puteredefemeie
Vorbesc cu un prieten despre un alt prieten, care s-a întors de curând de la un job extrem de bine plătit, dintr-o țară în care mulți ar visa să trăiască. Că cică s-a plictisit. Că vrea altceva. Că-și ia un an sabatic. De fapt, tocmai s-a despărțit de iubita lui, cu care a fost împreună cinci ani. Ce păcat. Dar, de ce? – îl întreb pe amicul comun?
Fetei ăsteia îi plăcea să fie nefericită. Orice ar fi făcut prietenul nostru – un băncos notoriu, mereu sufletul petrecerilor – ea n-ar fi fost nicicând mulțumită. Cât să mai suporte și el?! Așa că s-au despărțit. L-am întâlnit pe băiat de curând, la o petrecere al cărei suflet nu mai era el… că se vedea că suferă.
Și m-am întrebat: totuși, ce l-a atras pe el, om senin, străin de complicații, să se însoțească brusc cu o fată cu așa un apetit pentru dramă? Cum l-a fermecat pe bietul om? Chiar așa nevinovat să fie el?
Spuneam într-o postare mai veche că, atunci când ții morțiș să fii împreună cu cineva, dar lucrurile nu se leagă, ar trebui să fii recunoscător, pentru că e mai bine așa. Dacă ai putea să fii rațional în momentele în care ți se aprind călcâiele după cineva nepotrivit, ți-ai da seama că nu e deloc ceea ce-ți trebuie, că respectiva persoană nu ți-ar fi răspuns niciodată așa cum îți imaginai tu, pentru că ea este complet altfel decât ți se părea ție…
Ei bine, câteodată Universul îți deschide calea către ființe care te vor surprinde – nu neapărat așa cum ți-ai fi dorit. Am citit de curând despre relațiile karmice. Desigur, karma poate să fie și bună, numai că despre aceea nu simțim nevoia să cugetăm prea mult. Căutarea înțelepciunii ne apucă abia atunci când ne doare.
Relațiile karmice de suferință apar atunci când nu suntem capabili să vedem singuri ce anume – din noi înșine – ne blochează evoluția.
Poate că amicul meu nu era, în definitiv, chiar atât de senin cum îi plăcea lui să creadă că este. Poate că evitarea dramelor la nesfârșit nu e o soluție, dacă vrei să trăiești autentic.
Nu cred că e niciodată întâmplător că ajungem într-o relație, și nu în alta. Nu cred că așteptarea nătângă a lui Făt-Frumos călare pe calul cel alb (sau Ileana Cosânzeana, după caz) îl va face pe acesta să se apropie vreodată de noi, câtă vreme nu suntem suficient de copți sufletește ca să putem primi așa cum se cuvine un asemenea dar.
De fapt, persoana cu care ne însoțim este fix cea mai potrivită pentru noi în acest moment. Nu vreau să glorific morala frustrării, nu vreau să spun că trebuie să îndurăm o relație în care suferim, doar pentru că ”ne asumăm” lecția.
Stau și mă întreb: faptul că la un moment dat ne magnetizează cineva extrem de greu accesibil este o dovadă că am dezvoltat un tipar emoțional bolnăvicios, sau că ne aflăm în fața unei lecții pe care trebuie să o învățăm?
Dacă poți să te desprinzi dintr-o relație care te doare, deja e un semn că începi să te vindeci. Dar important este ce vei face mai departe. Îți vei lua lecția și nu va mai fi necesar să ai din nou de-a face cu cineva ”nepotrivit”, sau vei continua cu următoarea persoană exact de acolo de unde rămăseseși?
Nu există persoane nepotrivite. Exiști doar tu, care te oglindești perfect în ele. Alegerea îți aparține întotdeauna.
puteredefemeie
2 comments
Prima sclipire intre un “el” si o “ea” apare de undeva de dincolo de “eu”-l nostru personal si familiar, pe care il caram “in spate” cam toata viata… Problema e ca, dupa acea sclipire, “eu”-l nostru personal si familiar, trebuie sa ia o decizie: isi doreste acea relatie sau o ignora (in ciuda faptului ca tocmai a avut o sclipire). E posibil ca amindoi sa fi avut acea sclipire (scinteie), unul fata de celalalt, dar, in timp ce el isi doreste sa transforme “scinteia” intr-o relatie de lunga durata, ea nu isi doreste asta. Nepotrivirile sunt doar efectul direct al sumei tuturor preocuparilor, ideilor, atasamentelor si identificarilor pe care le are “el”, care nu se insertecteaza nicicum suma tuturor preocuparilor, ideilor, atasamentelor si identificarilor pe care le are “ea”. Prima scinteie a iubirii, poate sa fie chiar foarte intensa, dar neintersectarea celor doua “eu”-uri, o stinge foarte rapid.
Un alt factor care se poate manifesta, dupa mai multi ani, este devitalizarea prin contacte intime repetate, cu pierderi de fluide, fapt care reduce starea de constienta, mareste durata somnului zilnic, aduce o stare usoara de somnolenta chiar si in timpul starii de veghe, creeaza o aplatizare afectiv-emotionala si intreaga relatie se transforma intr-o existenta in doi, vecini de camera, impartasind niste utilitati in comun, uneori mai avind vreun subiect de discutie… ca sa fiu optimist. Daca au apucat sa faca un copil, atunci acesta devine un scop al vietii si o preocupare comuna care face sa se mentina relatia de buni “vecini” si prieteni.
Se pot da si alte exemple… detalii mai multe, in cartea mea…https://www.academia.edu/32181783/Biotransformari_Celulare_si_Fiziologice_2006_-_2017_Editie_Adaugita