Povestea lui Leymah Gbowee: Această femeie eroică a oprit un război! Fără arme, fără putere politică și fără violență!

Azi am pentru voi o poveste cutremurătoare și plină de motivație. O povestea adevărată, care dovedește că puterea femeilor unite într-un scop nobil face miracole. Într-o lume în care haosul ne înconjoară din ce în ce mai mult, avem nevoie de susținerea și încrederea pe care ne-o dau cele care deja au reușit. Dar lupta este departe de a fi terminată…

În 1972, când s-a născut Leymah Gbowee în Monrovia, acest oraș era unul dintre cele mai sofisticate și vibrante din Liberia. Când o întrebai ce vrea să se facă atunci când va fi mare, Leymah răspundea: „Doctor”. Dar, la puțin timp după ce a terminat liceul, a început războiul civil. Leymah și familia ei au fost forțați să se refugieze într-o tabără din Ghana, un loc în care viața ei a devenit un haos constant, plin de frică și suferințe de neimaginat.

Când, în sfârșit, războiul s-a potolit și ea a putut să se întoarcă în orașul natal, a devenit mamă și victimă a abuzului domestic. După război, rebelii în conflict cu soldații guvernamentali foloseau drept arme violul și crima. Leymah s-a pregătit pentru a deveni consilier pe probleme legate de traumă, lucrând cu foști soldați copii – primul dintre pașii curajoși pe care i-a făcut pentru a-și transforma durerea în acțiune. A jurat că va găsi o cale prin care să-și reconstruiască viața și să-și ajute familia și comunitatea să ducă o viață mai bună.

În 1999 – la aproape zece ani după primul război – un alt război a început. Viața a devenit insuportabilă din nou. Partenerul ei abuziv ieșise din peisaj, dar Leymah se confrunta din nou cu orori de neimaginat.

Transformând durerea în acțiune

Camioane pline cu bărbați înarmați. Copii înhățați ziua în amiaza mare și forțați să lupte. Leymah a început să caute informații despre cum se poate atinge pacea, ajungând să studieze despre Iisus, Martin Luther King Jr. și Gandhi. Furia și hotărârea au înlocuit disperarea. În 2003 a organizat și a condus marșul femeilor creștine și musulmane pentru pace, cu ocazia căruia mii de femei purtând tricouri și bandane albe au manifestat pașnic în câmp deschis. Mesajul lor era simplu: „Cerem pacea”.

Săptămâni la rând a durat protestul lor, timp în care au făcut inclusiv grevă în dormitor (adică au refuzat să facă dragoste cu soții lor) – fapt care a atras atenția mult așteptată a presei internaționale.

Stând în soarele ucigător, multe femei s-au umplut de eczeme și arsuri. Când nu ardea soarele, pentru că Liberia este una dintre cele mai umede țări, ploua ca din furtunul unui pompier. Dar ele refuzau să plece. Dacă la început nu au fost luate în seamă, perseverența lor a învins.

În cele din urmă, Leymah și alte protestatare au fost primite în audiență la președintele Charles Taylor. Spre disperarea lor, lucrurile s-au înrăutățit. Violența a devenit și mai mare. Zi după zi, raidurile de bombe și crime atroce se înmulțeau.

Puterea ascunsă a unei femei

Ceva în adâncul lui Leymah s-a rupt. O furie mai mare decât își putea imagina a copleșit-o. Transformând acea energie explozivă în acțiune, a organizat încă și mai multe femei creștine și musulmane să mărșăluiască până în Ghana.

Au înconjurat hotelul în care aveau loc negocierile pentru pace. La ora prânzului, în jur de două sute de femei au format o baricadă care nu le-a permis participanților la negocieri să părăsească incinta până când nu au ajuns la un acord.

Securiștii au încercat să o aresteze pe Leymah, dar ea a scos din mânecă un as neașteptat: i-a amenințat că, dacă se apropie, își va scoate hainele. În tradiția locală, acest gest era echivalent cu a arunca un blestem asupra lor. Și a funcționat!

În câteva săptămâni, războiul din Liberia s-a încheiat. Președintele Taylor a fost exilat, iar acțiunea femeilor conduse de Leymah a deschis calea pentru alegerea primului președinte femeie din Africa, Ellen Johnson Sirleaf, care a condus țara timp de 12 ani.

A refuza să fii refuzată!

Pe lângă nenumăratele lecții de putere de neimaginat, tenacitate, curaj, angajament, rezistență, creativitate și hotărâre povestea lui Leymah ilustrează potențialul imens care se află în hotărârea de a face ceea ce trebuie făcut. De a găsi soluții în nu contează ce situații. De a refuza să fii refuzat.

Atunci când o ființă umană este dispusă să riște totul și să nu se oprească până când nu își atinge scopul, miracolele apar. Această femeie eroică a oprit un război! Și asta fără să folosească nicio armă, fără să aibă vreo putere politică și fără violență.

Leymah spune:

„Cred, știu că dacă ai o credință de nezdruncinat în tine, în surorile tale și în faptul că schimbarea este cu putință, poți să faci aproape orice.”

Leymah Gbowee a câștigat Premiul Nobel pentru pace în 2011, împreună cu Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) și Tawakkul Karman (Yemen). Ea continuă să lupte și astăzi pentru drepturile femeilor din țara ei și de pretutindeni unde este nevoie.

Am extras povestea ei din cartea minunatei Marie Forleo, Everything is figureoutable, pe care v-o recomand din toată inima. Pe mine m-a cutremurat. Cred că o asemenea poveste ne poate face să privim cercul existenței noastre imediate cu alți ochi, și ne poate da speranța că, în orice situație dificilă, cu credință și hotărâre, vom găsi cel puțin o soluție.

 

Sursa foto
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like