Passengers. Sau: bucuria de a trăi vine din lucrurile care au sens

In the Infirmary, Jim (CHRIS PRATT) and Aurora (JENNIFER LAWRENCE) realize they have limited options in Columbia Pictures' PASSENGERS.

„Cel care are un de ce pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice” Friedrich Nietzsche

Un bărbat, distrus de durere după moartea soției mult iubite, convins că nimeni și nimic nu-l mai poate scoate din starea sa, se duce totuși la psihanalist. Acesta îl întreabă un singur lucru:

”Ce s-ar fi întâmplat dacă tu ai fi murit primul?”.
”Oh, ar fi fost cumplit, soția mea n-ar fi putut rezista!”.
”Poate că Dumnezeu, atunci când a luat-o pe ea prima, a avut în vedere aceasta”.

Bărbatul a plecat liniștit, fără să mai spună niciun cuvânt.

Povestea este din cartea lui Viktor Frankl, ”Omul în căutarea sensului vieții”. Iar importanța sensului în absolut tot ceea ce facem nu mai are nevoie de nicio argumentare.

Dar a găsi ”de ce”-ul fiecărei acțiuni nu e întotdeauna atât de ușor. Lipsa sensului, însă, adică a trăi absurd, e destul de ușor de descifrat. Când viața nu ne aduce nicio împlinire, când golul interior este atât de mare că nu ne mai mișcă nimic, când nu mai avem niciun vis și niciun ideal – e clar. Trebuie să căutăm sensul.

Sensul are foarte mare legătură cu lucrurile în care credem. Spre exemplu, pentru cineva care nu crede în Dumnezeu, rugăciunea nu va reprezenta o soluție, din păcate. Însă, chiar și așa, omul respectiv își va găsi un crez, în virtutea căruia va găsi bucurie în viața sa.

Spuneam în titlu despre filmul Passengers. În afară de imaginile din spațiul cosmic în 3D, pe care le găsesc fabuloase, încercam să înțeleg de ce unii prieteni ai mei consideră că acesta este un film deep.

Povestea mi se pare puțin trasă de păr. O realitate în care pământenii colonizează galaxii zburând adormiți în nave de cinci stele, e atât de ruptă de direcția firească a lucrurilor – oricât de SF ar fi ea – că nu mă convinge deloc.

Mult mai deep, mult mai aproape de o evoluție reală, am văzut un alt film, tot SF: Arrival. Dar despre el poate o să vorbim altădată, pentru că acum nu vreau să mă abat de la tema articolului, care este bucuria vieții care vine din sens.

Passengers este un film frumos, până la urmă, de ce: pentru că tot ce se întâmplă cu acele personaje, în cele din urmă, are un sens. Nu știu dacă să intru în foarte multe detalii despre poveste, că poate sunt unii care vor să vadă, și să nu le stric bucuria.

Interesant este că, și în situația în care inventezi o istorie care n-are nicio legătură cu realitatea, trebuie să respecți legile universale dacă vrei să ai succes.

Pentru că, până la urmă, ajungi la concluzia că ”Cineva, acolo sus”, știe totul, ca urmare nu lasă lucrurile să o ia razna de capul lor, ci controlat.

Deci, nu vă povestesc filmul, vă spun doar întrebările la care m-a pus să meditez:

1 Dacă ceea ce acum mi se pare ceva rău are, de fapt, la o scară mai largă, un sens pe care eu încă nu îl văd?

2 Cât de ascuns poate fi acest ”motiv necunoscut”? Cât de mult poți să accepți o suferință fără să-i înțelegi motivul?

Înțelepții spun că Dumnezeu nu-ți dă niciodată mai mult decât poți să duci, așadar zic și eu: dacă suferi în viața ta, cu siguranță vei găsi resursele pentru a înțelege și a rezolva acea problemă.

Personajele din film și-au ales calea cea mai fericită în situația în care se aflau. Nu pot decât să sper că și noi, cu ceea ce ne oferă experiența, să găsim aceeași cale. Important este să aibă sens.

 

4 comments
  1. Nu e o poveste trasa de par… ci este o alta interpretare a aceluiasi scenariu, descoperit in filme precum „Naufragiatul”, „Laguna Albastra”, „Against the sun”, sau „Batrinul si marea” … care pune in discutie dilema unui om ajuns in izolare – cele enumerate referindu-se la izolarea in natura, fie ea accidentala sau nu. Noutatea acestei noi interpretari e izolarea … nu pe o insula pustie, nu pe o barca plutind pe ape ci pe o nava spatiala, un mini-oras modern… dar problemele psihologice sunt cam aceleasi – exploarea nevoii de comunicare, nevoia de socializare, nevoia de afectiune, … pe urma, lucrurile incep sa se complice generind intrebari fundamentale: ce-ar fi fost daca Jim nu ar fi trezit-o pe Aurora iar defectiunile ar fi continuat sa se propage iar el de unul singur nu ar fi fost capabil sa repare nava ? ei incep sa realizeze faptul ca este mai usor sa rezolvi o problema majora daca mai ai pe cineva alaturi… Aurora intelege ca de fapt sansa unica, acea viata, care i-a fost smulsa cu forta, de fapt a salvat vietile tuturor… deasemenea, avind in vedere confortul de pe nava (ce poate fi considerata ca un mini-oras) le-a asigurat totusi celor doua personaje principale un trai, un sens, o motivatie… pentru ca viata umana nu poate fi conceputa fara indeplinirea acelor nevoi ce ne aduc un sens, nevoia de comunicare, nevoia de socializare, nevoia de afectiune, etc… Poti avea cele mai moderne conditii de trai si habitat, poti fi cel mai bogat om, dar daca nu iti poti implini aceste 3 nevoi fundamentale, atunci e cam pe degeaba… Pornind de la aceste idei, am refacut intregul fir al povestirii filmului si am inteles ca aceasta e esenta… Restul e ambalajul si decorul in care e pusa aceasta poveste pe ecran… unora le place, altora mai putin,… deja aici intervin gusturi si preferinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like