Cum recunoști o persoană cu stimă de sine scăzută… și cum o ajuți

Complexul de inferioritate este semnul prin excelență al lipsei de prețuire de sine.” Guy Corneau

Iubirea de sine și iubirea față de celălalt sunt foarte strâns legate. Unii oameni nu reușesc cu adevărat să-i iubească pe ceilalți din cauză că nu au învățat să se iubească pe sine. Iubirea și prețuirea de sine se formează în primii ani ai copilăriei, când ne aflăm puternic sub influența comportamentul părinților față de noi. Dacă un copil nu este tratat cu grijă, cu atenție, cu iubire de părinții lui, să nu ne mirăm că atunci când ajunge adult are probleme și o stimă de sine scăzută. Și cum ne dăm seama că cineva nu se apreciază la adevărata valoare?

Așteaptă aprobarea celorlalți pentru a fi el însuși. Nu are curajul să experimenteze ceea ce îl atrage și îi face plăcere de teamă că va fi judecat. Nu îndrăznește să ocupe locul de care are nevoie pentru a evolua, respectând în același timp și locul celorlalți.

Iubește atât de mult, încât se distruge pe sine. Se pune în totalitate în slujba persoanei iubite, uitând de propriile priorități, de propria evoluție. Se vaită în permanență de lipsa atenției celuilalt, pentru că nu mai știe să fie el însuși.

Nu crede că merită ceea ce viața îi oferă mai bun, de aceea se mulțumește cu foarte puțin și suferă, crezând că așa trebuie. Nici nu-i trece prin cap că stă în puterea lui să schimbe situația, dacă ar vrea.

Nu realizează că este singurul responsabil pentru fericirea proprie. Dă vina pe alții când suferă, rămâne copleșit pentru totdeauna de relațiile nerezolvate și pline de conflicte cu părinții lui.

Este în permanență asaltat de îndoieli în legătură cu capacitățile proprii. În loc să aibă încredere în sine este obsedat, mai mult sau mai puțin conștient, de judecățile de valoare emise de părinți față de el în copilăria timpurie.

Îi invidiază pe cei care au mai mult succes. Ori încearcă să îi distrugă, ori se agață de ei și îi imită pentru a câștiga atenția de care crede că se bucură aceștia. Iubirea față de ei se poate transforma foarte repede în ură dacă nu primește aprecierea pe care o așteaptă din partea lor.

Are manifestări zgomotoase, exagerate. Când nu obține atenția de care are nevoie, se pune în centrul universului, ca un copil care vrea să fie lăudat cu orice preț.

Se luptă pentru putere. Nevoia de iubire frustrată se transformă aproape întotdeauna de în voință de putere. În cuplu, pe măsură ce se stinge iubirea romantică, apar adesea lupte pentru putere, acolo unde protagoniștii au stimă de sine scăzută.

Și cum ajuți o astfel de persoană?

O pui să-ți povestească despre copilăria ei. Despre mama și tata, despre dialogurile lor de mult uitate. O pui față în față cu adevăratele personalități ale acestor părinți. Ce au devenit ei, cât de adevărate s-au dovedit convingerile lor până la urmă. Spre exemplu, o mamă exagerat de autoritară și perfecționistă, ajunsă bătrână, bolnavă și săracă, nu mai are forța și dimensiunea copleșitoare din anii copilăriei. Un tată violent și dependent de alcool își arată caracterul ratat, și nu mai are deloc puterea paralizantă pe care o avea asupra copiilor lui când era tânăr.

Confruntat cu prăbușirea idolilor, mulți ajung să se simtă în derivă, pentru că toată viața lor se sprijinea pe autoritatea lor. Dar dacă își dau seama că, de acum înainte, sunt proprii lor stăpâni, au șansa să depășească, puțin câte puțin, influența lor negativă, și să-și recâștige forțele proprii. Da, este un efort uriaș, poate singurul care merită.