puteredefemeie
Sunt decrețică. M-am născut în perioada aceea în care femeile nu aveau voie să facă avort și o făceau pe șest, riscându-și viața.
Nu cred însă că mama nu m-a dorit. Ea reușea atât de greu să țină o sarcină, încât a trebuit să aștept încă zece ani, cu plânsete și rugăminți, ca să primesc o surioară, și aceea dintr-o sarcină toxică, în care mama a stat mai mult în spital. Cred că era printre puținele care se luptau să aibă un copil, așa de intensă era psihoza, pentru că femeile, cu cât li se interzice mai tare un lucru, cu atât îl doresc mai abitir. Sau nu doar femeile.
Au existat și femei care descoperiseră metode de a avorta aproape spontan, de fiecare dată când li se întâmpla pocinogul. Istoria ne-a demonstrat cu prisosință că interzicerea avortului nu este o soluţie pentru a eradica problema. Nu poţi să obligi o femeie să devină mamă împotriva voinţei sale, la fel cum va găsi o cale să aibă un copil dacă vrea neapărat.
Paradoxul dureros este că, de fapt, fiecare femeie ştie prea bine la ce se expune atunci când ajunge cu un bărbat în pat. Nu vorbim despre viol, acesta este un caz extrem care nici nu ar trebui să facă parte din această discuţie.
Două lucruri vreau să spun despre avort. În afară de faptul că: da, cred că femeia are dreptul de a alege dacă vrea sau nu să ţină o sarcina. Cu responsabilitatea deplină a acestei alegeri, fie că ne referim la ceea ce va deveni viaţa ei şi a copilului ei (în cazul în care alege să-l aducă pe lume), fie la un posibil înger care o va chestiona în lumea de dincolo despre fapta pe care va trebui să şi-o asume. Pentru că sunt sigură că, pentru o astfel de presupusă entitate, speculațiile noastre cum că fetusul în formare are sau nu conștiință sunt egale cu zero.
În primul rând, mă doare inconştienţa deplină în care ne complacem.
Mai mult, perpetuarea ei. De parcă nu am şti la ce să ne aşteptăm din partea unui act sexual. Poate că scopul lui nu este perpetuarea speciei – ar fi dureroasă o abordare strict biologică pentru noi, care suntem o formă de viaţă atât de evoluată şi complexă – dar consecinţa lui sigur asta e.
Adică: dacă un bărbat ejaculează în vaginul unei femei, rezultatul este matematic. Într-un procent covârşitor, va rezulta o sarcină. Despre asta e vorba. E vorba despre energia vieţii, aşa se creează oameni. Ce ne mirăm atâta. Ce ni se pare atât de inacceptabil. De ce nu putem înţelege ce ni s-a petrecut? De ce ni se pare o nedreptate că ni se întâmplă tocmai nouă?
Dacă nu doream să avem un copil, trebuia de la început să ne ţinem la distanţă de consecinţe. S-au inventat metode de contracepţie, e atât de simplu.
Sau nu?
Ce se întâmplă cu noi când dăm piept cu energia vieţii? Ne cam dă pe spate. E atât de puternică încât construieşte şi dărâmă imperii. E atât de intensă încât, de pe coama valului, uzul raţiunii este o vagă amintire care nu valorează nici cât o ceapă degerată la ideea că nu avem un prezervativ la îndemână şi trebuie să… chiar atunci.
O să-mi spuneți că sunt familii sărace, cu bărbați beți care se aruncă peste neveste precum animalele, n-ai ce să le ceri. Ce să facă bietele femei, mai au încă o liotă de puradei acasă. Sau fete abia crescute, provenite din medii unde nu pătrunde educația sexuală și care nu-și dau seama ce li se întâmplă până când ajung cu burta la gură.
Da, sunt probleme. Dar așa cum există metode de a ajunge la urechile aproape fiecărui omuleț din țara asta când se vrea, ar putea să se petreacă la fel și cu educația despre contracepție. Să facem campanii obsesive în urma cărora să fie clar pentru toată lumea că sexul nu e numai despre plăcere, e pentru procreare.
Să nu ne mai fie atât de frică și rușine să vorbim cu copiii noștri despre sexualitate. Și să nu ne mai fie rușine, în general. N-o să avem niciodată parte de o sexualitate sănătoasă câtă vreme păstrăm tot felul de tabuuri despre ea.
Al doilea lucru despre care vreau să vorbesc apropo de avort este despre implicarea bărbatului.
De ce, când vorbim despre avort, ne referim numai la drepturile femeii și nu și la responsabilitățile bărbatului? Din câte știu până acum, o femeie nu se poate însămânța singură! Dacă bărbatul nu și-ar pierde capul în acele momente când ”necesitatea fiziologică” își spune cuvântul, multe nenorociri ar putea fi evitate.
Să mă iertați că îndrăznesc dar, dacă ești bărbat și îți arde ”buza” după o femeie, vei găsi pe alese dacă te duci, la un anumit colț al unei anumite străzi, câteva dudui dispuse să-ți îndeplinească fanteziile pentru bani. Nu știu să existe prea multe cazuri similare dacă ești femeie și cauți un bărbat. Pentru că dacă bărbatul nu dorește… nu se întâmplă nimic. Și trebuie să fii înzestrată cu atribute serioase dacă îți pui în minte să violezi un bărbat. Doar nu sunt, bieții de ei, niște păpușele în mâinile noastre, nu-i așa?
Așadar, de ce îi protejăm atât de mult pe bărbați? De ce bărbații nu au obligații față de noii născuți? Pe bune, eu le-aș da și concediu de paternitate, numai să înțeleagă că sunt și ei responsabili de ceva.
Eram o dată la un curs unde trebuia să ne prezentăm și o colegă, mai în glumă mai în serios, a spus un adevăr covârșitor: ”Am doi copii și cu unul m-am măritat”.
Bărbații noștri încă se complac în rolul de țânci de care noi, ca femei, suntem în situația să avem grijă. Cineva trebuie să le spună că nu se poate să lase însărcinată o femeie și ei să dispară din peisaj. Sau că nu trebuie să lase însărcinată o femeie dacă nu sunt capabili să aibă grijă de o familie în acel moment. Și că, de fapt, contracepția este și problema lor, nu doar a femeilor, căci fără participarea lor prețioasă nu se poate întâmpla minunea.
Nu văd nicio soluție pentru această problemă, deocamdată. Și am tot respectul și toată simpatia pentru cei care se luptă pentru viață. Viața în orice stadiu ar fi ea, viața al cărei mister ne scapă și cu care nu ar trebui să ne jucăm.
puteredefemeie
