„Eu vreau ca tu să…”

Asta-i o vorbă pe care am descoperit-o împreună cu prietenii mei din facultate (am facut Filosofia 😀 ) când discutam despre liberul arbitru. „Eu vreau ca tu să…” devine problematică mai ales atunci când răspunsul este: „Eu nu vreau ca să. Nici măcar de dragul tău. Iaca.”. Cât de liber poţi să fii într-o lume în care ceilalţi nu-ţi înţeleg manifestările şi nu răspund aşa cum tu ai dori? Să fii frustat pentru că ceilalţi nu vor să fie cum vrei tu sună copilăresc – şi este.  Până la urmă, singura libertate pe care poţi să te bazezi – pentru că tu o alegi, nu-i aşa? – rămâne aceea de a alege dacă să ai sau nu o reacţie la refuzul celorlalţi. Alegi sau nu să fii frustrat?

Alegi sau nu să fii frustrată pentru că iubitul nu ţi-a adus violete de Parma de Ziua Îndrăgostiţilor? – deşi ar fi putut să o facă, pentru că a primit indiciul într-un moment pe care tu l-ai considerat cheie. N-a făcut-o. Şi atunci, ce alegi? Sigur, poţi să-i spui ce te doare – ca să spulberi argumentul masculin cum că femeile ar vrea ca bărbaţii să le ghicească gândurile, iar ei nu sunt Mafalda, deci să-i mai lăsăm în pace. Dar violetele pe care ţi le-a adus pentru că tu i-ai spus nu vor fi niciodată la fel ca acelea cu care ar fi venit din proprie iniţiativă. La fel ca şi serenada, la fel ca orice. De-aia zic că sunt inutile toate reproşurile şi explicaţiile în legătură cu ce „eu aş vrea ca tu să…”. Dacă nu vin de la sine, atunci pot să nici nu vină.

Problema este alta. De ce ai crede tu că el ar ghici faza cu violetele? Şi de ce te afectează atât de tare? Dacă te-ai fi uitat bine de la început, ai fi observat, de exemplu, că nu e genul care ar face asta. Câţi dintre noi suntem dispuşi să ne uităm cu ochii clari la persoana de care tocmai ne îndrăgostim? „Chimia” despre care vorbeşte toată lumea, de multe ori n-are nimic de-a face cu „a gândi şi a simţi aceleaşi lucruri” şi „a avea acelaşi ideal”, ci mai degrabă cu hormonii. Aceia care ne fac, atunci când suntem îndrăgostiţi, să avem în creier aceeaşi configuraţie hormonală ca un om care a luat un drog puternic. Mai fii lucid dacă poţi. În acele momente, nu contează cum se comportă subiectul iubirii. Poate să facă ce vrea. Poate să-ţi dea cu măciuca-n cap şi tu să crezi că ţi s-a părut.

Atât de mult ne place „vraja”, încât am face orice ca să rămânem în ea. Ne proiectăm acolo toate dorinţele, toate nevoile, toate idealurile. Ne trezim – ca nişte părinţi obsedaţi – că am vrea ca iubitul sau iubita să fie aşa cum noi n-am reuşit să fim niciodată, să facă ceea ce noi n-am avut curajul să facem nicicând. Ne proiectăm pe noi înşine în El sau Ea. De-aia ni se pare normal ca el sau ea să ne ghicească gândurile. În măsura în care există similitudine, ne iese figura. Dar mai devreme sau mai târziu apar neconcordanţele – că trebuie şi noi să învăţăm ceva din toată povestea.

Începem să emitem pretenţii, pentru că deja suntem ataşaţi până peste cap şi ni se pare că ni se cuvin unele lucruri. Aceasta e faza în care constatăm uimiţi că vraja a dispărut. „Eu vreau ca tu să…” – şi suferim că el sau ea nu vrea. E mai greu să ne amintim chiar atunci cine suntem şi ce vrem, dar asta e singura cale, se pare. Şi singura şansă de a fi, în sfârşit, autentici. Să-l vedem pe celălalt aşa cum e în realitate şi să-l lăsăm să fie. Există atunci posibilitatea ca vraja să apară din nou – şi de data asta să fie adevărată.

0 comments
  1. sooperb,

    ăsta i genul de subiect pe care-l dezbat cu draga inimă de ceva timp încoa’

    Prietenele mele suferă, care mai de care, de sindromul “băi El nu-i așa cum am visat” “băi, ce mă fac acum că sunt îndrăgostită lulea și el nu mă mai vrea”

    Răspunsul meu este (mai mereu) ăsta: “dacă nu e în tine nu e nici în el… si invers”… dar aici intervine tânguiala, eremiada fetelor:

    – “dar am crezut că… ”
    – “păi si cine-i de vina că tu ai crezut că!?, ți-a zis el asta?”
    – “nu, dar m a lasat sa cred”, “mi-a dat de înțeles” etc…
    – bullshit!!!!!

    Am zis așa: ar trebui să mai adăugăm o poruncă la cele zece deja existente: Să nu-ti faci proiecții! (pe langa chip cioplit etc)

    De aia sunt perfect de acord cu tine, oamenii ar trebui să-și zică în față lucrurile, dar pentru asta e nevoie de dilpomație.

    Aseara am vb cu un prieten care nu mai scapa de o fata pe care a placut-o la un moment dat, cu care s a culcat (timp de un an) și care, pare-se, a făcut o obsesie pt el. El mi s-a justificat astfel: “băi eu m-am culcat cu X de mai multe ori din politete, să nu se simta @$#% și abandonată, acum dacă ea a înțeles altceva – e treaba ei!”

    Dacă ar fi fost să-i zică asta in față cat de crud ar fi fost!?? Cine poate sa ducă “adevarul” ăsta???? Eu nu cred că cineva poate să-l ducă.

    Și atunci cine să știe cum să-l zică, pe el, pe Adevarul ăsta crud… adică dacă o faci din politete, nu poti sa i zici apoi asta, pt ca vine în directă contradicție cu însăși ideea de politețe. O părăsește pentru că ea și-a făcut proiecții în timp ce el era doar politicos! Hmmm, m-a șocat această ipoteză/ posibilitate, nu m-am gândit niciodată la așa ceva; și am cautat o mulțime de explicații de-a lungul vremii.

    Sper doar că el (prietenul ăsta al meu) e o exceptie, că e nebun sau misogin sau lipsit de orice fel de forma de empatie! altfel o luam razna cu toatele :))

    so, ceea ce vreau sa relev 🙂 este că dacă ajungi să zici “Eu vreau ca tu să…” e semn clar ca undeva ceva nu merge… Nu înseamnă că el nu te iubește sau nu te apreciază, ci că tu vrei mai mult decât el era dispus să-ți dea.

    da, asa e cum zici tu, daca nu aduce violete pt că așa simte el, mai bine nu le aduce. Dar amintește-ti de ce te-ai indragostit de el!?

    întreabă-te dacă te ai indragostit de el pt faptul ca “era genu’ care aduce flori”, sau pt ca era “genu’ care vibra la ceva ce vibrai și tu”… pt că dacă e a doua variantă, n-o să te superi ca nu ți-a adus violete, pentru că nici măcar nu-ți plac.

    De fapt noi nu vrem florile alea, sau gestul celalalt, noi vrem ATENTIA lui. Pt ca gesturile frumoase astea sunt: “atenții”. Mai bine ne ingrijoram cand nu ne mai aduce florile pe care stie că le iubim și pe care ni le-a adus la toate zilele îndragostiților din anii pe care i am petrecut împreună.

    felicitari pentru lucidiatatea ta!

    1. multumesc foarte mult pentru comentariu – de-a dreptul o scrisoare 🙂
      adevarul e ca e destul de greu sa nu-ti faci proiectii pe nivelul pe care ne aflam majoritatea dintre noi. asa ca nu-mi ramane decat sa citez un proverb indian care spune ca: “ce nu-ti este dat sa ai, ti se ia si din pumnul inchis”. daca apar semne ca ceva nu se leaga, foarte probabil ca e mai bine sa renunti. asta e!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like