Arrival. Un film de Oscar

Cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimii cinci ani sau mai mulți. Nu neapărat ca realizare, nu ca cine știe ce efecte speciale. Ca idee. Am promis că o să scriu și despre el, iată că a venit momentul.

Nu știu să mă exprim în termeni științifici, dar modul în care se pune problema este la curent cu cele mai revoluționare teorii. Fizica îmbrățișată cu metafizica. În sfârșit, ne dăm seama că totul e un singur lucru.

Suntem obișnuiți să percepem spațiul și timpul liniar, ca deplasare de la un punct la altul, respectiv ca trecere succesivă a clipelor, de la trecut spre viitor. Nu putem concepe un timp și spațiu sferic, de exemplu, care se întâlnesc în punctul ”acum”.

Ni se pare că avem nevoie de nu știu ce nave sofisticate pentru a ajunge în cotloanele îndepărtate ale universului când, de fapt, printr-o schimbare de perspectivă, am putea s-o facem instantaneu. Nu cu mintea rațională, discursivă ci intuitiv, printr-un fel de cunoaștere ”sferică”, care înțelege că limitele sunt datorate doar unghiului de vedere. Cum se face asta la modul tehnic e o altă poveste.

Nu putem noi să concepem acum, dar ființele din viitor sigur vor putea. Spre exemplu, cu doar câteva sute de ani în urmă, oamenii nu puteau înțelege cum un mesaj poate călători instantaneu din Europa în America, fără să aibă nevoie de un mesager care să-l ducă de la un capăt la altul, în câteva săptămâni.

Generației care s-a născut după ce s-a inventat internetul i se pare ceva normal. La fel cum i se va părea unei generații viitoare și să călătorească în timp sau să translateze în spațiu cine știe unde și cum. Toate problemele fizice și morale care pe noi nu ne lasă să dormim noaptea, în legătură cu acest subiect, se datorează îngustimii noastre de spirit și, cu siguranță că ei, cei care vor veni, vor avea un cu totul alt punct de vedere. Umanitatea progresează pe toate nivelele.

Mi-e greu să spun asemenea lucruri în cuvinte dar, iată că se poate, printr-o poveste ecranizată. Nici nu contează cum arată acei extratereștri. Recunosc că aveam unele rezerve, având o idee fixă cum că, dacă noi avem o înfățișare umanoidă, ”după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, atunci și extratereștrii ar trebui să arate cam tot la fel.

De fapt, extratereștrii sunt doar un pretext pentru a crea cadrul potrivit ca să înțelegem acest alt mod de a percepe realitatea.

De altfel, în toate tradițiile spirituale se vorbește despre acest mod diferit de a cunoaște realitatea, despre conștiința unui Dumnezeu care înglobează într-un mod indescriptibil totul și despre faptul că totul, absolut tot ce se petrece în univers, plus noi, fiecare ființă, oricât de nesemnificativă ar părea, se leagă cât se poate de semnificativ. Totul are sens și nimic nu e întâmplător.

Cuvinte care deja au devenit clișee, știu, dar numai pentru cine nu le intuiește adevărata valoare. Sunt convinsă că ne aflăm aici cu un scop precis, că avem o menire pe care ar fi de dorit – dacă vrem să fim fericiți – să ne-o îndeplinim. Este prea ordonat și misterios totul pentru a nu bănui că, în spatele a ceea ce se vede și se poate gândi, nu există ceva mult mai vast, ceva ce nici cu gândul nu gândim.

Mi-aș fi dorit să am ocazia să lucrez cu echipa care a realizat filmul. Cred că au fost copleșiți de inspirație, într-un fel în care nici ei nu se așteptau. Iar Amy Adams a fost minunată. Din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like