puteredefemeie„Mai repede, mai repede!” – părea să fie refrenul fiecărei zile. Chiar și când meditam, știam exact ce urmează să fac imediat după ce timerul urma să piuie de final. Când mergeam, aș fi făcut doi pași într-unul, înghițeam secundele, minutele și orele în goana de a ajunge… nu știu unde, de fapt. Tot „acolo”, până la urmă.
Cam asta era starea mea până mai deunăzi, când brusc mi-am dat seama că am obosit. Aș putea găsi motive întemeiate pentru această panică, dar pentru început mi-am propus, pur și simplu, să merg mai încet. Să fiu atentă la fiecare pas, să observ lumea care se desfășoară în fața mea, să-mi dau răgaz să (mai și) trăiesc. Să mă uit unde am ajuns, să văd încotro o s-o iau – știți voi, bilanțuri pe care îți vine să le faci la început de an.
Am dat peste o serie de întrebări semnificative la The Daily Stoic și m-am gândit să le mai comentez puțin, pe ici pe colo. Suntem mereu în căutare de răspunsuri, dar, până la urmă, întrebările potrivite puse la timpul potrivit ne pot schimba cu totul direcția în viață. Să purcedem:
1. Cu cine îmi petrec timpul?
„Spune-mi cu cine îți petreci timpul ca să-ți spun cine ești” – zicea Seneca – și mă gândeam că pot adăuga aici nu doar oamenii cu care îmi petrec efectiv timpul, ci și pe cei pe care îi urmăresc pe rețelele sociale, personajele din seriale etc.
Înainte de pandemie, când mergeam la birou, nu puteam să nu mă gândesc că dedic majoritatea timpului meu unor oameni cu care teoretic ar fi trebuit să păstrez niște raporturi îndepărtate… și mi se părea un paradox: oamenii cu care petreci cel mai mult timp ar trebui să-ți fie cei mai apropiați, nu-i așa? Deși în realitate nu ne acordam prea multă atenție unul celuilalt…
Pe de o parte se spune că cele mai profunde legături se fac între oameni care petrec împreună timp „de calitate”, pe de altă parte că acestea apar între oameni care lucrează împreună la același vis… adică exact definiția echipei (presupunând că toată lumea își iubește jobul :)).
Dar să nu divagăm. Întrebarea este: mă ajută ei să mă apropii de acea „versiune mai bună” a mea sau dimpotrivă, mă împiedică? Ideea ar fi să ne debarasăm de acele legături care ne fac rău, să rămânem mai degrabă fideli unui ideal decât unor persoane care nu merită.
Altă întrebare:
2. Pot eu să controlez această situație?
Epictet spunea că este întrebarea-cheie, cea mai importantă sarcină pe care o au filosofii, să distingă între ceea ce stă în puterea noastră și ce nu. Atâtea griji ne facem în legătură cu lucruri pe care oricum nu le putem schimba. Nu e nevoie să am o opinie despre faptul că plouă – ceea ce pot controla este reacția mea la ceea ce se petrece: pot să mă bucur sau pot să mă tângui; pot să alerg desculț și să fac poezii sau pot să vând umbrele… alegerea îmi aparține.
Unii zic că fericirea poate fi urmarea unei alegeri conștiente.
3. Cum arată ziua mea ideală?
Seneca spunea că „o viață este formată din zile”. Cum îmi construiesc viața? Dacă nu am un proiect, o idee despre cum aș dori să fie ziua ideală, de unde știu cum și ce am de făcut? Am mai spus și în altă parte că asta mi se pare o întrebare grea. Știu în fiecare seară cam cum aș vrea să arate ziua următoare, în funcție de ce am de făcut, de ce „trebuie” să fac, dar dacă m-ai pune în fața unei zile „albe”, fără nicio sarcină, oare ce aș alege să fac? Nu prea am parte de astfel de răgazuri, iar dacă „ies din rând” uneori mă simt atât de vinovată pentru că după aceea va fi nevoie să „alerg” mai mult.
Deci, mai am de cugetat.
4. Mă interesează acțiunea în sine sau consecințele ei?
Să fiu o persoană importantă sau să fac lucruri importante? Cum îmi măsor valoarea în viață? Pentru ce fac tot ce fac? Să mi se recunoască meritele sau să-mi văd de treaba mea?
Știți vorba aceea: „Hei, voi, cei care erați îngrijorați de ce-o să zică lumea… până la urmă ce a zis?” Mai devreme sau mai târziu cu toții începem să ne dăm seama că în realitate fiecare e interesat în primul rând de propria viață, și prea puțin îi pasă în realitate de ceilalți. Iar cei cărora chiar le pasă, niciodată nu ne vor judeca. Ne vor ajuta dacă avem nevoie, iar în rest ne vor respecta și ne vor lăsa să fim noi înșine.
5. Ce pierd alegând să-mi fac griji sau să-mi fie frică?
În Economie se numește „costul de oportunitate” – cât mă costă lucrurile la care renunț atunci când fac o alegere, oricare ar fi ea. Dacă aleg să rămân într-o emoție negativă, pierd oportunitatea de a mă bucura de cine știe ce clipă sau poate pierd ocazia de a învăța ceva nou sau cine știe ce altceva… Până la urmă, tot acolo vom ajunge cu toții, și chiar dacă rostul vieții poate îmi scapă momentan, măcar pot să-mi cultiv inteligența de a găsi ceva care să merite chiar acum.
Sau dacă decid că mă voi simți mizerabil, măcar să o fac conștient și asumat, nu să mă ia valul ca pe orice fir de nisip.
6. Îmi fac treaba?
Îmi văd de treaba mea? Menirea mea care este? E mai ușor să-mi pierd timpul uitându-mă la alții, uitând de mine. Dacă îmi fac treaba, foarte bine. Dacă nu, care e problema mea? „Nimic nu se compară cu bucuria de a te uita la făpturile care își văd de treaba lor” (prietenul meu în fața unui iaz cu rațe :)) Și nimic nu se compară cu bucuria de a-ți vedea de treaba ta.
7. Care este cel mai important lucru?
Dacă nu știu care este acesta pentru mine, de unde știu dacă îl pun pe primul loc? Una zicem, alta facem… și de fapt acțiunile dovedesc ce e mai important pentru noi în fiecare zi. Cine cred sau mi-ar plăcea să fiu și cine sunt, de fapt? Dacă m-aș da cu un pas înapoi să mă uit la mine de câteva ori în timpul unei zile, mi-ar plăcea persoana pe care o observ?
Dacă ar trebui să mă descriu prin prisma îngerului meu păzitor, ce aș zice despre mine? Îmi place cine sunt?
Sursa foto
puteredefemeie
