puteredefemeie
Menirea oricărei femei este aceea de a arăta celorlalţi calea către sine. Femeia deschide poarta către altceva, dincolo de ceea ce vedem în mod obişnuit. Frumuseţea, graţia, bunătatea, înţelegerea, iertarea, IUBIREA – sunt instrumentele ei, prin care îi ajută pe ceilalţi să strălucească. Femeia se uită pe sine în efortul de a da naştere şi de a creşte un om nou. Este o umilinţă asumată, care îi aduce împlinirea mai presus de orice.
Asta vă povesteam mai demult, când am fost la workshopul Alinei Goanță despre feminitate. Și meditând mai adânc, îmi dau seama că aici rezidă calea către fericirea unei femei. Femeia suferă când uită care e menirea ei. Când frumusețea care i-a fost dată – sau pe care crede că nu o are îndeajuns – o face să-și piardă capul.
Vrea să fie tot mai frumoasă, dar nu înțelege pentru ce. Pentru că, în fond, ce se întâmplă când ne trezim față în față cu o frumusețe răpitoare? Oricine am fi – femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân – suntem fermecați. Frumusețea ne fascinează și ne obligă la acțiune.
O femeie frumoasă poate să determine aproape pe oricine să facă orice. De aceea, frumusețea unei femei poate deveni o armă redutabilă. Însă puține sunt cele care o folosesc în bine, în zilele noastre, din păcate.
Suntem învățate să fim în centrul atenției, să atragem cu orice preț fascinația celorlalți pe care, în loc să o direcționăm către nobilele idealuri, ne mulțumim să o concretizăm în like-uri.
Tendința de a fi în folosul celorlalți mai există încă, în fiecare femeie, dar lipsită de conștiința propriei ființe, se dezvoltă chircit, ca un picior de gheișă înghesuit într-un pantof prea mic. Pare delicat în exterior dar, înlăuntrul său, e hidos și doare.
Nu ne mai dăm seama că ”a servi” pentru noi înseamnă a-l duce pe celălalt către mai binele din el însuși. Vrem să strălucim doar, și ne folosim de toate artificiile exterioare pentru a ieși în evidență.
Nu ne mai pasă cum ne simțim, ne pasă doar cum arătăm. Nu știm care sunt dorințele noastre profunde, ne interesează doar să fim dorite. În efortul nostru inutil de a ne împodobi, nu ne dăm seama când devenim obiecte, chiar și pentru noi înșine.
Și suferim.
Suferim că nu suntem ascultate, înțelese, iubite. Suferim că bărbații pe care îi iubim preferă să stea în cutia lor cu nimic în loc să-și dorească să ne îmbrățișeze.
Cheia pentru a ne regăsi fericirea noastră de femei este să ne regăsim pe noi înșine. M-am gândit la câteva întrebări al căror răspuns ne-ar putea ajuta.
Cine sunt eu, ca ființă profundă? (dincolo de atributele mele: mamă, soție, prietenă, iubită, profesoară, doctor, inginer…).
Ce mă interesează pe mine, la modul esențial? (la ce anume devin sensibilă? întrebările de la concursurile de miss la care toată lumea răspundea ”pacea lumii” s-ar putea să nu fie chiar atât de la mișto).
Ce anume aș putea face pentru ca această lume să fie mai bună? (știți sentimentul pe care îl avem după ce facem curățenie în casă? cam așa ceva ar fi de dorit la scară imensă, și aici e clar că avem nevoie să ne aliem).
Mai știți și voi alte asemenea întrebări? Voi ce faceți ca să fiți fericite?
puteredefemeie
4 comments
„We don’t care how we feel, we care about just how we look. We don’t know which are our deepest wishes, we’re looking just to be desired. In our effort useless we decorate, we didn’t realize when we become objects, even for ourselves.
And suffer.
Suffer that we’re not listened, understood, loved. Suffer that the men we love prefer to stay in their box with nothing in place to want to embrace us.
The key to retrieve our happiness is women we find ourselves.”
I am sure this true … thanks for your excellent article … Love, cat.
Thank you, Cat! <3
like 😉
Multumesc 🙂