Ador pisicile. Am două – ambele adunate de pe drumuri, la vârste foarte fragede. Poate că acesta este motivul pentru care am vibrat când am citit povestea.
Pisicuța, aruncată într-o băltoacă de doi băieți răi, abia fusese furată de lângă mama ei. Pe ea o salvează nimeni altul decât Dalai Lama, moment în care începe seria de aventuri extraordinare ale acestei creaturi speciale.
Nu e orice pisică. E menită să aibă o educație aleasă, chiar mai mult decât atât. De față la toate audiențele sfinției sale, prezentă în cele mai intime momente ale vieții unuia dintre cei mai importanți lideri spirituali din lume, este în măsură să-și dea cu părerea despre cele mai importante subiecte – după cum veți vedea, dacă veți citi această carte.
Eu am descoperit-o pe site-ul editurii Atman și, după ce am citit extrasul publicat, m-am îndrăgostit de ea. ”Trebuie s-o citesc neapărat” – le povesteam prietenelor, care mai de care mai iubitoare de pisici. Până când mi-am luat-o eu, ele deja o citiseră, într-un entuziasm unanim.
”Vreau să nu se mai termine” – fremăta una dintre ele. Cealaltă, mereu zgâriată pe mâini din cauza relației cu năbădăi pe care o are cu mâța din dotare, la fel. În fine, am reușit să o citesc și eu. Desigur, este doar un pretext pentru a scoate în evidență esența învățăturilor budiste, în situații cum nu se poate mai reale.
Iar pisica este ingredientul secret care te face să fii deschis să primești astfel de gânduri. Ce idee genială! Orice clip cu pisici, orice text pus în gura unei torcătoare declanșează instantaneu efluvii de oxitocină, hormonul dragostei necondiționate și pure. Cu alte cuvinte, prezența unei pisici ne deschide inima.
Și, ce aflăm? Nu mare lucru despre Dalai Lama, pentru că nu e sigur că autorul chiar l-a cunoscut. Însă, pasionat de budism fiind, plus mare cunoscător al pisicilor, a reușit să ne introducă într-o atmosferă autentic încărcată de spiritualitate, dar nelipsită de firescul unei vieți occidentale, cu care suntem obișnuiți.
E înduioșător să vezi cât suferă că era cât pe ce să omoare un șoarece – și budismul ne învață că trebuie să acordăm respect și iubire necondiționată față de toate creaturile. Cu toate că nu făcuse altceva decât să-și urmeze instinctul natural. Sau, când se îndrăgostește, și se chinuie să-și domine emoțiile.
Iar când, prin capitolele finale, începe să își analizeze cu seriozitate performanțele meditative, nu știi dacă să râzi sau să plângi. Pentru că se vaită că nu poate medita mai mult de două minute – după care, o apucă somnul. Poți să râzi, dacă n-ai încercat niciodată să meditezi. Dacă ai încercat, realizezi că are foarte mare dreptate, și că abordarea ei inocentă e cea mai potrivită când vrei să evoluezi cu adevărat.
LATER EDIT:
Între timp, au apărut și celelalte volume din trilogie, pe care le-am citit cu mare drag. A doua este un mic îndrumar despre cum să medităm, iar a treia urmărește nici mai mult nici mai puțin decât să ne învețe cum să fim fericiți. Când toate acestea vin din partea unei pisici, nu putem decât să zâmbim și să ne deschidem inima. Spuneți voi dacă David Michie nu e un tip dibaci 🙂