Mai poate fi salvată o relație deteriorată?

Chiar și atunci când cei doi sunt, sub același acoperiș, ca șoarecele cu pisica? Chiar și dacă s-au separat deja și și-au luat lucrurile cu ei? Și dacă unul dintre ei trăiește deja cu altă persoană? Da, da și da! Cu o singură condiție importantă…

Când le auzeam pe unele femei că vor să-și „salveze căsnicia”, dădeam ochii peste cap. Am plecat cu demnitate din orice relație în care nu m-am mai simțit iubită și dorită. Normal că am fost ca un dragon în flăcări când am început să lucrez această carte – „Divorce remedy”, pe numele ei adevărat.

Ironiile se țineau lanț, criticile însoțeau fiecare virguliță pe care simțeam nevoia s-o pun altfel. Cartea asta n-am ales-o eu, și nici nu m-aș fi uitat la ea dacă era s-o văd în mulțime. Cu atât mai mult cu cât autoarea face parte din categoria psihologilor cognitiv-comportamentali – orientare pe care personal o găseam prea puțin profundă pentru nevoile mele „elevate”.

Și cu toate astea m-a prins. Pe zi ce trecea, se auzeau din ce în ce mai puține vociferări din colțul meu. Pentru că a trebuit să recunosc că, dacă mă iei la bani mărunți, nu am făcut tot ce aș fi putut să fac în acele relații pe care mă laud că le-am părăsit, cu toate că eu eram convinsă de asta.

Nu am judecat lucrurile cu claritate atunci când a trebuit să iau o hotărâre – dimpotrivă, am fost strivită sub turbionul de emoții. De fiecare dată am plecat după o criză care mi-a pus capac. Cu toate că aveam mijloacele pentru a mă calma, și chiar mă calmam într-o anumită măsură în unele momente.

De fapt, cum arată o relație minunată?

Și tot dacă mă iau la bani mărunți, cred că și acum m-aș bâlbâi când ar trebui să descriu cu subiect și predicat cum arată pentru mine relația perfectă. Câți dintre noi chiar știm ce vrem cu adevărat? Câți dintre noi ne așezăm la masă, cu creionul și hârtia, să facem o listă de calități și defecte care ne-ar coafa. Și nu, nu e mentalitate de consumator care își proiectează produsul perfect, ci este dovada unei ființe care își cunoaște nevoile și clarifică astfel unde mai are de lucrat.

Cu atât mai puțin nu m-am gândit în  mod elaborat cum aș putea să-i cer omului ce vreau, în așa fel încât el să înțeleagă – cine știe, poate chiar își dorea și el același lucru, și am ratat amândoi împlinirea sa. De multe ori ne exprimăm ca și când interlocutorul ar fi identic cu noi, și de cele mai multe ori el nu este. În vălmășagul de emoții, câți dintre noi chiar ne punem problema că poate nu am fost cu adevărat înțeleși? Comunicare nu înseamnă numai să spui ce ai de spus, ci și ca mesajul chiar să ajungă la destinație.

Mi se părea că am făcut tot ce se putea face, dar nu-mi dădeam seama că făceam mereu același lucru. De exemplu, îi spuneam omului mereu ce nu-mi convine. Mereu altfel, e adevărat, în toate felurile – de la drăgălaș și umoristic, la țâfnos și chiar și cu urlete – dar în esență era vorba despre aceeași stratagemă: comunicarea nemulțumirii.

Normal că se simțea vinovat și cicălit. Nici mie nu mi-ar fi plăcut să mă simt mereu sub observația cuiva căruia nu-i convine nimic din ce fac. Și sunt atâtea alte căi de rezolvare. Doar că implică să fii sincer cu tine, să te așezi la masă, să-ți sufleci mânecile și să te apuci de treabă. Să lucrezi cu tine. Să-ți muți atenția de la ce face celălalt asupra a ceea ce faci tu. De ce faci așa? Cum ai putea să faci și altfel? Și, da, să treci la fapte.

Și dacă celălalt nu vrea și nu vrea?

Abia când am citit tot felul de cazuri care i-au trecut prin cabinet acestei doamne care scrie cartea mi-am dat seama că eram departe de a fi făcut tot ce se putea și că probabil mi-ar fi fost greu, chiar și dacă îmi dădeam seama în unele momente cât greșesc.

Să afli că sunt mulți alții în aceleași situații ca și tine și să afli că unii au reușit să le depășească este de ajutor. Și trebuie să recunosc că mi-am schimbat opinia despre psihologia cognitiv-comportamentală. Implică muncă reală cu tine, nu doar reflecții care te ajută într-un moment de iluminare, care apoi se pierd în următoarea situație în care acționezi la fel.

Dacă vrei cu adevărat să-ți salvezi o relație pe ducă trebuie în primul rând să știi ce vrei – cu claritate – să știi cum se face asta și să te ții de treabă. Asta ne învață această doamnă în cartea sa.

Și atunci se ridică întrebarea, așa cum a ridicat-o și colegul meu, Sorin, în filmarea de mai jos: „Dar dacă celălalt chiar nu vrea?”

Dacă nu vrea și nu vrea îi dai drumul, n-ai ce să-i faci. Însă există un mic amendament despre care nu am vorbit pe filmare, probabil pentru că eram afectată de lockdown.

Cine i-a adus pe cei doi împreună, de la început? I-a forțat cineva, au fost constrânși de împrejurări? Câtuși de puțin. Dacă n-ar fi vrut cu strășnicie să fie lipiți în minunatul început, nici nu s-ar fi ajuns la toate aceste probleme, nici n-am avea despre ce să vorbim acum.

Așadar, la început, ei au vrut amândoi – ce s-a petrecut de nu mai vor acum? Diverse, nu intrăm în amănunte. Dacă îi întrebai atunci câtă vreme cred că va dura relația lor, ar fi răspuns într-un glas: „Până când moartea ne va despărți”. Dacă le-ai fi spus atunci: „Vedeți că veți avea cutare și cutare problemă” – ar fi sărit ca arși să te convingă că ei sunt „altfel” și „unici”, și că pe ei nimic și nimeni nu-i va afecta.

La fel de convinși ca și acum, când cred cu strășnicie că nu se mai poate continua.

Așa că lucrurile nu sunt deloc bătute în cuie și, vorba poetului, totul va fi bine în final. Dacă nu e bine, înseamnă că nu am ajuns la final.

Și poate că nici nu vom avea parte de frica de final dacă ne vom arunca un ochi prin cartea doamnei – cine știe, poate nu se laudă ea degeaba că a salvat milioane de căsnicii.

Ah, și să nu uit de condiția despre care vorbeam la început: trebuie ca măcar unul dintre cei doi să vrea. Nu trebuie să aștepți după celălalt să se trezească din marasm. Poți să aștepți mult și bine. Pentru ca o relație să fie salvată e nevoie ca unul dintre cei doi să-și dea seama și să înceapă să facă ceva. Rezultatele pe care le va obține reprezintă confirmarea că eforturile sale dau roade. Nu lăsa pe altul ce poți să faci chiar tu, dacă vrei cu adevărat. Și, da, regret că nu am citit această carte la timp.

Hai, măcar voi, vorba poetului autohton: să citiți și să fiți iubiți! 🙂

Salvează-ți căsnicia în 7 pași!" de Michele Weiner | Luisa Neag, Senior Editor

Azi la „Pastila de lectură, Sorin Lucaci a discutat cu Luisa Neag, Senior Editor, despre noul titlu apărut în colecția Pas în doi: „Salvează-ți căsnicia în 7 pași! Soluții unice și remedii împotriva divorțului testate de peste 1 milion de cupluri din întreaga lume", Michele Davis (https://bit.ly/2xaDAqv).Cu o orientare cognitiv-comportamentală, Michele Weiner Davis ne oferă un ghid plin de încredere și speranță pentru salvarea căsniciei și pentru a construi relații mai puternice și mai pline de iubire.Într-un stil realist, fără artificii psihologice, autoarea ne propune un program în 7 pași îndreptat către soluții pentru a rezolva problemele căsniciei care, atunci când sunt lăsate nerezolvate, pot să distrugă relația și să ducă la divorț. Folosind anecdote cu tâlc, precum și studii de caz elaborate, Michele Weiner Davis ilustrează metode practice pentru a-i ajuta pe partenerii dintr-o căsnicie să:- evite „capcana divorțului”- identifice care sunt obiectivele specifice pentru a-și salva căsnicia- găsească cele mai eficiente căi de a relaționa- devină experți în a face lucruri care dau rezultate- depășească infidelitatea, obsesia față de Internet, depresia, problemele sexuale și criza vârstei de mijloc- repună căsnicia pe linia de plutire și să o mențină cel puțin astfel.

Publicată de Editura Herald pe Luni, 6 aprilie 2020

 

4 comments
  1. Salvarea unei relatii
    Depinde şi de alţi factori. O relaţie nu înseamnă doar acea iubire care arde prin ea însăşi, deoarece cum spuneam şi în alte comentarii, iubirea nedirecţionată e o stare a conştiinţei ce nu depinde de prezenţa sau absenţa partenerului/partenerei de viaţă, însă această formă nu e tocmai accesibilă celor care suntem implicaţi în viaţa socială occidentală şi care avem nevoie de resurse materiale. Prin urmare, mă voi referi la iubirea direcţionată şi/sau condiţionată, care necesită şi anumite interacţiuni reciproc acceptate între cei doi. Nu putem avea o viaţă exclusiv intuitiv-emoţională sau exclusiv raţional-materială. Aceste extreme e de preferat să nu existe sau să fie evitate. Aşadar, o relaţie în cuplu presupune, nu doar existenţa unor sentimente comune ci, poate, mai ales, existenţa unor valori comune. Dacă interacţiunea dintre aceste valori arată mai degrabă ca o ciocnire şi nu ca o completare, atunci rezultatul este resimţit sub forma unor dialoguri care evoluează gradat de la neplăcut, la ironic, apoi escaladează spre tendinţe acuzatoare şi apoi ceartă pe ton ridicat. Şi totuşi, articolul ne pune o problemă interesantă, şi anume, faptul că uneori, chiar şi aceste condiţii, unii parteneri doresc salvarea relaţiei. De ce ? este prima întrebare. Un posibil răspuns ar fi sentimentele de dincolo de valori, crîmpeiele unei forme incipiente de iubire nedirecţionată, care nu poate fi explicată raţional. Aceasta înseamnă că există un dublu conflict: a) pe de o parte este cel al valorilor şi b) cel al atracţiei inexplicabile. Da, poate părea bizar, dar există numeroase cazuri ale unor cupluri foarte destrămate din punct de vedere a valorilor şi totuşi ele manifestă o atracţie suficient de mare pentru a le face despărţirea foarte dificilă. În cadrul acestei categorii există şi o subcategorie şi anume, despărţirea e dorită doar de către unul din parteneri, fapt care menţine legătura atracţiei la cote ridicate. Soluţiile cele mai susceptibile de a oferi rezultate pentru ambii parteneri este de a îşi analiza valorile. Cu siguranţă, la o analiză detaşată sau poate chiar asistată de o terţă parte, unele valori sunt doar false valori dar unii oameni nu pot renunţa la acestea, asemenea unui pericol iminent care planează asupra vieţii. Chiar cea mai mică atingere asupra unei libertăţi din viaţa privată sau publică, poate produce o stare conflictuală intensă. Dilema este astfel: fie se produce o reaşezare / readaptare reciprocă a acesto valori şi libertăţi personale şi/sau de cuplu, fie, este nevoie de căutarea unei alte oportunităţi, o altă relaţie de cuplu. Cele mai multe false valori, care sunt comune cu ale partenerilor de viaţă, vor trece complet neobservate, deoarece ambii fac aceleaşi lucruri inutile, superficiale şi banale, doar de dragul trecerii timpului degeaba. Aici, nimeni nu are nicio problemă. Dar atunci cînd unul dintre parteneri, mai are una sau mai multe valori, care au argumente reale ce o demonstrează ca fiind o real-valoare în viaţă, atunci aceasta intră în conflict cu lipsa ei de la partanerul de viaţă. De ce ? pentru că el/ea nu înţelege acel lucru ca fiind o real-valoare. Nu are rost să scriu exemple deoarece fiecare ar putea demonstra că o valoare e non-valoare sau că o non-valoare este de fapt o valoare reală. Societatea occidentală se află acum într-o criză nu neapărat a lipsei de valori ci mai degrabă a confuziei dintre valori şi non-valori. Deci mai există şi aceste argumente.

    1. Cristian, chiar imi era dor de un comentariu de-al tau! 🙂 Ce ai scris aduce povestea la un nivel mult mai profund. Desigur ca a intreba ce ne mana in efortul indarjit de a ne salva relatia nu se inscrie in demersul „orientat catre solutii” al autoarei cartii despre care vorbeam. Si aici se vad foarte clar limitele abordarii ei. Cu atat mai mult cu cat pui problema valorilor, care pentru ea nu exista. Ma amuza gandul ca o persoana ar vrea sa-si „salveze casnicia” cu cineva care incepe sa aiba valori reale, fara ca persoana sa le aiba. Iti dai seama ca fara sa ajunga sa se ridice la acele valori n-are nicio sansa… Oricat ar dori cineva sa urmareasca niste scopuri care il implica si pe altul, cred ca totusi singurele scopuri pentru care merita luptat sunt cele care ne implica doar pe noi.

      1. Luisa, ma bucur sa ne reintilnim pe calea ideilor… prezentarea mea e incompleta, desigur se mai pot spune multe lucruri, dar nu am vrut sa abuzez de spatiul alocat comentariilor… eu am obiceiul de a raspunde la un articol aproape cu un alt articol. De-a lungul experientelor mele am observat o serie de detalii, tipare comportamentale dar am vazut si emisiuni TV despre cuplurile nefericite sau care isi cautau iertare si o a doua sansa. Se pot scrie zeci de pagini despre modul in care evolueaza sau esueaza relatiile. Potrivirile sau nepotrivirile in cadrul unei relatii de cuplu sunt foarte diverse si uneori dificil de pus in cuvinte intr-un spatiu public. Dar sper sa fie cit mai utile ideile mele… fara a pretinde ca sunt un expert in materie ci doar un observator atent al evenimentelor de viata prin care am trecut, respectiv ale altora pe care i-am cunoscut sau am aflat despre ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like