Emil are între 50-60 de ani, părul (rar) aproape ras și niște stufuri de sprâncene de l-ar face să plângă de invidie pe Mircea Albulescu. Vinde în piață niște struguri superbi.
Mă apropii de taraba lui, cer și eu un kilogram. Dă să întindă mâna după ciorchine, și atunci o observ pe ea. Înaltă, uscată, cu o coafură hitleristă și cu tonul așișderea. ”Emil, dă-mi mie aia” – îi zice bietului om, întinzând un deget imperativ către bețișorul pe care se sprijină eticheta cu prețul de la struguri. Preocupat să execute ordinul, nici nu observă că mai sunt acolo. Îi dă bețișorul, după care se reculege, începe să pună strugurii în pungă pe cântar. ”Așa Emil, cântărește-i bine” – comentează scorpia în fundal. În timp ce îi întind banii, o aud din nou: ”Emil, scaunul ăsta mă deranjează aici”. E scaunul pe care stă el, din câte îmi dau seama. Nu știu dacă am reușit să redau tensiunea la care e supus bietul om clipă de clipă, dar pe mine m-a șocat. Nu știu dacă să râd sau să plâng. Plec de la tarabă, în timp ce îl aud pe Emil în urma mea: ”Vrei să iau scaunul de aici?”.
Câteodată, ”victima” nu realizează că e victimă, suferă cu plăcere, pentru că așa s-a obișnuit, așa a învățat din mediul din care vine, pentru că crede că ”așa trebuie”. I se pare ”normal” să sufere, ciudat ar fi pentru ea/el să fie fericit/ă.
Cum să-l scoți pe un asemenea om dintr-o combinație toxică? Chiar dacă un cor de îngeri ar cânta în fața lui că nu e bine ce face, el/ea tot nu l-ar auzi. Pentru că asta e lecția lui, crucea pe care o are de dus.
Când ne îndrăgostim, configurația hormonală a trupului nostru este patologică. Pusă la analize, seamănă cu aceea a unei ființe aflate sub influența unor droguri puternice. Niciun psihiatru sau psiholog nu ia în tratament o persoană proaspăt îndrăgostită. Așteaptă să-i treacă ”nebunia”, abia apoi discută cu ea. Niciun astrolog care se respectă nu va face o analiză temeinică a unui cuplu care nu are măcar doi ani.
Pe scurt, îndrăgostirea este o stare care ne pierde mințile. Suntem vulnerabili unor influențe care ne scapă, și dacă nu suntem pregătiți pentru a avea o relație armonioasă, ne trezim prea târziu că am intrat într-un infern.
De prea multe ori oamenii se resemnează și rămân așa. Pentru că le e greu să părăsească o comoditate pentru care au muncit mult, pentru că au împreună case, copii, afaceri și altele. Pentru că nu au curajul sau nu-și dau seama că ar putea să-și dorească mai mult.
Degeaba stăm noi pe margine și comentăm că Emil este sub papucul bestiei hitleriste, el va face totul ca să-i fie ei pe plac. Și nu e singurul…
Pentru cei care totuși nu s-au resemnat, care au nevoie de un imbold și o încurajare: există viață și după o relație toxică. Se poate lua viața de la început, și uneori o ființă înflorește și revine pe linia de plutire după ce s-a eliberat din chingile unei relații pentru care luptase… de ochii lumii sau din diferite alte motive.
Important este să ne regăsim, să fim noi înșine în orice situație, iar relația în care ne aflăm să ne ajute să creștem nu să ne anihileze.
Citește și: „Scorpia şi bietul om” – sau: de ce îşi strică oamenii relaţiile