Să celebrăm, să nu celebrăm…

valentine-lumineers-inspired-engagement_0010

Să ştiţi că în principiu n-am nimic împotrivă să mai găsim un motiv în plus să ne sărbătorim iubirea, chiar dacă el vine de la “străini”. Aş avea doar câteva mici îndoieli.

Când sărbătorim cel mai valoros sentiment uman – pentru că măcar atât am putea să ne amintim: iubirea a construit şi răsturnat imperii, a dat viaţă şi a curmat vieţi de-a lungul istoriei, şi văd că nu se potoleşte nici astăzi – n-ar trebui să-i acordăm o mai mare greutate?

Adică de ce atâţia ursuleţi de pluş? De ce atâtea inimioare din plastic roz? De ce să-şi creeze yahoo un serviciu care să-mi compună mie felicitări pentru just in case? De ce atât de mult sirop? Dacă aşa se sărbătoreşte iubirea în zilele noastre, cine o mai ia în serios?

“Iubito, ca să-ţi demonstrez cât de mult te iubesc, îţi dăruiesc… o inimioasă de pluş roz!” – păi şi unde e luna mea de pe cer?! Unde e măreţia sentimentelor de altădată? Dar probabil că nu înţeleg eu.

Pentru că uite, aş fi putut să creez şi eu un pachet promoţional de Valentine’s – ceva, aş fi avut, în sfârşit, şansa să mă îmbogăţesc. Aş fi putut vinde bomboane fine de ciocolată în formă de inimioare, lumânărici roz cu inimioare tot roz, ursuleţi cu “te iubesc iubirea mea” sau chiloţei roz pe care scrie “Love” în toate limbile.

Aş fi putut contribui, după puterile mele, la sărbătoarea în care totul trebuie să fie afrodiziac: mâncarea, băuturile, parfumurile, SMS-urile, culorile (da: ROZ). Aş fi putut măcar să vă scriu o listă cu declaraţii impresionante şi încă o listă cu cele mai valentinoase posturi amoroase.

Dar ştiţi cum suntem noi, fetele… Nu ne place ca iubiţii noştri să facă un gest pentru că li se spune, ci pentru că aşa vor şi simt ei. Când le sună în urechi îndemnul proletar: “Pune mâna măăh, şi ia-i şi tu fetii un buchet de ghiocei, o ciocolată, un ursuleţ, ceva – că e Valentine’s, măăăh!!!” – parcă mai bine s-ar duce la o bere cu băieţii.

Plus că ei nu sunt “genetic programaţi” să spună declaraţii nici atunci când le sfârâie călcâiele, darămite când îi ia valul social – vorba cântecului pe care îl ştim.

Aşa că eu zic mai bine să-i lăsăm. Şi nici să nu-i “surprindem” cu cine festive cu lumânări pentru că “aşa se face”. Dacă tot e vorba de sentimente nobile, ce-ar fi să inventăm ceva mai cu folos? Spre exemplu, astăzi să fie ziua în care nimeni nu se ceartă.

Ziua în care să ne oprim orice gând rău la adresa oricui. În care să-i privim pe toţi oamenii ca şi cum ar fi buni şi extraordinari. În care să fim atenţi numai la calităţi, şi deloc la defecte. În care ne încurajăm şi ne inspirăm.

Şi acuma să nu cumva să cădeţi în extrema cealaltă. Să nu vă ţineţi inima în frâu tocmai astăzi, din cauza tropăielii genralizate de inimioare roz.

Deci dacă vă treziţi că vă bate inima mai tare, asta e. Daţi fuga şi spuneţi declaraţia. Dacă e adevărată, e mai puternică decât un ursuleţ de pluş.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like