Femeia nu e vinovată pentru neputințele bărbatului său

Stau pe scaun, în metrou. În fața mea, El. Fostul amant al unei prietene, cu care m-am intersectat de câteva ori, din motive de complicitate la adulter.

Atletic, ochi albaștri, maxilar proeminent… cum să nu înțelegi? Oricum, e istorie. Mă întreb dacă o să mă recunoască. Deodată, persoana de lângă mine eliberează scaunul și, în secunda doi, e lângă mine. Pare emoționat, încurcat, dar vrea neapărat să-mi spună ceva. Mă emoționez și eu un pic – că, na.

Mă întreabă dacă aș fi de acord să-i dau unei alte prietene a mea, din partea lui, o scrisoare. Jesus!!! Omul chiar nu se potolește – dar: atletic, ochi albaștri, maxilar proeminent… înțeleg. Transmit mesajul, mă asigur că prietena mea știe exact cu cine are de a face.

Ea, după câteva relații eșuate, consideră că ”de ce nu”. Și începe combinația cu frumușelul, care durează câțiva ani, cu intermitențe. Momente în care el o roagă să nu-l caute, că are nu știu ce probleme. Cu săptămânile. Niciodată ea nu a cunoscut vreun prieten de-al lui, vreun părinte. Se întâlneau numai la ea sau în diferite orașe, la hotel. Niciodată nu-și petreceau sărbătorile împreună, el nu era niciodată prezent la ziua ei. A plecat și din țară pentru el – cu concedii, complicații, viață dată peste cap. Nici noi, prietenii ei, nu i-am întâlnit vreodată pe-amândoi. Relația pornise din start clandestină, și așa avea să rămână până la sfârșit.

Sfârșitul dureros a venit prin prelungirea la nesfârșit a unei perioade de-a lui ”cu probleme”. Fără explicații. Fără înțeles. Fata mea stătea acasă și plângea, încercând să înțeleagă ”unde a greșit”. Mă simt cumva responsabilă –  pentru că eu am fost cea care i-a lipit – că ea n-a avut puterea să spună ”nu” unei combinații necâștigătoare din start. Greșeala ei a fost să rămână în relație cu un asemenea specimen.

Ne combinăm cu ființe cu probleme, dar din teama de singurătate, din dorința de a fi ”în rândul lumii”, rămânem legate, sperând că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, problemele se vor rezolva. Facem eforturi. Muncim să ne salvăm relații. Pentru ca, în final, să ajungem tot strivite de durere și singure. Și, mai ales, extrem de vinovate.

Ne simțim vinovate pentru că bărbatul nostru nu ne mai iubește, pentru că bărbatul iubit a plecat. Pentru că adoarme la televizor, pentru că bea prea multă bere și pentru că nu-și găsește serviciu. Dacă noi am fi mai: frumoase, deștepte, mai gospodine, mai trase prin inel… – totul ar fi diferit.

Da, femeia determină mersul lucrurilor. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Nu ne dăm seama că, de multe ori, problemele nu sunt la noi, ci la ei. Nu avem puterea de a le pune degetul pe rană și de a nu tolera micimea. Nu zic să dăm vina pe ei, nu e o idee sănătoasă. Creăm distanță și ne ipostaziem în victime.

Și atunci, ce-ar fi trebuit să facă prietena mea, ca să nu mai sufere degeaba? Să-și dea seama că modul în care el o tratează nu e ok. Să-i atragă atenția, să-i ceară explicații și, dacă el continua cu misterele, să-și vadă de drum. Pentru că, oricum, tot acolo au ajuns. Peste ani, din surse conexe, am aflat că el mai avea o relație. Poate chiar două. El era să fie ursit să fi amant – singurul rol pe care îl juca perfect.

Prietena mea tot singură a rămas, și-l mai caută din când în când umilă, încercând să înțeleagă totuși care a fost vina ei. E dureros să constați că cineva nu te mai iubește, dar nu e vina nimănui dacă se întâmplă așa. E firesc să te doară când ți se taie izvorul iubirii ce se revarsă peste tine dinspre altcineva, dar asta nu înseamnă să rămâi fixat acolo.

Asta e, dacă nu noi controlăm izvoarele iubirii. Ele se mai înfundă cu impurități, din când în când. Le gâtuim noi, cu egoismele noastre, cu pretențiile noastre absurde și fără sfârșit. Pentru unii – pe care îi ajută alura atletică și ochii albaștri – e mai ușor să găsească alte izvoare, mereu pure și abundente la început. Dar profunzimea se atinge acolo unde se menține și puritatea. Te întrebi ce nu e în regulă cu tine când simți că nu mai iubești, nu când îți dai seama că nu mai ești iubit.

Prietena mea îl iubește și acum, în pofida celor întâmplate. Și nu e vina ei că el nu e capabil să iubească  la fel.