Pentru a renunța, nu ai nevoie de putere, ci de înțelegere.” Guy Finley
Sunt mama atașamentelor. Și bunica. Și străbunica lor. Serios, mă înfig în oameni și situații de nu mă scoți nici cu toporul. Îmi place să cred că am o inimă mare și, de fapt, nu renunț din iubire. De multe ori așa e, dar au fost și momente în care chiar a trebuit să învăț să-mi iau calea. De fapt, când e cazul să cedezi și când nu?
O situație cu nici-nici…
Mi-a dat papucii la telefon. Cu un discurs atât de elaborat încât – cu toată prețuirea pentru abilitățile lui oratorice – nu avea cum să fie creat ad-hoc. Era evident că și-l construise demult și îl recitase în repetate rânduri în mintea lui, căutând un moment favorabil să-l spună și cu voce tare. M-am simțit ca după un pumn în stomac. După care, m-am trezit cu un sentiment ireal de eliberare. Acea relație era moartă oricum, cu toate că o târam așa, de ochii lumii. Scăpasem.
După care, copleșit de gravitatea gestului probabil, a început să-mi trimită mailuri cu ”să nu renunți niciodată” și ”iubirea e mai presus de orice”. M-am simțit mică și vinovată. Cum n-am știut eu să iubesc profund?! De ce n-am avut curajul să explorez vastitățile incomensurabile ale inimii mele?? Nu-mi plăcea situația, dar îmi doream să-mi depășesc limitele. Nu era funcțională acea relație, dar fără să testez necunoscutul nu aveam cum să știu ce urmează după – nu-i așa? A eșuat oricum, la scurtă vreme după reîntoarcerea mea, lamentabil.
Când insiști să faci un lucru cu toate că nu-ți place și nici nu se întrevede vreun beneficiu din treaba respectivă, mai bine te retragi. Indiferent ce zic unii și alții. Indiferent de toate citatele motivaționale din lumea întreagă. Sunt două indicii după care să te ghidezi când nu știi dacă e cazul să renunți: dacă îți place și dacă funcționează. Nimic mai simplu, dacă te analizezi cu sinceritate.
1 Dacă tot rămâi, măcar să-ți placă
Ar fi prima condiție pe care ar fi de dorit s-o îndeplinească o situație pentru a nu renunța la ea. Ai un job prost plătit, dar care îți aduce multă bucurie? Îl păstrezi că îl iubești, cu toate neajunsurile lui. Îl ții part-time, și-ți mai iei unul, ca să ai din ce trăi. Îl transformi în hobby dacă nu se poate altfel, dar nu renunți la el. Motivația inimii este cea mai puternică.
Nu vei putea să rămâi undeva dacă nu te trage inima – de fapt, asta e singura regulă reală.
Și chiar nu încape rațiune? Dar marii luptători, învingătorii care au greșit și-au suferit de mii de ori și totuși n-au renunțat – lor le-a plăcut? I-a plăcut lui Edison să fie bătaia de joc a tuturor, fiind sigur că într-o zi va inventa becul care o să-i asigure de-a pururi locul în istorie? Cel mai probabil habar n-avea și-și vedea de viața lui așa cum știa, dar fără treaba cu becurile sigur nu putea.
Van Gogh nu avea după ce bea apă, dar continua să picteze ca un apucat, ca să aibă generațiile viitoare în ce să-și investească milioanele. Îi plăcea să se chinuie așa? Cine știe. Cert este că nu s-a putut potoli niciodată, până când moartea l-a oprit. Și de fapt, care moarte, că e mai cunoscut decât majoritatea dintre noi, viii adormiți din zilele noastre.
Greutățile nu sunt un motive să renunți la ceva pe care simți că-l faci din toată inima. În dragoste, mai ales. Atunci când ești îndrăgostit, ești pregătit să ierți orice. Cine își face planuri de răzbunare într-o relație nu intră în categoria asta.
Inima ca inima, dar rațiunea nu are niciun cuvânt de spus? Poate ție ți se pare că iubești cu adevărat, și suferi ca un imbecil lângă un om cu care este evident că n-o să meargă niciodată. Cu toată dragostea, ar fi cazul să te gândești ce-ai de gând cu viața ta.
Ce scop are situația în care nu ți-e bine? Cum te transformă ea? Cum erai înainte și cum ești acum? Încotro evolează lucrurile? Există șanse să se schimbe ceva? Dacă te agăți de un bătăuș sperând că va deveni brusc bunăciunea pământului, în condițiile în care el nici măcar scuze nu-și cere, e o naivitate.
2 Dacă nu-ți place, măcar să funcționeze
Am cunoscut pe cineva care, în tinerețe, nu știa ce să facă în viață. S-a dus la astrolog și i-a dat două indicații, pe care i le-a citit în stele: ”poți să fii arhitect sau medic”. Îi plăcea să deseneze, dar mai mult îi plăcea rigoarea. S-a dus la medicină. Nu i-a fost ușor. Nu s-a dus cu inima de la început, dar și-a găsit până la urmă calea.
Câteodată inima e prea confuză pentru a ne da un răspuns concludent. Câteodată merge și cu liste cu pro și contra. Cu analize raționale despre beneficii și pierderi. Am o prietenă care își făcuse un inventar de criterii după care le calcula ”punctaje” iubiților ei. În procente. Niciun pretendent nu scăpa de ”briciul lui Occam” – și cum ea era frumoasă, nici ei nu erau puțini. Până într-o zi, când l-a găsit pe cel cu un scor de laureat, cu care este împreună și astăzi.
Ai nevoie să știi ce vrei. După care poți să anticipezi, cu o probabilitate destul de mare, în ce direcție o vor lua lucrurile. Oamenii nu sunt atât de imprevizibili. Dacă direcția este în acord cu ceea ce ți-ai propus și vrei, nu renunța. Dar dacă obervi că o iei pe arătură și mai și suferi, mai bine te retragi.
Poţi şi să renunţi de mai multe ori – aici intervine povestea cu supa reîncălzită. Probabilitatea să se întâmple și a doua oară la fel ca prima este foarte mare. Ai mai crescut, ai învățat să asimilezi situația? – poți verifica, pe barba ta. Dar dacă nu ești alt om, vei suferi la fel ca prima oară, e matematic. Măcar acum știi întrebările de bază: Îți place? Va funcționa pentru tine? Ai mai multe şanse să iei decizia corectă.