Rețelele de socializare ne reduc drastic atenția și răbdarea. De aceea nu-mi mai vine să scriu pe blog

Poate vă întrebați de ce n-am mai postat nimic în ultima vreme. Nu-mi fac iluzii, în afară de soră-mea, câteva prietene – pe care le cunosc personal, nu doar de pe facebook – și, cine știe, vreo doi-trei abonați necunoscuți au observat aceasta.

S-a mai petrecut și altă dată, e normal ca, în viața fiecărui blogger, să apară unele momente de liniște. În care nu simți nevoia să scrii nimic. În care ți se pare irelevant tot ce ai avea de spus. În care lipsa de feedback – prin comparație cu abundența pe care o vezi la alții – te strivește.

Nu ești neapărat mai slab ca ei. Uneori – no offense – dimpotrivă. Câteodată te sufocă indignarea, când îți găsești textele – muncite cu atâta trudă – semnate de altcineva, pe site-uri care postează conținuturi ”la kilogram”, din care țâșnesc reclamele din șapte părți.

Pe tine, nimeni nu te vede. La ce bun să te agiți? La ce bun să mai faci un efort, dacă oricum prea puțini ajung la el? De scris, scriu oricum, întotdeauna am făcut-o, nu pot trăi fără asta – caietele mele îmi stau mărturie. Dar de ce am nevoie să mă expun și public? – aceasta-i întrebarea.

Funcționăm pe bază de feedback, nu ne putem abține să ne afirmăm convingerile în public și să ne hrănim din reacția lui. Nu cu mai mult de două decenii în urmă, ne erau de ajuns persoanele din anturajul imediat, iar dacă aveam nevoie de mai mult, ne apucam să scriem cărți, pentru care dura luni și ani de zile până să vadă lumina tiparului.

Eram obișnuiți să așteptăm, atenția și răbdarea noastră ne erau parteneri de cursă lungă. Aveam timp să pritocim și să integrăm totul. Știam cine suntem și aveam sentimentul că eram puternic ancorați în realitate. Eram stabili. Acum…

Social media, pur și simplu, a schimbat totul. Nu știu dacă cei care au inventat facebook și instagram și twitter și snapchat și whatsapp și-au dat seama de asta de la început. Poate că nu, dar rezultatele deja îi îngrijorează chiar și pe cei care au făcut eforturi substanțiale să contribuie la dezvoltarea lor.

Întotdeauna oamenii au avut nevoie să fie acceptați, să fie plăcuți de ceilalți – este nevoia de a aparține unui grup social care ne validează, ne ajută fundamental să simțim că avem rost. În zilele noastre însă, nu ne mai ajunge să fim plăcuți de prieteni, colegi și vecini, vrem să ne placă întreg mapamondul! Faptul că ne zâmbește toată lumea pe palier pălește decisiv în fața unui număr, cu cel puțin patru cifre, de like-uri pe facebook.

Nu mai avem răbdare. Nu ne mai putem concentra atenția pentru mai mult de un minut, pentru un video cu informații, trei minute deja ni se pare prea lung. Derulăm mai repede, vrem să înghițim totul într-o clipă, dacă s-ar putea. Evident, acest comportament are și o componentă chimică, în care se evidențiază acțiunea hormonului dopamină.

Neurologul Wolfram Schultz de la Universitatea Cambridge a realizat studii amănunțite în acest domeniu, în ultimii 25 de ani. Profesorul a descoperit că, atunci când o maimuță este recompensată în urma unui răspuns corect, se eliberează dopamina, iar atunci când alegerea făcută este una greșită, nivelul neurotransmițătorului rămâne la o valoare scăzută.

În ceea ce ne privește, am devenit dependenți de dopamina pe care o primim prin rețelele de socializare, iar răspunsul practic instantaneu ne-a redus la cote alarmante capacitatea de atenție și răbdarea.

Îngrijorător este că acest lucru acaparează ființele umane de la vârste din ce în ce mai fragede – mamele de adolescenți și foștii mei colegi de la catedră știu prea bine despre ce vorbesc.

Tinerii din ziua de azi au un creier care funcționează diferit față de cum funcționa al nostru, la vârsta lor. Nicăieri în istorie nu a fost mai dureroasă zicala: ”Pe vremea mea, lucrurile erau mai bune”. Am intrat în posesia unui instrument fascinant, însă efectele pe care le are asupra creierului nostru nu sunt cunoscute pe deplin, încă.

Astăzi, este mai ușor ca niciodată să promovezi non-valoarea, deoarece ea se confundă foarte ușor cu popularitatea. Argumentul majorității este covârșitor și doare. Eu cu urechile mele am auzit – nu o dată – din gura unor persoane, a căror opinie atârnă greu în fața națiunii, că ar face orice pentru rating.

Cum să te mai exprimi într-o astfel de lume, fără să te adaptezi ei? Mi se pare naiv să încercăm să atragem  atenția lumii asupra pericolelor la care se expun. Majoritatea sunt deja cu ochii lipiți de ecrane, de unde își extrag în continuu sensul și ”mântuirea”. Dumnezeul lor e la un click distanță, cine sunt eu să vin să le spun să apese butonul de oprire?

Am fost în vizită la niște prieteni apropiați, care își scriseseră pe un wallboard rezoluțiile pentru noul an. La loc de cinste era: ”electronic detox”. Cred foarte tare în așa ceva. Și da, asta se bate foarte tare cap în cap cu ceea ce m-am apucat să fac cu blogul ăsta, acum opt ani.

Ezit, pentru că astăzi îmi este practic imposibil să ating cotele amețitoare de rating pe care le atingeam acum patru ani, cu aceleași mijloace. Algoritmii lui facebook s-au schimbat, numărul de like-uri pe pagină nu mai înseamnă nimic.

Degeaba mi-ai dat tu like, dacă nu te mai uiți și n-ai deloc reacții față de postările mele un timp relevant, facebook n-o să-ți mai arate postările mele geniale deloc. Iar tu – care ești o persoană ocupată, cu prea multe pe cap – n-o să te duci să cauți zilnic să vezi dacă putere de femeie a mai postat ceva. Lose-lose situation. Dacă nu-l plătesc, facebook nu mă mai bagă-n seamă.

Acum câțiva ani, dacă cineva ar fi spus: ”facebook n-o să mai fie la liber, o să plătim ca să-l folosim” – îi replicam că e paranoic și obsedat de teoria conspirației, astăzi, cei care se bucurau atunci că au descoperit un mediu de promovare gratuit și extrem de fructuos, înțeleg exact ce spun acum. Nu e neapărat o conspirație, pur și simplu cineva a fost dispus să plătească pentru a ieși în față, și de aici totul a mers natural.

Desigur, sunt și conținuturi care se propagă firesc, pentru că există anumite interese reale, la nivel social, care nu se pierd niciodată – cum a fi, spre exemplu, tot ceea ce are legătură cu copiii. Sau cu dragostea și sexul.

De asemenea, cei care au prins trenul de acum câțiva ani, și și-au construit o comunitate atunci când era foarte ușor să faci asta, au rămas pe val. Eu nu am făcut-o, nu am anticipat deloc trendul pentru că – ziceam eu – oricum, blogăreala e pentru mine doar un hobby.

Acum este mult mai greu să te impui, cu atât mai mult cu cât aproape nimeni nu mai are răbdare să citească texte atât de lungi – apropo, felicitări dacă ai ajuns până aici! :). Sunt mulți cei care au renunțat să mai scrie pe blog, sau care s-au mutat pe video. Decât să scrii un text de 6000 de semne, pe care Doamne ajută să-l citească mai mult de 200 de persoane, mai bine faci un video pe youtube – dar nu mai lung de 5 minute, că n-are nimeni atât de mult timp pentru filosofii.

În concluzie, de aceea nu prea mai am tragere de inimă să scriu pe blog. Mă doare inima să renunț, după atâția ani în care am crezut în el, parcă ar fi o ființă vie, mi-e milă să-l îngrop. Poate că ar trebui să trec pe next level, să fac clipuri pe youtube.O să aflați până la urmă, ar fi mai ușor dacă veți da subscribe mai degrabă la blog, nu neapărat pe facebook. Pentru asta, e de ajuns să vă introduceți o adresă de mail pe coloana din dreapta, sub rubrica de comentarii. Durează mai puțin de un minut, aveți răbdare? 🙂