3 moduri clare prin care îți dai seama dacă ce simți e iubire sau ”doar” atracție sexuală

Am spus ”doar”, ca să fie clar că atracția nu e deloc inversă iubirii, ba chiar e cumva inclusă în ea, ca și cum atracția e un fel incomplet de iubire, iar iubirea fără atracție e ca mâncarea fără sare.

Cu alte cuvinte: hai să nu ne mai supărăm atât pe (doar) atracția sexuală, căci dacă nu ar fi ea, nu ar exista nici liantul care unește un bărbat și o femeie în acel mod irezistibil, ca să nu mai spunem că, fără ea, niciunul dintre noi nu am exista.

Atracția e un fel de început al iubirii, e scânteia care aprinde rugul. Dar dacă nu există ceva care să întrețină focul sau să-l transforme în ceva mai înalt, ne alegem ”doar” cu cenușa.

Problema e că dacă simțim doar atracție sexuală, fără iubire, ajungem în mod inevitabil să suferim. Și tocmai faptul că suferim atât din lipsa iubirii ne arată cât de multă nevoie avem de ea. Cum o recunoaștem?

1 Când iubești, îți dorești să fii cât mai bun.

Faci eforturi să te dezvolți, să-i arăți celuilalt, în mod autentic, cea mai bună versiune a ta. Sună ca un efort covârșitor, dar atunci când iubești pare cel mai natural lucru din lume. Simplul fapt că celălalt există îți dă aripi și tot restul timpului în care nu ești împreună cu el nu este decât o pregătire… și culmea e că asta nu te scoate din tine, dimpotrivă. Te simți mai tu însuți ca niciodată, de parcă abia acum te-ai întors, în sfârșit, acasă.

Cine rămâne doar la nivelul atracției, va face eforturi să pară altfel decât este în ochii celuilalt, eforturi care îl vor slei de puteri, iar în timpul în care nu este împreună cu el se va simți singur și fără rost. De aceea, va deveni dependent de prezența acestuia. Cu toate că, din cauza eforturilor de a părea ceea ce nu este în ochii săi, va fi obosit și mai tare. Inconștient, va dori să scăpe din cursă în același timp în care ar vrea să rămână în ea!

Care-i ieșirea? Să aibă curajul de a fi el însuși așa cum este, fără teama de a-l pierde pe celălalt. În definitiv, nu ai cum să pierzi ceva ce nu ai avut niciodată… și nici nu vei putea să ai, de fapt.

2 Când iubești, dorești să-l protejezi pe celălalt.

Binele lui devine cel mai important lucru din lume. Iubirea împărtășită este ceva firesc. Fiecare dintre cei doi pare a fi înzestrat cu un simț aparte prin care își dă seama instantaneu de ce are nevoie celălalt, iar trecerea la fapte provoacă cea mai mare bucurie. Dorința de a da este mai mare decât bucuria de a primi. A fi împreună cu celălalt se traduce printr-o necontenită descoperire a ceea ce el este, care provoacă o continuă și vie încântare. Te uiți la el ca la spectacol, te bucuri ca de o sărbătoare, cauți toate mijloacele de a participa din toată inima.

Atracția, fără iubire, ne face să fim obsedați să nu-l pierdem pe celălalt, am vrea să fim siguri că ne aparține – vrem să-l posedăm, ce să mai… Îi supraveghem obsedați conturile pe social media, ni se pare că suntem îndreptățiți să-i confiscăm telefonul și toate parolele. Avem nevoie de jurăminte și de contracte, de simboluri și de peceți. Să ne știe toată lumea și să facem un gard în jurul nostru, pe care scrie mare: ”Pe aici nu se trece”. În loc să ne bucurăm de grație, ne îmbolnăvim de grijă să n-o pierdem.

Culmea, deși cea mai mare dorință a iubirii este contopirea, cel mai mare rău pe care îl poți face atunci când iubești este să uiți de tine însuți, să uiți cine ești tu și cine este celălalt. Să consideri că acesta este un fel de ”eu” asupra căruia poți acționa fără respect. Poate tocmai deschiderea lui totală te invită să-l cotrobăi ca pe un sertar care îți aparține, și să-i pui acolo ordinea ta.

Dar dacă, în loc să te impui pe tine asupra lui, l-ai contempla iar și iar, ca și când abia atunci l-ai descoperit prima oară? O să-mi spuneți: și dacă el nu vine cu nimic nou, de unde să scoți această impresie de prospețime? Dar oare nu ochii care privesc sunt cei care transformă ceea ce văd prin ceea ce arde în spatele lor?

3 Când iubești, nu te poți opri din a-l ierta pe celălalt.

Lumea imperfectă în care trăim ne servește atâtea lecții și nepotriviri încât, oricâtă iubire am simți, tot ne vom ciocni în propriile nedesăvârșiri, mai devreme sau mai târziu. Doar că iubirea se va ridica la suprafață irezistibil, indiferent cât de mare ni s-a părut nedreptatea.

Vorba înțeleptului: ”Nu contează cine are dreptate, contează cine iubește mai mult”. Îl ierți pe celălalt pentru că nu poți altfel, chiar și dacă universul întreg îți urlă că ți-a greșit. Îl ierți și continui să-l iubești, chiar dacă uneori o vei face de la distanță.

Dacă iubirea noastră încă n-a depășit stadiul atracției, vom dori să ne răzbunăm, să-i dovedim celuilalt că avem limite peste care nu se poate trece. Limitele noastre… adică ceea ce ne împiedică să fim nelimitați.

One thought on “3 moduri clare prin care îți dai seama dacă ce simți e iubire sau ”doar” atracție sexuală

  1. E minunat ce ne spui, pentru ca ne zgâlțâie siguranța ca am avea fiecare, la purtător, câte un eu solid pe care il cunoaștem de dinaintea iubirii, despre care credem ca nu se va modifica niciodata si ca forta lui dura nu poate fi afectata de iubire niciodata, pentru ca iubirea ar fi un simplu atribut al lui. Bineinteles, acestea sunt niste prejudecati și randurile tale le spulbera elegant. Simt la fel ca tine si incerc să îmi fac in minte o schemă. Dacă tu spui că atracția fizică exclusivă ne conduce spre ceva neautentic (dorinta de a arăta că suntem ce nu suntem, dorinta de a-l confisca și poseda pe celalalt ca pe un bun, dorința de a păstra grația, dar exersată spre pierderea ei) atunci eu mă întreb: cum să înțeleg diferența dintre atracția fizică și celelalte? Doar ca pe niște poli opuși? Dar în toate atracțiile fizice inima și mintea mea sunt prezente, și în toate plutirile mele intelectuale ceva din corpul meu străbate. Ba chiar, când corpul meu atinge un corp, spun că e atingere, dar când simt un sentiment sau gândesc o idee, de ce nu spun că le ating? că doar toate cele trei procese presupun același lucru: să am o natură comună cu cel atins, să îi fiu similar. Nu pot atinge corpul iubit fără să îl iubesc (contrar aparențelor, putem discuta!) nici simți dacă nu am puterea de a simți, nici gândi un obiect fără să fiu pregătit pentru a-l gândi. Atunci, aș spune că la nivelul atracției fizice contopirea (despre care tu vorbești sublim, m-a emotionat sincer in textul tau folosirea cuvantului) se produce stangaci, pentru ca vrem sa ne lăsăm atrași de ceea ce ne este neasemănător, iar apoi ne înfuriem că nu ne este asemănător. Dimpotrivă, la nivelele mai înalte, știm să realizăm contopirea depășind lupta dintre asemănător și neasemănător: de aceea aș numi contopirea „asimilare”. Asimilare inseamnă să îți dorești tu să fii mai bun pentru că îl iubești pe celălalt, să îl protejezi și să îl ierți pentru că el este tu, dar fără pielea de reptilă uscată a sinelui care nu știe încă să renunțe la sine. De aceea abia iubirea inseamnă libertate. Mă frământă textul tău, picură în mine ca ploaia de aprilie, uite-o pe geam 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.