcar nu le putem concepe acum. Perspectiva se poate transforma radical, cu condiția să depășim stadiul unei singure raze.

Din câte am văzut până acum, meditația pare să fie unica „soluție”. Problema cu ea este că nu se face singură…

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like