Dragoste cu vânătăi?

O carte de la editura Amaltea mi-a atras atenţia: „Relaţii periculoase”, de Noelle Nelson. Cum să te fereşti dinaintea unei relaţii care are potenţial abuziv. Cum să te îndepărtezi înainte de a lua prima palmă. Trebuie să recunosc că întotdeauna mi s-a părut că un bărbat care te loveşte nu merită să te mai vadă niciodată. Dar campaniile împotriva violenţei domestice nu există degeaba. În mod paradoxal, femeile cu ochii vineţi nu-şi părăsesc bărbaţii! Oare de ce?

Aici sunt prezentate mai multe cazuri, bărbaţi şi femei violenţi în diferite tipuri de relaţii – toţi prezintă acelaşi pattern. Iată care sunt semnele identificate de autoare:

  1. Începutul ameţitor. Se pare că nu există o fiinţă mai romantică şi copleşitoare ca abuzivul. Pur şi simplu nu poţi să-i rezişti. Ce trebuie să-ţi dea de gândit, este că înaintează într-un ritm alert. Prea repede vrea să vă mutaţi împreună, prea ştie dinainte tot ce ai putea să-ţi doreşti. Multe clişee sunt implicate în comportamentul lui însă, dacă eşti atentă. Şi multă preocupare pentru propria persoană, de fapt. Ce să-i mai spui că ţie îţi plac lalelele, când omul vine cu braţul de trandafiri roşii dăruiţi cu atâta entuziasm!
  2. Posesivitatea. Vrea să-i dai raportul. Începe să-ţi facă ordine în garderobă, îţi judecă timpul, prietenii, toate acţiunile. Şi le critică.
  3. Schimbarea. Partea întunecată iese la suprafaţă. Începe să se supere din te miri ce – şi nu glumeşte. Oricât de inteligent părea la început (deşi mie mi-e greu să cred că un asemenea profil ar putea să i se aplice unui om inteligent) devine brusc iraţional. E în stare să afirme sus şi tare, în faţa tuturor, lucruri despre care susţinea contrariul când l-ai cunoscut. Nu mai ştii ce să crezi despre el!
  4. Învinuirea. Toate problemele cu care se confruntă în viaţa lui sunt din vina ta. Dacă el este supărat, „ştii tu de ce”. Fără explicaţii.
  5. Abuzul verbal. Devine dificil să-i intri în voie. Dacă la început părea imposibil să găseşti un lucru care să nu-i placă la tine, acum e exact invers! Nimic nu-i convine şi nu ezită să-ţi aducă la cunoştinţă.
  6. Insensibilitatea. Acum poţi să-i faci orice, nu vei reuşi să-l clinteşti. A devenit un munte de indiferenţă. De aici până la violenţa fizică e dor un pas. Mic.

Toată lumea îi prezintă pe agresori ca pe nişte persoane periculoase, de care trebuie să te fereşti. Soluţia ideală pentru fiecare din cazurile expuse este separarea. Iertarea e minunată, dar de la distanţă. Mai bine să n-ai de-a face cu unul dintre aceştia. Dar după ce victimele au scăpat de probleme, eu mă întreb: ce s-a întâmplat cu agresorii? De ei cine are grijă (chiar şi pentru a nu-şi găsi alte victime)? Toată lumea se concentrează asupra terapiei pentru victime, dar nimeni nu se gândeşte de ce au nevoie agresorii. Dacă victimele n-ar fi atât de slabe, poate nici agresorii n-ar fi atât de periculoşi.

Oricum, femeile nu ies cu una cu două dintr-o relaţie, fie ea şi abuzivă. O femeie face din bărbatul iubit stâlpul existenţei ei, în jurul căruia îşi configurează întreaga viaţă. Limitările lui devin pentru ea provocări cu care se luptă, şi nu motive de fugă – oricât de grele ar fi. O femeie e în stare să-i ierte bărbatului ei aproape orice, cu condiţia să se întoarcă la ea! Dacă i s-ar da pe tavă o situaţie mult mai bună, nici n-ar vedea-o! Ca şi cum, odată ce intră într-o relaţie, i se pun pe ochi nişte ochelari care îi modelează lumea într-un singur fel. Ce anume generază această „miopie” feminină care o face să nu vadă mai mult decât pasul pe care îl face în acel moment? Sunt nenumărate cazurile în care este vizibil că femeia e mai „valoroasă” decât bărbatul de lângă ea: fie câştigă mai bine, fie e mai responsabilă sau mai rafinată. De ce se complace?

S-ar părea că răspunsul are legătură cu diferenţele fundamentale dintre mintea feminină şi cea masculină. Cele care generează judecăţi de tipul: „ O femeie vrea totul de la un singur bărbat în timp ce un bărbat vrea un singur lucru de la toate femeile”. Chiar e foarte util să înţelegem modul de funcţionare al minţii sexului opus, şi în măsura în care reuşim, să ni-l însuşim. Să reuşim să vedem măcar şi punctul celuilalt de vedere. Poate că mitul androginului se referă la a trezi în noi înşine şi nu în afara noastră, de fapt, „jumătatea” care ne lipseşte. Nu vreau să spun prin asta că agresorul „are dreptate”. Agresorul e doar un pretext pentru a descoperi că ceva nu-i în regulă. Faptul că ai dat peste el ar trebui să-ţi dea de gândit. Oricum, tot ce poţi să faci este să modifici în tine ceva – şi atunci se va vedea şi în exterior.

Pe de o parte, aş fi înclinată să-i spun femeii de lângă bărbatul abuziv: „Fugi cât te ţin picioarele, părăseşte-l pe nenorocit!” Pe de altă parte, înţeleg de ce o femeie nu ar părăsi niciodată un bărbat, orice i-ar face – pentru că îl iubeşte. I-aş spune: „Îţi dai seama, dacă reuşeşti să rămâi în această situaţie lângă el şi să nu fii afectată, ce puternică eşti?” Dacă n-o pocneşte. Şi dacă chiar nu e afectată. Ce-ar putea să facă? Să înveţe karate şi să-l pocnească şi ea pe el – asta da provocare! Dar mai ales să nu se lase invadată de sentimente negative atunci când pe el îl cuprinde „negura”. În principiu, să-şi ia ca reper propriile calităţi şi să-şi aleagă scopuri personale care să vizeze transformarea ei, nu pe cea a bărbatului de lângă ea. Şi să fie pe fază dacă viaţa îi oferă ceva mai bun…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like