30 de întrebări pentru a te (re)descoperi cu adevărat

Iar am dat peste un articol interesant și m-am apucat să-l traduc pentru voi, pentru că lista de întrebări pe care am găsit-o mi s-a părut foarte bună. Eu le-am răspuns la toate într-o singură ședință, și m-am simțit foarte bine făcând asta.

Am simțit că însuși faptul de a-mi acorda timpul, răbdarea și bunăvoința de a răspunde serios la aceste întrebări este un act de grijă și de iubire față de mine însămi.

Unele întrebări mi s-au părut dificile sau provocatoare – de ex. 7 sau chiar și 13, sau 30 – în ciuda faptului că sunt atât de simplu formulate.

La unele mi-a venit să mă întreb: „Din punct de vedere interior sau exterior? ; „Abstract sau concret?” – așa că am răspuns pentru ambele situații.

Sper să vă fie și vouă de folos!

„A-ți pune întrebările corecte poate fi o modalitate puternică de a te ajuta să redescoperi adevăratul TU.

Faptul de a-ți pune întrebări te ajută să te reconectezi cu cine ești cu adevărat, să identifici orice convingeri care te împiedică să-ți clarifici ce-ți dorești cu adevărat pentru tine și pentru viața ta.

Ori de câte ori sunt gata să-mi schimb sau să-mi reproiectez viața, îmi pun multe întrebări pentru a mă ajuta să mă conectez la sinele meu cel mai adevărat. Înainte ca oricare dintre noi să poată crea schimbări în viața noastră, trebuie mai întâi să știm cine suntem în interior.

Pe măsură ce devii mai conectat cu sinele tău cel mai adevărat, vei obține claritatea pe care o dorești pentru următorii tăi pași.

Fără a trece prin acest proces de autoevaluare, ești obligat să rămâi confuz cu privire la cine ești cu adevărat, ce dorești cu adevărat și cum să faci acest lucru.

Pentru a-ți face acest proces mai ușor, îți împărtășesc câteva întrebări de coaching pe care le folosesc eu și clienții mei care își reproiectează propria viață.

Folosirea întrebărilor pentru te redescoperi cu adevărat

Iată câteva sugestii despre cum să utilizezi întrebări de auto-coaching pentru a obține cele mai bune rezultate.

Alocă-ți timp pentru a explora o întrebare pe zi, una pe săptămână sau completează-le pe toate într-o sesiune intensivă. Alege ce funcționează cel mai bine pentru tine.

Găsește un spațiu liniștit și confortabil pentru a scrie, undeva unde te simți relaxat și calm. Cere îndrumare din partea Divinității pentru a primi claritatea, înțelepciunea sau direcția pe care o cauți și deschide-ți mintea și inima pentru a le primi.

Citește fiecare întrebare cu voce tare, închide ochii și permite răspunsurilor să vină la tine. Notează rapid orice gânduri îți vin în minte, fără a edita. După fiecare răspuns pe care îl primești, întrebă-te dacă mai există ceva. Continuă să întrebi și să scrii până când simți că e „gata”.

Unele dintre răspunsuri se pot simți inconfortabil, sau nealiniate cu ceea ce credeai că dorești sau cine credeai că ești. Este în regulă. Cu toții avem idei sau credințe preconcepute despre ceea ce credem că este adevărat pentru noi și pentru viețile noastre. Încearcă să nu lași aceste credințe și temeri să împiedice autenticitatea și sinceritatea în modul în care răspunzi. A fi sincer cu tine este singurul mod de a crea schimbări pozitive și de a merge mai departe pentru a proiecta o viață mai bună.

Dacă rămâi blocat la o întrebare și nu ai un răspuns, omite-l deocamdată. Uneori, răspunsul îți va veni ulterior.

Începe cu așteptarea pozitivă că veți primi tot ceea ce ai nevoie de la aceste întrebări și de la acest proces.

30 de întrebări pentru a te (re)descoperi cu adevărat

Aceste întrebări sunt primul pas pentru a începe să-ți redescoperi eul cel mai adevărat. Ia-ți timp și răspunde la fiecare pe îndelete.

  1. Care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult la tine?

  2. Care sunt calitățile pe care le prețuiești cel mai mult la tine?

  3. Care sunt cele mai importante lucruri pentru tine în viață?

  4. Care sunt primele tale 5 valori fundamentale?

  5. Viața ta susține și reflectă aceste valori sau le ignoră?

  6. Cum arată sinele tău ideal? Ce înseamnă să fii sinele tău cel mai înalt?

  7. Ce te face să fii unic?

  8. Ce te energizează și te face să te simți viu?

  9. Care sunt cele 3 lucruri care îți pot pune zâmbetul pe buze, indiferent de ce?

  10. Care este contribuția pe care vrei să o aduci acestei lumi?

  11. Ce te pasionează cel mai mult?

  12. Ce ți-ar plăcea să fie posibil pentru viața ta, dar de multe ori te îndoiești?

  13. Cine sunt cei mai importanți oameni din lume pentru tine?

  14. Care este cea mai mare speranță pentru tine?

  15. Când, unde sau cu cine te simți cel mai bine?

  16. La ce vrei să poți renunța în viața ta?

  17. Ce te împiedică să fii tu însuți?

  18. Care sunt cele mai mari temeri și credințe limitative despre tine?

  19. Cum te-au împiedicat acele frici și credințe să creezi viața pe care o dorești?

  20. Ce te entuziasmează cel mai mult din viața ta acum?

  21. Ce se simte prea greu sau te epuizează în viața ta acum?

  22. Ce părți din viața ta nu reflectă autenticul tău sine?

  23. De ce ar fi nevoie pentru a te pune în centrul vieții tale?

  24. De ce anume ești cel mai mândru din viața ta?

  25. Ce ți-ar trebui pentru a te dezvolta și a te simți împlinit?

  26. Cât de angajat ești față de tine?

  27. Crezi în Dumnezeu, într-o Putere Superioară? Te consideri o persoană spirituală și de ce?

  28. Acțiunile tale sunt ghidate mai mult de frică sau credință?

  29. Simți că îți cunoști scopul în viață? Dacă da, care este acesta? Dacă nu, există ceva care te împiedică să-l descoperi?

  30. Cum ar fi ziua ta ideală? Descrie-o în detaliu de dimineață până la culcare.

Când (re)descoperi adevăratul TU

Aceste întrebări au puterea de a te vindeca, de a te transforma și de a te umple de putere.

Dacă ești de ajuns de curajos să-ți pui câteva dintre aceste întrebări și ești dispus să primești răspunsurile, vei câștiga claritatea și înțelepciunea pe care ai nevoie. Cunoașterea de sine îți permite să te concentrezi asupra a ceea ce este important și a ceea ce vrei cu adevărat.

Deși a-ți pune întrebări profunde poate fi adesea un proces dificil, poate fi și catalizatorul care aduce schimbările pozitive. Este începutul călătoriei tale către înflorire și proiectarea unei vieți mai bune pentru tine și cei dragi.

Thanks, Eleni, you are magic! 
1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like