De ce dispar bărbaţii în ceaţă

Adevărul e că nu numai ei dispar, şi noi o mai facem câteodată. Astăzi m-am trezit (ne)întâmplător pe site-ul singurului bărbat pe care l-am părăsit în viaţa mea. Fără explicaţii, fără să-i răspund la telefoane, cu ochii în pământ când am dat nas în nas cu prima ocazie. Clasic adică.

Chiar mă gândeam azi, când am văzut cine semna articolul pe care îl citisem cu atâta interes: poate ar trebui să-i scriu un mesaj. Să-i povestesc: “Ştii, eu n-am avut nimic cu tine, de fapt. Eu atunci eram supărată pe viaţă şi aveam nevoie de un pansament anume. Te-am găsit pe tine, şi am proiectat asupra ta ce-mi trebuia mie. În foarte scurt timp mi-am dat seama că nu erai aşa cum credeam eu şi mi-am dat seama la fel de repede că n-o să fii niciodată. Tu eşti un om minunat, doar că nu eşti pentru mine (vrăjeală – dacă erai minunat nu plecam eu de lângă tine, evident). Iartă-mă, asta a fost”.

Aş putea să-i spun aşa ceva fără să-l fac să se simtă ultimul om? Nu. Nici măcar acum, după atâţia ani. Las-o aşa. Am păţit-o şi eu, bineînţeles. Când minunatul, fabulosul, posesorul piciorului lui Dumnezeu de care mă apucasem, într-o zi a dispărut în ceaţă. La fel de clasic ca şi mine mai demult (bineînţeles că nu m-am gândit nicio secundă la asta şi m-am simţit cea mai nedreptăţită fiinţă din univers). Vai cât am suferit. Şi cât de groaznic a fost. Nu mi-a trecut nici după ce mi-a spus – după încă o încercare eşuată – că “sunt prea bună pentru el”. Ba din contră. Am petrecut nişte ani lingându-mi stima de sine.

Mecanismul cred că este exact cum am spus în ipoteticul mesaj pentru fostul meu “prieten”. Faci o proiecţie, că ai nevoie. După care îţi dai seama şi… ai vrea să dai timpul înapoi şi să nu fi făcut niciodată nimic cu fiinţa respectivă. Pur şi simplu e din alt banc, te trezeşti ca dintr-un vis urât.

Motivele pentru care cineva alege să dispară nu sunt întotdeauna în favoarea sa. Poţi, într-adevăr, să-ţi dai seama că respectivul e hoţ, beţiv sau drogat. Dar poţi la fel de bine şi să fugi pentru că vrea o relaţie stabilă şi ţie-ţi arde de floare-n floare. Sau că e prea bogat şi te simţi umilit. Sau prea frumos. Sau prea… “bun”.

La modul general însă, nu pleacă nimeni de lângă tine când eşti complet şi debordând de viaţă şi energie. Atunci eşti magnetic şi toată lumea vrea să fie în preajma ta. Nu eşti ahtiat să “sugi” energia cuiva, ba chiar ai multă de dăruit.

Dacă eşti într-o “gaură” emoţională, atragi exact o lipsă. Ce e interesant însă este că şi părăsitul proiectează, şi încă mult. Femeile, cel puţin, sunt experte în a regreta ani de zile câteva clipe de fericire în care şi-au pus toate speranţele, chiar dacă teoretic ştiu prea bine zicala “Cu o floare nu se face primăvară”.

O să-mi spuneţi totuşi că, dacă ar fi să facem un portret robot al fugarului, acesta ar fi un bărbat, iar părăsitul ar fi de fapt o părăsită. Bărbaţii dispar mult mai mult în ceaţă decât o fac femeile. Mai sunt şi cauze hormonale. Mai ales în cazul bărbaţilor care ejaculează, dar nu numai al lor.

Dacă ejaculează, într-adevăr au pe undeva, în adâncuri, pe bună dreptate, sentimentul că sunt “supţi” de energie. Ca şi cum o entitate subtilă i-ar ademeni prin intermediul acelei femei şi le fură viaţa. Ca şi cum ar fi vampirizaţi. Există şi explicaţii mai puţin  fanteziste – deşi eu cred că ce am scris mai sus e mai adevărat decât pare la prima vedere.

Neuro-ştiinţific vorbind, atunci când ne îndrăgostim, nivelul de dopamină creşte “îngrijorător”. Dopamina este hormonul care se secretă atunci când ceva ne face plăcere, şi bineînţeles este prezentă în timpul orgasmului.

Când bărbatul ejaculează, nivelul dopaminei scade brusc. Îi ia locul prolactina, hormonul asociat cu starea de somnolenţă, care se manifestă prin respingerea oricăror lipeli şi gângureli. Bietul om, nu mai vrea decât să se întoarcă pe o parte şi să se culce. În timp ce dopamina femeii e încă bine mersi, şi chiar nu înţelege care-i problema.

Mai sunt şi alţi hormoni implicaţi, şi au nevoie de un timp în care să se refacă, chiar şi dacă bărbatul învaţă să aibă orgasm fără ejaculare (ce-i drept, atunci lucrurile sunt incomparabil mai uşoare). Ideea principală este că el poate dispărea în ceaţă din motive hormonale. Dar dacă nu se întoarce nici după ce şi-a restabilit chimia, atunci e clar că nu e iubire adevărată.

Până la urmă, dacă a dispărut în ceaţă, să stea acolo. Indiferent de motive. Iar celor care încă mai speră şi le mai caută scuze fugarilor, le spun: nu-i adevărat. Nu ai cum să fii fericit cu cineva care te hrăneşte cu pipeta, când tu – mă scuzaţi – ai o gură cât o şură. E dreptul tău să ai o viaţă îmbelşugată. La care nu vei ajunge niciodată dacă te agăţi de o lipsă.