Interviu cu Sorin Lucaci, acest herald actual care strigă cărți

De fiecare dată când ajung la biroul lui plin de cărți încerc să i le pun în ordine, de fiecare dată le găsesc vraiște :)))

„Herald = Dregător de la curțile suveranilor din Evul Mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunța începutul turnirului și numele învingătorului, de a transmite declarațiile de război etc.” Mi-l și imaginez pe Lucaci cu șosetuțe pân’ la genunchi, pantaloni bufanți și vestuță cu peplum, și cu o tichie cu ciucuri după ultima modă. Subțirel tras prin inel, cum e el, ar fi arătat ca scos din cutie, ca și acum. Dar nu despre cât de drăguț este el vreau să vă spun – deși este 🙂 – ci despre lucruri mult mai importante, după cum veți vedea.

Cine s-ar fi gândit, în urmă cu 30 de ani, pe vremea când ne toceam amândoi coatele în fiecare duminică pe băncile cenaclului literar Săgetătorul de la Lazăr, că vom ajunge colegi la Herald? Că el va fi PR-ul, iar eu un editor? Și că-ntro zi de vară vom sta la taclale, eu să-mi îndeplinesc fantasmele de intervievatoare, iar el să-și spună of-ul de PR? Dar neștiute sunt căile vieții, și uite că aceste lucruri chiar s-au petrecut, ia fiți atenți aici ce personaj: cu Herald, v-am spus, dar în rest omul mai face și teatru (adică e actor), scrie poezii (de când eram mici, v-am zis; e pe la al șaptelea volum), și televiziune, și tabere pentru copii – și cine știe ce mai face, că toată ziua e pe drumuri și niciodată n-are timp de nimic.

Dragă Sorin, ce voiai să te faci când erai mic? Mai ții minte?

Au fost niște etape… pe la 10 ani, în clasa a patra, voiam să mă fac profesor de istorie, chestie care m-a ținut până pe la sfârșitul liceului (am terminat filologie-istorie). După care am dat puțin cu nasul de psihologie – Jung și Freud – și filosofie – începând cu anticii, trecând prin Spinoza, Descartes, Hegel șamd, și am avut în minte vreo două-trei facultăți: filologie, istorie-filosofie, după care am cochetat cu ideea de a da la teatru… și în ’91 am dat la psihologie. După care, cu regret că n-am făcut psihoterapie, am intrat în marketing și PR de presă, după care în industria cărții.

Și de ce nu te-ai făcut profesor de istorie?

Ajunsesem la concluzia că profesorii nu sunt foarte bine plătiți, și nici istoria nu este iubită de foarte mulți…

Și acum, ce-ți dorești să te faci când vei fi mare?

Acum, îmi doresc liniște. Vreau să continui ceea ce am început, zona aceasta de evenimente culturale, în care recunosc că mă simt foarte bine, partea de televiziune, nu m-aș da în lături nici de la o emisiune de radio, teatru – cum a fost și ultima piesă în care am jucat, „Bârfe” de Neil Simon, la Teatrul de Artă București… poate un nou volum de versuri.

Lucaci, actorul…

Mai ții minte când ai scris prima poezie?

August-septembrie 1987. Mergeam la cenaclul „Săgetătorul”, condus de regretatul Tudor Opriș. A fost un fel de joc, un exercițiu, și am luat-o încet-încet mai în serios. Multe poeme s-au pierdut… Îmi amintesc și acum, m-am dus cu manuscrisul la Florin Iaru, care era redactor la Cartea românească. Și mi-a pierdut manuscrisul! Am fost atât de dezamăgit, că multă vreme n-am mai scris nimic. Am reluat-o mult mai târziu. Nu mă forțez să scriu.

Ai scris vreodată jurnal?

Nu. Simt nevoia să vorbesc. La mine vorbitul ține locul unui jurnal. Doar ca, la un moment dat, dacă revii cu același subiect, poți să devii deranjant.

Dintre toate lucrurile pe care le faci, care te pasionează cel mai tare?

Nu știu dacă pot să aleg un moment de pasiune. E posibil ca acum două săptămâni să fi fost piesa de teatru. În momentul de față încerc să fac emisiuni cu subiecte frumoase pentru telespectatori. În egală măsură, partea aceasta de evenimente – să am o lansare, o dezbatere bine făcută, să aibă invitați foarte buni, care au conținut, au ce să spună, și dacă vine și multă lume, e cu atât mai bine. Depinde pe ce proiect sunt concentrat.

Dar tu ești pus în situația să vorbești despre toate cărțile editurii Herald, care sunt din multiple domenii. Care este categoria, colecția, despre care îți place cel mai mult să vorbești, pe care o citești cu cea mai mare plăcere? Care sunt cărțile tale preferate de la Herald, în realitate? Știu că trebuie să le iubești pe toate, dar…

În primul rând, seria de autor Alan Watts, seria de autor Vasile Andru, colecția de spiritualitate creștin-ortodoxă (mă gândesc acum la Muntele tăcerii de Markides), partea de mindfulness, relații de cuplu și parentaj, budismul tantric tibetan (interviurile cu Dalai Lama din Mănăstirea și microscopul)… Și, dacă ar fi să pomenesc trei nume care au schimbat cumva istoria în ultimele decenii, ar fi: Dalai Lama, maica Tereza și Mahatma Gandhi, prin promovarea mesajelor de pace, iubire, bunătate, compasiune șamd. Colecția de șamanism, iarăși, îmi place foarte mult. Yoga, sufismul… mi-ar fi greu să spun: „asta e colecția preferată”. Le-aș împărți în două categorii mari: pe de o parte sunt cele de psihologie și psihoterapie, în care intră și relațiile de cuplu și parentaj, în partea cealaltă sunt cele legate de tradiții spirituale din diverse colțuri ale lumii.

După evenimentul despre Alan Watts, de la stânga la dreapta: Vasile Calofir, subsemnata, Sorin Lucaci, Matei Georgescu, Alice Macrina, Mihai Popa Radu.

Știu că lucrezi acum cu asiduitate la campania „Te așteptăm în librărie”. În ce constă ea și ce te aștepți să obții în urma ei?

Este un proiect foarte frumos, un proiect național aflat la a 11-a ediție, și care de la bun început și-a propus să descopere librăria ca un colț magic. Librăriile s-au reconfigurat, au devenit mult mai luminoase, mai deschise. În librărie au loc adevărate evenimente, nu doar niște lansări de carte anoste, fără piper, fără sare, fără culoare. Ce înseamnă librăria pentru cititorul contemporan? Un spațiu în care îmbinăm și partea artistică de care este nevoie într-un eveniment, și cu partea teoretică legată de conținutul cărților. Foarte important este rolul librarului. Editura Herald, prin acest proiect, a încercat să restabilească legătura cu librarul. Librarii să devină un fel de ghizi spirituali. Să te ajute să găsești o editură, o colecție, un domeniu de interes, un autor preferat. Un fel de mic mentor care să te îndrume spre ceea ce-ți dorești.

Pe lângă librării, încercăm să găsim spații neconvenționale, cum ar fi amfiteatrele unor universități sau săli de teatru, sau hub-uri culturale – unde se va desfășura și următorul eveniment, „Practica zen în viața cotidiană”, la Hermitage – urban spiritual hub, un loc foarte încăpător, foarte frumos, în momentul în care intri acolo parcă intri într-o altă lume. Ne dorim ca cititorii să treacă pragul librăriilor, îi invităm să o facă – avem 30 de titluri în campanie, avem și o promoție… Încercăm să organizăm evenimente cu cât mai multe dintre ele, atât în librăriile din București, cât și din țară, pentru că dorim să ne adresăm tuturor românilor, nu doar celor din București

Dacă mă întrebi pe mine, mi-aș fi dorit ca această campanie să dureze mai mult, măcar patru luni, poate până la 1 decembrie… Dar așa s-a stabilit, în aceste trei luni încercăm să facem lucruri frumoase, să atragem cititorii în librării, la evenimente culturale și, bineînțeles, să cumpere cărțile Herald.

Care-i librăria ta preferată?

În București este Seneca Anticafe, unde sunt niște oameni extrem de calzi și de blânzi și de binevoitori, în Timișoara La două bufnițe – o librărie foarte frumoasă, condusă de două femei extraordinare, foarte inimoase, în Cluj librăria Humanitas, unde de altfel am și avut un eveniment… cam astea sunt, foarte pe scurt.

Ce faci când nu faci nimic? (din toate lucrurile astea multe pe care le faci…)

Ei, asta este o întrebare grea! Nu știu, încerc să-mi încarc bateriile. Dorm. Zilele trecute vorbeam cu cineva: cum ar fi să avem momente în care nu ne gândim la nimic? Este extraordinar acest exercițiu pentru că, de cele mai multe ori, nu putem face aceasta. Mă gândeam la conceptul de mindfulness… Mintea este ca o autostradă. Sunt momente în care traficul este foarte intens, pe ambele sensuri, și îmi imaginez o autostradă într-o zi de duminică, când trece o mașină la zece minute… pe la 2-3 noaptea. Ce bine ar fi să avem gânduri cât mai puține și emoții, deopotrivă. Dar, din păcate, prin mintea noastră circulă zilnic mii de gânduri.

Dacă nu știați, ține și cursuri de recitat. „Sunt tânăr, doamnă”….

Ce n-ai face niciodată, indiferent cât de mult ai fi plătit pentru asta?

E foarte greu… S-ar putea ca în prima fază un lucru să ți se pară foarte greu de făcut – un lucru imoral sau un lucru ridicol: să vând bilete la suprapreț în fața Sălii Palatului! E ca într-un sport: joci o dată, de trei ori și prinzi gustul… Până la urmă, în tot ceea ce facem există un soi de deprindere, un soi de ritual. Ajunge să-ți placă la un moment dat.

De la cine ai învățat sau înveți cel mai mult în viața ta?

N-am avut modele în viață. Dacă aș fi avut, probabil m-aș fi copt mai devreme. Acum, la vârsta maturității, aș putea spune că de câțiva ani am descoperit niște oameni minunați, de la care cu siguranță am de învățat. Doamna Silvia Andrucovici, soția regretatului Vasile Andru, profesorul Theodoru Ghiondea și dl Vasile Zecheru, care m-au luat sub aripa lor, îmi sunt foarte dragi și le sunt drag și întotdeauna când sunt în preajma lor mă umplu de energie spirituală și cumva îmi lasă robinetele deschise la niște canale energetice și informaționale ca să primesc cât mai multe lucruri din ceea ce oamenii aceștia cunosc.

Hai domn profesor, că mă descurc! 🙂 🙂

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.