Metoda mea perfect naturală de a combate insomnia

Multă vreme pentru mine ”nu pot să dorm” era o formulă imposibilă. Cum adică să nu poți să dormi? Eu aș fi dormit oricând și oricum, mie îmi place să dorm, somnul este prietenul meu. Până într-o zi.

Știți voi, când mori de somn și nu poți să dormi. Parcă te doare tot corpul și nicio poziție nu e destul de bună. Când te gândești că – dacă tot nu-l convingi pe Moș Ene să te bage-n seamă – mai bine te scoli și faci ordine în sertarul de la comodă, chestie pentru care nu ai niciodată timp… Sau să-ți strâmtezi niște blugi sau mai știu eu ce proiect DIY îți mai vine în minte. Degeaba. Corpul este ca de plumb, chit că nu poți să pui geană de geană.

Avea un prieten al meu din tinerețe o metodă infailibilă: citea cărți grele de filosofie, prea grele pentru el. După prima pagină, îl lua somnul neapărat. Numai să ai atâta putere să aprinzi lumina și să pui mâna pe carte.

Eu mi-am adunat toată energia și am descoperit o metodă care funcționează de fiecare dată. Nici nu știu cum mi-a venit… Poate că prima oară a fost într-o vară, când simțeam că-mi ard tălpile – dar funcționează și iarna, când am picioarele înghețate. Ce fac?

Mă ridic frumușel, mă duc la baie și mă spăl pe picioare, cu apă reciuță. În niciun caz caldă, dar nici rece ca gheața. Călâie mai spre rece. Masez puțin laba piciorului cu săpun, după care las apa să curgă ceva mai mult decât ar fi necesar peste el. Am citit undeva că apa rece curgătoare elimină energiile negative rămase la nivelul membrelor în timpul zilei. Deci o mai las o vreme, chiar dacă deja simt că mă trezesc de nu mai adorm trei zile.

După care mă șterg pur și simplu, mă întorc în pat și îmi masez tălpile cu cremă de călcâie. Cu ocazia asta mă asigur că am și călcâiele îngrijite. Dar masez și degetele, pe fiecare în parte, și talpa, cu fermitate. Un fel de auto-reflexoterapie cum pot eu. Apoi, dacă simt nevoia îmi pun niște ciupici sau, dacă e cald de mori ca acum, rămân desculță. După care dorm ca un bebeluș. Din ăla care nu plânge niciodată (dacă o fi existând așa ceva).

Cam asta e marea mea metodă. E perfect naturală, fără somnifere, fără dureri de cap. Spuneți-mi dacă funcționează la voi. Și mai spuneți-mi dacă ați descoperit și voi alte metode, mai facem un schimb, ne mai îmbogățim cunoștințele și experiențele 🙂

2 comments
  1. Am observat că dacă îmi propun: “Trebuie să adorm urgent, mâine dimineață am o grămadă de treabă, trebuie să fac asta și aia”… în mine apare o tensiune și nu mai pot să adorm deloc. În loc de asta, am început să îmi spun: “Nu trebuie neapărat să adorm, important e să stau așa, liniștită”. Atunci mă relaxez și mintea mi se liniștește din ce în ce mai tare… și mă trezesc a doua zi, dimineața :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like