Există 5 mari regrete pe care le poți avea într-o viață de om. Dar unul singur contează cu adevărat

Regretul a ceva ce n-ai făcut, deși ai fi putut să faci. Promisiunea unui viitor diferit, mult mai bun, dar niciodată atins.

O domniță trecută de 40 de ani, de vreo 18 ani într-o relație moartă deja de nu mai ține minte de când, cu copii mari și într-o blazare generalizată, se îndrăgostește de un tinerel de 27 de ani, și deodată își amintește că este femeie. Și tot la fel de brusc o copleșește realizarea faptului că este soție și mamă, că are datorii față de familie și societate, revelatie care îi tale, pentru moment, avânturile juvenile. Dar domnișorul n-o slăbește, plus că o bucurie demult uitată începe să-i coloreze zilele și nopțile, să-i trezească emoțiile și simțurile… Ce să facă ea?

Atât de mult i-ar cere inima, pare cel mai firesc lucru din lume să se abandoneze în brațele lui, să uite de tot și de toate și, pentru prima oară în atâta amar de vreme, să fie fericită. Dar dacă ea va fi pentru el doar o experiență printre multe altele? Dacă el va profita de ea, iar ea va rămâne sedusă și abandonată, cu inima ruptă și viața distrusă?

Și dacă nu va face nimic, ce se va întâmpla? Se va întoarce în cercul ei cel strâmt, unde va râde, dar nu din toată inima – vorba poetului – și va dormi liniștită că și-a făcut ”datoria morală” necedând tentației… și totuși cu un gust amar. La ce bun toate astea? La ce bun să te supui unor reguli care te fac să mori încet? Dacă ar avea curajul să le încalce, chiar și numai o dată și pentru o perioadă limitată de timp, ce s-ar petrece oare?

De ce credem că trebuie să apucăm oportunitățile, să ni le agățăm pe perete ca pe niște trofee la care să ne uităm și cu care să ne mândrim… în timp ce sufletul ne e din ce în ce mai gol și tânjim nici noi nu mai știm după ce?

De ce nu putem să le gustăm doar, conștienți că sunt simple experiențe care vin și trec?

Dar cine ar putea trăi doar din asemenea ”degustări”, fără să aibă nimic stabil pe care să se sprijine, un teren ferm pe care să se bazeze un sentiment de certitudine și apartenență care aduce sens? În ce ar trebui să constea, mai exact, acest teren ferm?

Dacă fata noastră și-ar asuma, de exemplu, în totalitate statutul pe care îl are, permițându-și să guste fără frică din aventură, ar reuși oare să-și adape setea?

Cât de mult trebuie să ne maturizăm pentru a afla, în sfârșit, ce vrem?

Povestea asta îmi amintește de o carte pe care am citit-o la un moment dat și care m-a marcat. Se numește Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morții și este scrisă de o australiancă, Bronnie Ware, o ființă care n-are nicio treabă cu regulile după care societatea spune că ar trebui să trăiești.

În orice caz, când te ocupi ani și ani de oameni care îți mor în brațe, începi să vezi viața cu alți ochi. Și care sunt cele 5 mari regrete?

Regretul 1: Regret că nu am avut curajul să-mi trăiesc viața așa cum mi-am dorit, nu așa cum s-au așteptat alții de la mine

Regretul 2: Regret că am muncit atât de mult

Regretul 3: Regret că n-am avut curajul să îmi exprim sentimentele

Regretul 4: Regret că nu am păstrat legătura cu prietenii

Regretul 5: Regret că nu mi-am lăsat libertatea să fiu mai fericită

Oricât de sigur pe tine și pe adevărurile tale te-ai simți, față în față cu misterul morții ești complet neputincios. Nimeni nu poate să-ți spună cu certitudine ce e dincolo, și chiar dacă ți-ar spune, cum ai putea să-l crezi dacă nu ai avut tu însuți o experiență satisfăcătoare în acest sens?

Dar să nu divagăm chiar atât de mult. Vorbeam despre regrete. Posesorii marilor regrete din această carte, atotștiutorii muribunzi, par să fie de acord cu faptul că regretăm mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut decât pe cele făcute. Desigur, există și alegeri neinspirate, dar măcar despre ele știm unde ne-au dus.

Cât despre lucrurile pe care nu le-am făcut niciodată, nu avem cum să aflăm ce turnură ar fi luat evenimentele dacă am fi luat-o pe calea lor.

Așadar, să ne îngăduim curajul de a merge pe căile nebătătorite ale destinului nostru încă nescris. Cine știe unde ne va duce, există o singură cale pentru a nu regreta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.