Îndrăgostiţii sunt la fel de credibili ca şi drogaţii?

Ar trebui, când ne îndrăgostim, să ni se dea concediu medical. Nimeni nu e întreg la minte când e îndrăgostit. Cel puţin asta e concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă care au studiat ce se întâmplă în creierul celor loviţi de săgeata lui Cupidon. Helen Fisher, o cercetătoare din America, autoarea unei cărţi sugestive : „De ce iubim”, împreună cu echipa sa, a descoperit care este configuraţia hormonală din creierul îndrăgostiţilor.

„Cand ne indragostim de cineva, spune ea, se activeaza aceleasi arii cerebrale ca atunci cand urmeaza sa primim o rasplata care ne va genera placere, fie ca este vorba de o mancare gustoasa, de ciocolata sau de droguri. Pentru mine a devenit evident ca iubirea romantica este un imbold, tot atat de puternic precum senzatia de foame sau sete. Oamenii traiesc pentru dragoste, ucid din dragoste, mor pentru dragoste”.

„Totul se declanseaza in regiunea din creier numita zona ventrala tegmentala, de unde celulele pigmentate, care contin dopamina, trimit mesaje unei alte parti a creierului, nucleul caudat. Este vorba de motivatie; persoana de care ne indragostim reprezinta un scop in sine – simtim atunci ca ea este cea mai buna fiinta din lume si ca viata noastra va fi perfecta doar daca vom fi mereu impreuna. Astfel, ajungem sa devenim dependenti de persoana respectiva, asa cum consumatorii de droguri ajung sa nu mai poata trai fara drog. Ca si la acestia, lipsa partenerului ii aduce pe indragostiti intr-o stare similara sevrajului – episoade de agitatie extrema, alternand cu perioade de depresie profunda”, spune Art Aron, un alt membru al echipei de cercetători.

Sper din toată inima că îndrăgosteala nu e chiar atât de nocivă cum sunt celelalte dependenţe despre care vorbesc aceştia. Sunt de acord că orice stare poate fi descrisă în termeni de hormoni, dar dacă ar fi numai asta, am putea să spunem şi că oamenii sunt numai corpuri. Misterul vieţii ne scapă încă. Şi chiar dacă atunci când suntem îndrăgostiţi parcă o luăm razna, există „ceva” important şi puternic care susţine, dintr-un plan misterios, fenomenul exprimat fizic prin hormoni. Dacă dependenţa de droguri te poate distruge, „dependenţa” de fiinţa iubită o fi la fel? Faptul că „trăieşti pentru ea” poate îmbrăca multe forme. De la „te omor dacă nu mă iubeşti”, până la „sunt fericit pentru că exişti, orice ai face” – o întreagă panoplie de nuanţe, în conformitate cu nivelul de conştiinţă al îndrăgostitului.

Dar cu faptul că eşti „cu capul în nori” când eşti îndrăgostit, sunt de acord – şi iată şi dovada  ştiinţifică. Ce să faci să nu mai fie aşa? Dar de ce să nu mai fie? Ce să faci ca să dureze la nesfârşit? Asta da dependenţă. Important este ce rămâne după ce hormonii se potolesc – căci nimeni nu rezistă la nesfârşit în acest carusel. Abia atunci începe ceea ce se numeşte „iubirea activă”, o altă activitate „to die for”. Un alt studiu al acelorasi oameni de ştiinţă a vrut să arate ce părţi ale creierului se activează în cazul celor care sunt împreună de cel puţin zece ani. Surpriză: aceleaşi zone ca şi la început! Probabil că furtuna hormonală se mai linişteşte, dar schema rămâne aceeaşi. Ce bine că ştim să definim iubirea în „limba” hormonală…

Surse: revistamagazin.ro, hotnews.ro