puteredefemeie
E clar din titlu că postarea aceasta este numai pentru femei. Pentru prietena mea al cărui „soţ” a părăsit-o cu un copil de mână şi cu altul în burtică pentru o altă femeie, pe care a lăsat-o gravidă în acelaşi timp!!! – iar prietena mea nu-şi dorea decât ca el să se întoarcă, să-l ierte şi să fie ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat (între timp, a depăşit momentul).
Pentru prietena mea al cărei „soţ” i-a spus că nu e “bună la pat”, iar ea se perpeleşte ce să facă să-şi salveze căsnicia. Pentru prietena mea care aşteaptă ca iubitul ei de zeci de ani să facă ceea ce spune că vrea să facă (şi de fapt nu vrea, pentru că nu face). Şi pentru oricine simte că are nevoie.
Le tot găsim scuze. Tot facem eforturi să-i „înţelegem”, să-i cocoloşim, să ne convingem că ei, în felul lor abscons şi de neînţeles, totuşi ne iubesc. Şi într-o anumită măsură e adevărat. Însă atunci când între vorbe şi fapte apare o discrepanţă prea mare, ar fi de preferat să ne trezim la realitate.
Suntem în stare să iertăm atâtea, numai ca să simţim din nou acel val de acceptare, armonie şi cuprindere din partea omului pe care-l iubim. Îl învestim cu sensul vieţii noastre, ca şi cum lumea începe şi se termină cu el.
De obicei, imaginea perfectă pe care o avem faţă de celălalt durează cât fascinantul început în care, de fapt, proiectăm asupra omului respectiva perfecţiune. După care începem cu ajustările.
Poate că nu e chiar indisponibil emoţional, poate că pur şi simplu era obosit şi flămând. Ce dacă mi-a spus că nu sunt bună la pat, şi eu simt că nu mai am rost pe lume, important este să-mi „salvez căsnicia”! De parcă fără ea nu sunt om.
Părerea mea sinceră este că nu există femei care nu sunt “bune la pat”, ci doar bărbaţi care nu ştiu cum să trezească o femeie. E drept că am auzit şi despre femei care sunt încăpăţânate în a rămâne precum nişte scânduri în dormitor… dar nu e cazul prietenei mele.
La un moment dat, aveam şi eu un iubit care mă desfiinţa fără să-şi dea seama (îmi imaginez că nimeni nu poate fi atât de rău intenţionat, dar poate sunt naivă). Eram distrusă. Simţeam, literalmente că mi se dărâmă lumea.
Îi povesteam unui amic bun, printre râuri de lacrimi „cum a putut” individul să fie şi cât de tare m-a durut. „Şi ce dacă” – îmi serveşte amicul, sec. Am încremenit. Mi s-a oprit mintea. Cum adică: „şi ce dacă”?! „Şi ce dacă. Uite-aşa. Cum ai trăit înainte de a-l cunoaşte, ai să fii bine mersi şi după ce-ai scăpat de el”. Vorba ceea: „Mai bine un sfârşit de groază decât o groază fără sfârşit”.
Dacă cineva a făcut o greşeală, şansele ca acela să o repete sunt foarte mari. După ce ai trecut printr-o criză în cuplu, n-are rost să mai speri să fie din nou „ca la început”. Poate să vină cu tone de trandafiri roşii, târându-se în genunchi pe spinii lor. Palma pe care ţi-a tras-o n-are cum să ţi-o ia înapoi.
Ideea e să te gândeşti dacă poţi sau nu să trăieşti cu situaţia dată sau dacă nu, să mergi mai departe. Pentru că ceea ce ai aflat despre omul tău nu este o anomalie, este el aşa cum e în realitate, pe care tu abia acum îl descoperi.
Eşti pregătită să continui relaţia fără să te simţi desfiinţată şi fără rost? – bine. Dacă nu, nu te mai chinui. Chiar meriţi să ai viaţa pe care ţi-ai imaginat-o, ai dreptul şi chiar obligaţia să fii fericită.
Uneori sunt necesare multe eforturi pentru a face o relaţie să meargă. Cum îţi dai seama că merită să le faci? Dacă aceste eforturi te cresc pe tine ca om, dacă te apropie de cine eşti tu în realitate, dacă te ajută să înveţi o lecţie reală – atunci merită. Dacă te îndepărtează de tine, dacă te fac să simţi că nu ai rost, nu.
Avem tendinţa să credem că bărbatul pe care îl iubim este lumea noastră. El e alfa şi omega, de la el porneşte totul şi la el revine. Foarte frumos, este o dovadă de dăruire proprie naturii feminine. Însă în momentul în care uităm de noi înşine în dăruirea asta, bărbatul se întoarce pe călcâie şi pleacă.
Poate nu pleacă efectiv. Uneori doar se închide în cutia lui cu „nimic”. Găseşte că ştirile la televizor sunt mai interesante decât tine în pielea goală. Sau – cum am mai auzit, dureros şi stupid – se uită la filme porno în timp ce se preface că face dragoste cu tine.
Nu eşti tu de vină. Poate nici el – deşi uneori lipsa bunului simţ este strigătoare la cer. Nu te mai gândi că nu eşti suficient de: tânără, frumoasă, slabă, bună la pat etc, etc, etc – ca să-l păstrezi lângă tine. Nu te mai gândi ce vrea el să facă, pentru ca tu să-ţi poţi lua propria hotărâre.
Gândeşte-te la ce vrei tu. Gândeşte-te dacă îţi trăieşti idealul. AI curajul să crezi că poţi atinge acel ideal. Ai curajul să lupţi pentru el. Niciodată nu e prea târziu să fii fericită, exact aşa cum ţi-ai dorit. Şi întotdeauna există şanse pentru cineva care crede că nu e totul pierdut.
puteredefemeie
