5 semne că te-ai maturizat din punct de vedere emoţional

Tot ceea ce este impermanent este subiect al schimbării. Tot ceea ce este subiect al schimbării este un motiv de suferinţă.” Buddha

Cu ani în urmă, prietena mea – fată de general – avea o dispută cu maică-sa că de ce nu se mărită odată cu iubitul ei de atunci, mare director de multinaţională pe Europa de Est.
„Nu e destul de matur” – încerca ea să se explice.
„Bărbaţii nu se maturizează niciodată, nu te uiţi la taică-tău?!” – replică generăleasa, convinsă că a pus degetul pe rană.

Adevărul este că toate suntem convinse în sinea noastră că bărbaţii sunt nişte copii mari. Au mereu nevoie să fie îngrijiţi, înţeleşi şi lăsaţi în pace. Toată lumea ştie că fetele se maturizează mai repede decât băieţii din punct de vedere emoţional. Şi mă întreb dacă nu cumva situaţia nu rămâne la fel pentru totdeauna.

Totuşi, dacă e să iei conceptul de maturitate emoţională la bani mărunţi, descoperi că nici noi, femeile, nu excelăm întotdeauna la capitolul ăsta, şi stai să te gândeşti la ce fel de maturitate se referă psihologii când spun că fetele sunt mai dihai decât băieţii. Pentru că uite ce înseamnă, de fapt, să fii matur emoţional:

1. Să fii capabil să-ţi controlezi emoţiile ca urmare a faptului de a-ţi asuma în întregime responsabilitatea pentru situaţiile pe care le trăieşti, fie ele bune sau rele. A fi matur emoţional înseamnă, în mare măsură, să ai capacitatea de a-ţi controla: furia, dezamăgirea, vinovăţia, resentimentele, frica, gelozia, durerea, nesiguranţa şi un miliard de alte trăiri asemenea. Maturitatea emoţională înseamnă să ai capacitatea de a trăi toate aceste emoţii şi a le lăsa să treacă. Fiinţele imature emoţional tind să rămână agăţate de aceste trăiri negative, nu sunt capabile să treacă de ele.

2. Să fii capabil de a vedea viaţa cu claritate şi să fii în stare să-i faci faţă. Este o dovadă de naivitate să te aştepţi ca viaţa să fie uşoară şi confortabilă tot timpul. Maturitate înseamnă să-ţi trăieşti viaţa în prezent, acum – nu în trecut sau în viitor, cu atât mai puţin în imaginaţie. Dacă le acorzi emoţiilor negative mai mult timp şi energie decât merită îţi vor invada viaţa şi îţi vor influenţa viitorul.

3. Singurele lucruri de care poţi fi sigur în viaţă este că te-ai născut şi că într-o zi vei muri. Orice altceva este doar o bulă de săpun. Viaţa şi oamenii trebuie să se schimbe. Fiinţele sănătoase şi mature emoţional au integrat acest fapt în psihicul lor şi au învăţat să fie deschise faţă de circumstanţele care nu sunt sub controlul lor, să se abandoneze într-o stare de pace. Împrejurările ne cer să fim independenţi şi maturi emoţional. Chiar dacă am vrea ca celălalt să vadă lucrurile din punctul nostru de vedere, realizăm că celălalt totuşi are dreptul să aibă un punct de vedere diferit de al nostru.

4. Atunci când acceptăm nevoile şi dorinţele celorlalţi, în pofida a ceea ce am putea să dorim şi să avem nevoie noi înşine, reuşim să eliminăm drame care nu sunt necesare în viaţa noastră. A fi maturi înseamnă să acceptăm ceea ce pur şi simplu nu putem avea. Învăţăm că a renunţa la ceea dorim poate fi uneori cea mai mare dovadă de iubire pe care o putem avea faţă de noi înşine şi faţă de persoanele pe care le iubim. Uneori relaţiile au nevoie de spaţiu pentru a funcţiona. Din păcate, persoanele imature emoţional văd acest spaţiu ca pe o ameninţare pentru că nu au control asupra lui şi ca urmare se simt neajutorate.

5. Parte e procesului de maturizare este să învăţăm să cedăm în faţa situaţiilor pe care nu le putem controla, mai ales când aceste situaţii îi implică pe ceilalţi. Oamenii au dreptul să-şi trăiască viaţa aşa cum consideră, nu neapărat la fel ca noi. Au dreptul să ne părăsească. Au dreptul să ne vorbească de rău, să ne urască chiar. O persoană matură emoţional acceptă toate acestea fără să acţioneze în revanşă. O persoană matură emoţional nu-şi pierde controlul şi nu sucombă în faţa unor gânduri iraţionale doar pentru că ceilalţi nu au făcut aşa cum ar fi dorit.

… şi cu siguranţă că mai înseamnă şi multe alte lucruri. Maturizarea este o operă de-o viaţă, se pare. Şi sunt puţini care reuşesc până la urmă. Probabil că nu sunt eu singura care a întâlnit “copii” în vârstă de 78 de ani…

Urmează să vă povestesc despre cum îi recunoaştem pe imaturii emoţional şi cum să ne înţelegem cu ei… aşa că staţi pe-aproape.