puteredefemeieCopilul mijlociu neglijat al sănătății mintale ne scade motivația și concentrarea – și probabil că este emoția dominantă a anului 2021.
Preluare de pe The New York Times de Adam Grant
La început, nu am recunoscut simptomele pe care le aveam cu toții în comun. Prietenii îmi spuneau că au probleme cu concentrarea. Colegii, chiar dacă apăruse speranța vaccinării la orizont, nu erau deloc încântați în 2021. Cineva din familie a stat până noaptea târziu să se uite încă o dată la Comoara națională (National Treasure), chiar dacă știe filmul pe de rost. Și, în loc să sar din pat la 6 dimineața, ca de obicei, mai stau o oră, jucând Words cu prietenii.
Nu e burnout – încă mai avem energie. Nu e depresie – nu ne simțim fără speranță. Ne simțim oarecum lipsiți de bucurie și fără scop. Se pare că există un nume pentru asta: „lehamite” (languishing).
Lehamitea este un sentiment de stagnare și vid. Se simte ca și cum ai rătăci prin zilele tale, privindu-ți viața printr-un parbriz de ceață. Și ar putea fi emoția dominantă a anului 2021.
Pe măsură ce oamenii de știință și medicii lucrează pentru a trata și vindeca simptomele fizice ale Covidului pe termen lung, mulți oameni se luptă cu efectele emoționale ale pandemiei, care și ele se întind cam tot așa. Pe unii dintre noi ne-a prins nepregătiți, pe măsură ce frica intensă și durerea de anul trecut au început treptat să scadă.
În primele zile incerte ale pandemiei, este posibil ca sistemul de detectare a amenințărilor din creier – numit amigdală – să fi fost în alertă maximă pentru luptă sau fugă. Pe măsură ce am aflat că măștile ne ajută să ne protejăm – dar nu și spălarea ambalajelor – probabil am dezvoltat rutine care ne ușurau sentimentul de frică. Dar pandemia s-a prelungit, iar starea acută de angoasă a cedat locul unei afecțiuni cronice de lehamite.
În psihologie, ne gândim la sănătatea mintală pe un spectru de la depresie la înflorire. Înflorirea este culmea bunăstării: avem un puternic sentiment de sens, stăpânire și importanță în fața celorlalți. Depresia este valea răului: ne simțim descurajați, epuizați și lipsit de valoare.
Lehamitea este copilul mijlociu neglijat al sănătății mintale. Este vidul dintre depresie și înflorire – absența bunăstării. Nu avem simptome de boală mintală, dar nici nu suntem imaginea sănătății mintale. Nu funcționăm la capacitate maximă.
Lehamitea asta îți estompează motivația, îți întrerupe capacitatea de concentrare și triplează șansele să nu mai ai chef de muncă. Se pare că este mai frecventă decât depresia majoră și, în anumite privințe, poate fi un factor de risc mai mare pentru bolile mintale.
Termenul a fost inventat de un sociolog pe nume Corey Keyes, care a fost surprins de faptul că mulți oameni care nu erau deprimați totuși nici nu dădeau pe dinafară de entuziasm. Cercetările sale sugerează că persoanele cu cea mai mare probabilitate de a experimenta depresie majoră și tulburări de anxietate în următorul deceniu nu sunt cele cu aceste simptome astăzi.
Aceștia sunt oamenii care trăiesc această lehamite acum. Și noi dovezi ale celor care lucrează în domeniul sănătății pandemice din Italia arată că cei care aveau această stare de lehamite în primăvara anului 2020 aveau de trei ori mai multe șanse decât colegii lor să fie diagnosticați cu tulburare de stres post-traumatic.
O parte a pericolului constă în faptul că, atunci când suferi de lehamite, s-ar putea să nu observi scăderea bucuriei de a trăi sau diminuarea chefului de viață. Nu te prinzi că aluneci încet în singurătate; ești indiferent față de indiferența ta. Când nu-ți poți vedea propria suferință, nu cauți ajutor sau nu faci prea multe pentru a te ajuta tu însuți.
Chiar dacă nu suferi de lehamite, probabil că știi pe cineva care suferă. Înțelegerea acestui fenomen te poate ajuta să îi ajuți.
Dă un nume pentru ceea ce simți
Psihologii au constatat că una dintre cele mai bune strategii pentru gestionarea emoțiilor este să le dăm nume. Primăvara trecută, în timpul primului șoc al pandemiei, cel mai viral post din istoria Harvard Business Review a fost un articol care descrie disconfortul nostru colectiv drept „doliu” (grief). Împreună cu pierderea celor dragi, plângeam pierderea normalității.
„Doliu” ne-a oferit un vocabular familiar pentru a înțelege ceea ce se simțea ca o experiență necunoscută. Deși nu ne mai confruntaserăm cu o pandemie înainte, majoritatea dintre noi se confruntase cu pierderi. Ne-a ajutat să cristalizăm lecții din propria noastră rezistență din trecut – și să câștigăm încredere în capacitatea noastră de a face față adversității prezente.
Mai avem încă multe de învățat despre ce anume cauzează lehamitea și cum să o vindecăm, dar numirea acesteia ar putea fi un prim pas. Ar putea ajuta la clarificarea viziunii noastre, oferindu-ne o fereastră mai curată pentru ceea ce fusese o experiență cețoasă. Ne-ar putea reaminti că nu suntem singuri: lehamitea este comună și o împărtășim cu toții.
Și ne-ar putea oferi un răspuns acceptabil din punct de vedere social la întrebarea „Ce mai faci?” În loc să spui „Super!” sau „Bine”, imaginează-ți că ai răspunde: „Sincer, mi-e lehamite”. Ar fi o dejucare sănătoasă a pozitivității toxice – acea presiune tipic americană pentru a fi optimist în orice moment.
Când adăugi lehamitea în lexicul tău, începi să o observi peste tot în jur. Apare când te simți dezamăgit de scurta plimbare de după-amiază. Este în vocea copiilor tăi când îi întrebi cum a mers școala online. Se găsește în „The Simpsons” de fiecare dată când un personaj spune „Meh”.
Vara trecută, jurnalista Daphne K. Lee a scris pe Twitter despre o expresie chineză care se traduce prin „răzbunarea prin amânarea orei de culcare”. Ea a descris-o ca fiind faptul de a sta treaz noaptea pentru a revendica libertatea pe care am ratat-o în timpul zilei. Am început să mă întreb dacă nu este atât o răzbunare împotriva pierderii controlului, cât un act de sfidare tăcută a lehamitei. Este o căutare a fericirii într-o zi întunecată, a unei conexiuni într-o săptămână de singurătate sau a unui scop într-o pandemie perpetuă.
Un antidot pentru lehamite
Deci, ce putem face în legătură cu asta? Un concept numit „flux” poate fi un antidot pentru această lehamite. „Fluxul” este acea stare subtilă de absorbție într-o sarcină care contează sau o legătură momentană, în care simțul timpului, al spațiului și al sinelui tău se topesc. În primele zile ale pandemiei, cel mai bun predictor al bunăstării nu era optimismul sau atenția – era acest flux. Oamenii care au fost mai cufundați în proiectele lor au reușit să evite lehamitea și să-și mențină fericirea de înainte de pandemie.
Un joc de Words dimineața devreme mă aruncă direct în flux. Uneori, noaptea târziu pe Netflix are același efect – te transportă într-o poveste în care te simți atașat de personaje și preocupat de bunăstarea lor.
În timp ce găsirea de noi provocări, experiențele plăcute și munca semnificativă sunt toate remedii posibile pentru lehamite, este greu să găsești fluxul atunci când nu te poți concentra. Aceasta era o problemă cu mult înainte de pandemie, când oamenii își verificau în mod obișnuit e-mailul de 74 de ori pe zi și schimbau sarcinile la fiecare 10 minute. În ultimul an, mulți dintre noi ne-am luptat și cu întreruperile din partea copiilor din casă, a colegilor din întreaga lume și a șefilor non-stop. Meh.
Atenția fragmentată este un dușman al angajamentului și al excelenței. Într-un grup de 100 de persoane, doar două sau trei vor fi capabile să conducă și să memoreze informații în același timp, fără ca performanța lor să sufere într-una sau ambele sarcini. Calculatoarele pot fi capabile de procesare paralelă, dar pentru oameni este mai bine să proceseze în serie.
Dă-ți un timp în care să nu fii întrerupt
Asta înseamnă că trebuie să stabilim limite. Cu ani în urmă, o companie de software aflată în clasamentul Fortune 500 din India a testat o politică simplă: fără întreruperi marți, joi și vineri înainte de prânz. Când inginerii și-au gestionat singuri limita, 47% au avut o productivitate peste medie. Însă, când compania a stabilit ca politică oficială timpul fără întreruperi, 65% au obținut o productivitate peste medie. A rezolva mai multe sarcini nu a fost bine doar pentru performanța la locul de muncă: știm acum că cel mai important factor în ceea ce privește bucuria și motivația zilnică este sentimentul de progres.
Nu cred că există ceva magic în zilele de marți, joi și vineri înainte de prânz.Lecția acestei idei simple este de a trata blocurile neîntrerupte de timp ca pe niște comori de păzit.Distragerile constante sunt înlăturate, oferindu-ne libertatea de a ne concentra.Putem găsi susținere în experiențe care ne captează întreaga atenție.
Concentrează-te asupra unui obiectiv ușor de atins
Pandemia s-a dovedit a fi o mare pierdere. Pentru a depăși lehamitea, începe cu victorii mici, cum ar fi faptul că ai descoperit personajul criminal înainte de a fi evident în film sau că ai găsit la timp cuvântul de șapte litere din joc. Una dintre cele mai simple căi de a atinge fluxul este o dificultate gestionabilă: o provocare care îți trezește abilitățile și îți sporește hotărârea.
Asta înseamnă să-ți găsești timpul zilnic pentru a te concentra asupra unei sarcini care contează pentru tine – un proiect interesant, un scop care merită, o conversație semnificativă. Uneori este un mic pas spre redescoperirea unei părți din energia și entuziasmul pe care le-ai pierdut în toate aceste luni.
Lehamitea nu este doar în capul nostru – se vede în modul nostru de viață. Nu poți vindeca o cultură bolnavă cu bandaje individuale. Trăim încă într-o lume care ia în serios provocările legate de sănătatea fizică, dar le stigmatizează pe cele de sănătate mintală. Pe măsură ce ne îndreptăm spre o nouă realitate post-pandemică, este timpul să ne regândim înțelegerea sănătății mintale și a bunăstării.
„Nu ești deprimat” nu înseamnă că nu te lupți. „Nu ești epuizat” nu înseamnă că ești funcțional. Recunoscând că atât de mulți dintre noi trăim în această lehamite, putem începe să dăm glas deznădejdii noastre tăcute și să deschidem o cale de ieși din gol.
Adam Grant este psiholog organizațional la Wharton, autor al cărții „Think Again: The Power of Knowing What You Don’t Know” și gazda unui podcast la TED, numit WorkLife.
puteredefemeie
