Părul lung, antenă pentru gândurile celorlalți

Mi-e greu să mi-o imaginez pe Ileana Cosânzeana, frumuseţea iconică din basme, fără râuri de plete pe umeri. Părul lung este, orice s-ar spune, emblema frumuseţii şi a feminităţii. Şi tocmai am descoperit că nu e numai atât. În vremurile străvechi, în unele triburi se credea că spiritele – atât cele bune, cât și cele rele – intrau în oameni prin păr. Pentru a scăpa de cele rele, nu exista altă modalitate decât tăierea părului. Habar n-au hair stiliștii cu ce energii se joacă, vă amintiţi de Samson şi Dalila?

Dar să depăşim zona legendelor şi să vedem ceva mai aplicat. Pe vremea războiului din Vietnam, americanii puneau mare preţ pe indienii cu abilităţi deosebite de a simţi duşmanul şi intenţiile lui. După ce au scormonit şi adunat un mini-lot de astfel de capabili, i-au tuns, frezat şi înrolat în armata americană unde… surpriză. Nu mai erau buni de nimic. După alte teste şi cercetări au descoperit misterul: Winnetou nu face nici doi bani fără plete. Părul lung acţionează ca un fel de antenă, cu ajutorul căreia se pot capta informaţii din exterior – şi nu numai din exteriorul efectiv, ci şi din cel al unui plan mai subtil. Indianul respectiv nu simţea doar că vine cineva, ci şi ce intenţii are acesta. Îi ghicea gândurile şi îi „scana” străfundurile.

Din moşi strămoşi, femeile au purtat păr lung. Dintre bărbaţi, vrăjitorii şi marii demnitari aveau obiceiul de a purta plete. Din păcate, pe ei nu prea îi ajută genele. Marea majoritate au „patinoar” deasupra frunţii înainte de 50 de ani. Mă întreb dacă şi peruca are aceleaşi proprietăţi, pentru că aşa s-ar explica de ce toată floarea cea vestită din Franţa secolului al XVII-lea o purta. Preotesele din templele Egiptului antic nu aveau voie să se tundă niciodată în viaţa lor iar una dintre cele mai mari ruşini ale unei femei era, până mai acum un secol, să se tundă. Te tundeai numai dacă erai bolnavă sau proscrisă.

În filmul Avatar este o interpretare foarte frumoasă şi interesantă a fenomenului – poate că nici nu e întâmplătoare, cine ştie. Pe minunata planetă Pandora, exista un copac miraculos, Copacul Vieţii, care îţi îndeplinea orice dorinţă, unde puteai să auzi vocile strămoşilor şi unde toate rugile erau ascultate. Pentru a se conecta cu acest copac, locuitorii na’vi, care aveau părul împletit într-o coadă lungă, îşi atingeau vârfurile acestei cozi cu ramurile lui. Tot de vârful cozii făcute din păr se conectau cu animalele fabuloase pe care doreau să le domesticească pentru ca apoi să le călărească sau să zboare cu ele. Iar când au încercat s-o învie pe Grace, tot poporul na’vi s-a strâns în jurul copacului, cu cozile conectate cu rădăcinile lui energetice, pentru a incanta o rugăciune. Grace n-a putut fi salvată, dar imaginea e impresionantă. Şi toată puterea şi minunăţia acelei planete stătea în acel copac – oare de ce se conectau cu el tocmai prin păr? La fel se conectau şi când făceau dragoste – de unde deducem că asta era o activitate în care partea spirituală juca un rol hotărâtor.

Ştirea pe care am citit-o aici aruncă o cu totul altă lumină asupra ideii de intuiţie feminină. Mai departe, un fragment interesant din materialul pe care l-am găsit (mulţumesc pentru traducere lui mucenicul.wordpress.com):

Părul este o extensie a sistemului nervos, ce poate fi corect văzută ca nervi exteriorizați, un tip foarte evoluat  de “senzori” sau “antene”, care transmit mari cantităţi de informaţii, importante pentru trunchiul cerebral, sistemul limbic şi neocortex.

Nu numai că părul oamenilor, inclusiv părul facial la barbati, oferă o cale pentru informaţii ca să ajungă la creier, dar părul emite, de asemenea, energie; energia electromagnetică emisă de către creier în mediul exterior. Acest lucru a fost observat în fotografiile Kirlian atunci când o persoană a fost fotografiată cu părul lung si apoi re-fotografiată cu părul tăiat.

Atunci când părul este tăiat, primirea şi trimiterea informațiilor, de la şi către mediul înconjurător, sunt mult îngreunate. Acest lucru duce la ”amorțire”.

Tăierea părului este un factor care contribuie la necunoaşterea primejdiei înconjurătoare în ecosistemele locale. Este de asemenea un factor care contribuie la insensibilitate în relaţiile de toate tipurile. De asemenea contribuie la frustrarea sexuală.

Totuşi există şi multe fiinţe excepţionale care aleg să se tundă. Călugării budhişti sunt doar nişte exemple, în cazul cărora renunţarea la podoaba capilară este sinonimă cu renunţarea la lume. Rasul părului echivalează cu tăierea accesului la exterior, pentru a-i ajuta să se concentreze mai uşor în interior, unde se află esenţa. În tradiţia indiană, părul strâns simbolizează focalizarea atenţiei şi energiilor într-un singur punct. Se pare că problema e complexă şi plină de aspecte – cum era de aşteptat. În orice caz, părul nu stă degeaba acolo unde se află.