Două zile cât două luni. Cum se vede viața după un retreat de yoga (și tantra!) intensive

Plouă cu găleata în București. Și are de gând s-o țină așa și mâine, și poimâine – dacă ar fi să te iei după siturile de meteo. Dar cum vremea e mai capricioasă ca o femeie, am zis totuși să pornim spre Snagov, la retreatul de yoga și tantra, cum am stabilit. N-o fi chiar așa de negru, zic.

Aglomerație, bară la bară, pe toate drumurile. Aproape că-ți vine să-ți faci alt program. În fine, înaintăm încet. Punem o muzică bună, ne străduim să vorbim despre lucruri frumoase. Până ne-am mocăit noi, s-a făcut noapte. Ajungem la vila Maria, pe malul lacului Snagov, ultimii, sub niște stropi de ploaie fini, cât să ne facă să intrăm într-o dispoziție romantică. În vilă e liniște, oamenii s-au strâns deja la cină, în jurul mesei din sufragerie, la lumina lumânărilor (se luase curentul, nu plutește toată lumea în sirop), parcă numai pe noi ne mai așteptau.

Vine și lumina, dar lăsăm lumânările aprinse, se potrivesc cu liniștea locului. Unii se cunosc de la cursurile Ananda, alții au venit la retreat pentru prima oară – ca mine. Nu sunt genul sălbatic, dar nici nu mă integrez imediat într-un grup nou. Mă amuz când Luciana ne invită să ne prezentăm, să ne spunem zodia (și ascendentul!) și să mărturisim ce așteptări avem de la retreat. Și o culoare care ne definește în această perioadă. Un fel de flori-fete-filme-sau-băieți – dar mai pentru oameni mari. Și totuși.

Constat că nimeni nu se laudă cu funcția sau cu statutul social. Majoritatea n-au nicio așteptare, sau au venit să se deconecteze de tumultul vieții. Multă lume alege verdele – pentru că le sugerează viața și purificarea. Am rămas la urmă, pentru că am venit printre ultimii, așa că am avut ocazia să-i ascult pe toți înainte să deschid gura. Ce oameni faini – mă trezesc gândind.

Și eu am venit să mă deconectez. Și să văd cum e să practici intensiv yoga într-un grup, timp de două zile la rând. Și să le văd pe fete la treabă. Și să vă povestesc și vouă cum a fost.

Terminăm masa cu gândul să mergem la culcare, să fim cu toții fresh a doua zi, când aveam sesiune de asane pe peluza din spate. Arată minunat pe malul lacului, păsărelele cântă, broscuțele orăcăie… idilic și promițător… dacă ar sta ploaia. Meteo zice că nu, Dana – care a ajuns și ea, în cele din urmă – zice să ne rugăm la îngerașii pufoși, că sunt mai eficienți. De ce nu, până la urmă. Cu toate că ajunsesem la o asemenea relaxare, că mi-era egal și dacă ar fi plouat; aș fi fost în stare să stau sub o umbrelă pe ponton să mă uit în zare întreaga zi, numai să respir aerul ăla curat.

Și, ce să vezi…

A doua zi, soarele strălucea prietenos, ba chiar uscase și peluza, încât ne-am pus izoprenele fără nicio problemă și ne-am apucat de treabă. Facem încălzirea, câteva execuții de salutul soarelui – deja îmi simt clar energiile pulsând. Și mă simt calmă și cuprinzătoare, ca și cum aș fi una cu natura și cu universul. Ajungem la Bhujangasana… o postură care energizează zona pieptului, trezește emoțiile binefăcătoare, o stare de armonie și de iubire fără obiect. Ne îmbăiem cu nesaț din toate aceste stări… Avem nevoie. Pentru că, după încă două asane, vecinii de pe malul lacului încep să asculte manele.

Respirăm profund, ne concentrăm asupra stării noastre de calm și de dilatare în nemărginire… mai greu, de ce să nu recunosc. Luciana – pe care încă o auzim fără microfon, totuși – ne atrage atenția că situația e ca-n viață: te obligă să fii focusat pe ce ai tu de făcut, având în același timp înțelegere și compasiune față de cei care încă mai au de lucrat. Te simți în același timp umil și superior, atent la ce ai tu de făcut pe izoprenul tău.

Ajungem la relaxarea finală de care ne temeam, având în vedere circumstanțele. Din fericire, facem o tehnică de yoga nidra care implică o muzică blândă, ne strângem ca niște raze în jurul unei boxe din care se auzea meditația ghidată. N-am mai auzit nicio manea, iar când am încheiat ședința de asane, liniștea revenise peste noi… precum și ploaia, cu stropi rari și blânzi.

Majoritatea se precipită spre sala de mese, eu rămân cu ochii în zare, pe lac. Unii s-au dus pe ponton. E o atmosferă vrăjită, parcă am fi în afara timpului, într-un spațiu privilegiat în care te simți protejat și iubit. Mi-e atât de bine, că nu-mi vine să mă mai mișc din loc. Intru într-o stare de meditație spontană, în care mă delectez cu eul meu liniștit și lipsit de nevoi.

În cele din urmă, mă ridic și mă duc și eu la masă, la relanti. Mâncare vegetariană, super gustoasă. Și un bine-meritat pui de somn de după-masă, pentru cine dorește. Eu, nu. Mă duc pe ponton, să pozez broscuțe și să mă scufund – dacă pot – în același zen de mai devreme. Cu burta plină nu mai e la fel, dar nici așa nu e rău deloc.

Shiva și Shakti, Yin și Yang, masculin și feminin…

În cele din urmă, ne întâlnim pentru următorul punct din program. O expunere – în grădină – despre principiile tantrice, dintre care cel mai important este cel al polarității. Shiva și Shakti, Yin și Yang, masculin și feminin – bărbatul și femeia. Înțeleg că tantra este un mod de viață care transformă chiar și cel mai nesemnificativ fenomen într-o cale de a ajunge la Dumnezeu. Întâlnirea dintre un bărbat și o femeie – reprezentanții celor doi poli fundamentali ai manifestării – este un eveniment care se poate transforma într-o sărbătoare la fiecare pas.

Facem câteva exerciții pregătitoare, după care ne separăm în două grupuri: unul de femei, celălalt de bărbați. Suntem cam de două ori mai multe femei, dar ne descurcăm, zic. Ideea este să surprindem, fiecare grup pe celălalt, cu un „cadou”, ceva prin care să ne exprimăm prețuirea și un mod de ne privi care se adresează celei mai profunde instanțe a noastre, esenței dumnezeiești.

Nu pot să vă povestesc ce a urmat. Revărsare de bucurie, frumusețe și grație. Lacrimi de copleșire și recunoștință. Fericire și lumină. Uimire și preaplin. Ne-am jucat. Am meditat și ne-am îmbrățișat, ne-am spus cuvinte înălțătoare și calde, care ne-au atins sufletul până-n străfund. Timpul se lărgise, cu toate că părea că trecuse doar o clipă. Ploaia uitase de noi.

Când am ajuns la următoarea pauză, cea pentru cină, eram deja alți oameni, iar mie nu-mi venea să cred că am avut timp să facem atâtea lucruri într-o singură zi. Și încă nu se terminase…

Pământ, apă, foc, aer, eter…

Pe seară, inițierea în cele 5 tattve. Cele cinci elemente – pământ, apă, foc, aer, eter – prezentate pe scurt în lumina vechilor tradiții, după care un ritual special în care am trecut prin fiecare dintre aceste elemente. Era 25 mai – ziua lui Kali, marea putere cosmică a timpului și a transformării, din tradiția hindusă. Dată fiind percepția modificată a timpului pe care am simțit-o deja din plin, nici nu mă mai mir. Dana ne oferă un dans ritualic în care suntem ajutați să intrăm mai ușor în comuniune cu Zeița…

E sfârșitul zilei, iar eu nu mai am nimic de zis. Majoritatea suntem interiorizați, cu adevărat deconectați de realitatea vieții de zi cu zi. Stăm împreună în tăcere, iar eu, deși v-am povestit atât de mult, am totuși impresia că nu v-am zis mare lucru. A fost o zi cât o săptămână, sau chiar mai mult. Și când mă gândesc că ne mai așteaptă încă una…

O altă zi

Soare arzător și manele dezlănțuite cu noaptea-n cap. Astăzi e o altfel de zi. Peluza ne așteaptă pentru asanele în cuplu. Nu trebuie să fii neapărat în pereche cu cineva ca să faci astfel de asane. E o ocazie pentru a experimenta circuitul energiilor subtile prin două corpuri în loc de unul. Ne bucurăm, având în vedere că în grupul nostru sunt mult mai multe femei.

Începem cu încălzirea obișnuită, plus niște jocuri să ne destindem ca grup. Deja îi simt pe toți atât de aproape, și e un sentiment paradoxal, dat fiind că nu știu mai nimic despre nimeni, și nici nu-mi vine să aflu mai mult. Manelele se opresc firesc, iar noi facem ședința de asane în liniște, ba chiar ne găsim și locuri pentru relaxare la umbră, mai aproape de lac, sub copaci.

A urmat, după masa de prânz, expunerea Lucianei despre cum să fii eficient din punct de vedere spiritual într-o lume obsedată de materialism și imună față de tot ceea ce nu se vede… Iar în final, inițierea în arta binecuvântării, o tehnică simplă prin intermediul căreia îi putem ajuta atât pe cei dragi, cât și pe noi înșine, în momente dificile, chemând asupra lor și a noastră grația lui Dumnezeu.

Mă uit la fețele celorlalți și mă gândesc cum arăt și eu – sunt copleșiți, transfigurați. Nu ai cum să lași să treacă prin tine profundele adevăruri și să nu fii măcar puțin marcat, oricât ai fii tu de terre-à-terre. Ați vrut deconectare? Luați de-aici!

Eu, una, mă simt de parcă am fost într-o călătorie într-o țară îndepărtată și sfântă, cam o lună, așa. „Aici nu ai nevoie să-ți pui nicio mască, aici poți să fii tu, exact așa cum ești” – îmi spune Gabriela, una dintre fete, pe care o țin de mână în timp ce schimbăm impresii. Nu știu nimic despre ea și nici nu-mi vine să aflu mai mult.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.