puteredefemeie
Dacă vrei ceva ce nu ai mai avut niciodată, trebuie să faci ce nu ai mai făcut niciodată” -Thomas Jefferson.
Se-ntâmplă în cuplurile vechi: după naşterea unui copil, după ce el revine dintr-o călătorie lungă sau… când nu mai e la fel cum era.
Ea se apropie drăgăstoasă de el, el – sloi. E ocupat. Bolnav. Preocupat de soarta omenirii. Pe scurt – inabordabil. Şi foarte sigur pe el.
Femeia începe să se simtă nedorită, inadecvată, vinovată. Pentru ea, polul central al universului e el. Se gândește că poate nu mai e destul de atrăgătoare, de slabă, de tânăra sau frumoasă pentru el, deci pentru întregul univers.
Chiar dacă are zeci de pretendenţi care îi cânta zilnic serenade, urechile ei sînt surde pentru că – iată – Vocea universului ei tace şi – mai rău! – o respinge. ”Poate că are pe altcineva” – se gândeşte. Nu-i exclus.
Dar pe mine nu asta mă preocupă. Pe mine m-ar interesa să ştiu cum să faci să-i redai unei astfel de femei încrederea în sine pierdută.
Ar face totul pentru că iubitul ei s-o vadă din nou, dar aripile ei sunt frânte. Nu crede că ar putea zbura din nou, cu atât mai mult cu cât există prinprejur o sumedenie de zburătoare vesele şi pline de avant cu care este comparată, și în fața cărora simte că n-ar avea nicio şansă.
Schimbă schema
Tot acest climat emoțional a crescut în timp. Dacă intri brusc într-o cameră în care cineva se ceartă, primul tău impuls sănătos este să ieși repede, închizând ușa după tine. Dar dacă atunci când intri este o atmosferă calmă, ți se câștigă încrederea și te simți bine, rămâi. Și după ce unii încep să țipe, chiar dacă te sperii în primul moment, nu-ți dorești decât să retrăiești calmul și bucuria primelor întâlniri. Și rămâi.
Și azi așa, mâine așa… se formează o schemă emoțională. Ea crește zi de zi, cu fiecare gest, cu fiecare discuție, cu fiecare situație care se repetă. Pentru, vezi tu, suntem învățați să trăim în rutină.
În fiecare zi ne trezim și avem același ritual în fața oglinzii. Ani întregi mergem la școală la aceeași oră, ne întâlnim cu aceeași oameni care ne fac să ne simțim în același fel. Ani de zile mergem la serviciu, întâlnim aceeași oameni cu care trăim cam aceleași experiențe, zi de zi.
Ani de zile am trăit într-o familie, ai cărei membri nu ne mai oferă nicio surpriză. Tot ce credem despre viață și despre noi se bazează pe aceste fragmente de rutină, care se tot repetă.
De ce ar fi altfel în cuplu? Întâlnirea și îndrăgostirea ne scot puțin din ritm. În sfârșit, avem și noi parte de altceva. Avem o speranță. Ni se deschide orizontul. Dintr-o dată simțim că putem să dărâmăm munții. Devenim de nerecunoscut.
Până când începem să-l cunoaștem pe celălalt. Îi învățăm ritualurile. Ne integrăm în rutina lui. Dacă ne uităm cu atenție, constatăm cu uimire că am intrat în același climat cunoscut dintotdeauna.
Parcă am avea un magnet nevăzut care atrage fix același tip de om care seamănă cu mama sau cu tata. Cu tot ceea ce este pentru noi familiar.
Dacă am fost obișnuiți să fim certați și devalorizați, ca un făcut, ne trezim alături de un om care continuă cu noi aceeași lucrare.
Nu știm să trăim altfel. Dacă pentru noi stresul și tensiunea reprezintă normalitatea, de îndată ce ne găsim liniștea începem să ne simțim inconfortabil. Ca și cum ceva nu e cum trebuie. Așteptăm cu atâta convingere să ni se întâmple ceva rău, încât reușim, cu o putere demnă de scopuri mai înalte, să atragem evenimentul nefast.
V-aș fi spus că o femeie n-ar trebui să-și clădească încrederea în sine pe ce crede bărbatul ei despre ea. Dar e doar o frază, pentru că, dacă relația de cuplu este o replică a relației cultivate în copilărie cu unul dintre părinți – cel mai reprezentativ – nu prea are cum să fie pusă în practică.
Încrederea în sine a unui copil se bazează pe experiențele din primii ani, pe climatul emoțional care i-a fost oferit în familie. Dacă noi păstrăm același pattern în cuplu, comportamentul omului de lângă noi continuă să aibă o influență decisivă.
Cred că, dacă vrei să ieși dintr-o schemă emoțională, îți este de mare ajutor să rupi ritmul. Schimbă-ți domiciliul, serviciul, pleacă în lume, pleacă în alt oraș. Du-te într-un loc în care n-ai mai fost, fă ceva ce n-ai mai făcut.
Da, ești tot tu. Dar schimbând mediul te pui într-o conjunctură nouă, ai șansa de a scoate din adâncurile tale neexplorate minuni la care nici nu visai.
Până la urmă, ce avem de făcut cu viața? Dacă tremurăm la fiecare pas, de frică să nu ieșim din rutina care ne ține în rând cu lumea, nu vom avea ocazia să gustăm din savoarea vieții, nu ne vom da șansa de a afla cine suntem.
Și asta nu are nicio legătură cu omul de lângă noi. Mai ales dacă prezența lui ne transformă într-o legumă.
Atenţie la falşii salvatori
Uneori, când suntem în plină criză într-o relație, apare câte un ”om de bine”, o ființă care ne aduce alinare. Un amant ideal, care oferă brusc un termen de comparație pentru tot ceea ce celălalt nu poate să fie.
Dacă te afli în această situație, ai mare grijă. Viziunea ta este deformată în acest moment. Prin simplul fapt că iubitul tău oficial se află într-o ipostază negativă, orice comparație face ca ”celălalt” să pară mai bun.
Un minim efort de luciditate ar ridica întrebarea: dacă n-ai fi fost în criză, ce-ai fi crezut, la modul obiectiv, despre cel care îți apare acum ca un pansament emoțional?
De multe ori îți dai seama că, totuși, mangafaua are mai multe plusuri decât pansamentul, chiar și pentru simplul motiv că pe pansament nu-l cunoști prea bine.
În plus, având în vedere criza emoțională în care te afli, probabilitatea ca nou-venitul să repete aceeași schemă ca și vechiul, ba chiar cu și mai multă putere, este extrem de mare.
Îl atragi magnetic. Tot ceea ce trăiești este atât de intens în schema respectivă încât o amplifici cu maximă intensitate.
Nu începe o relație nouă când ești în criza unei relații vechi. Vei merge pe același calapod și îți vei perpetua suferința. Poate pe o altă octavă, dar cu același nărav.
Pe scurt, relația dintre tine și tine este mai importantă decât relația cu oricine altcineva.
Când vom înțelege aceasta, nu ne va mai fi nici frică, și nu vom mai suferi din pricina comportamentului altora.
puteredefemeie
1 comment
Articolul imi pare mai degraba descriptiv, asemenea unui scenariu de film, dar lipsit de aprofundarea unor cauze. El nu raspunde la intrebarea: din ce motive cei doi nu se mai regasesc in tiparul extatic al primelor intilniri, sau ai perioadei unui inceput promitator si care a avut si o durata semnificativa ? Biochimia creierului si sistemele fiziologice ale barbatului si femeii au o importanta deosebita, dar deseori nediscutata, … ca si cind aceasta ar fi destinata a fi cunoscuta numai de catre specialisti. Singura explicatie, care rezulta din psihologia evolutionista, este cea legata de mostenirea tiparelor de comportament de la parinti. Totusi, acestea vor avea o anumita pondere dar nu si influenta exclusiva… iar aceasta inseamna ca avem posibilitatea de a depasi barierele impuse din ratiuni epigenetice si sa ne construim viata pe care o dorim. In continuare, articolul ne ofera o serie de sfaturi sau atentionari, cu privire la aparitia falsilor salvatori. In esenta, aceste atentionari incurajeaza mentinerea unei stari de pasivitate motivata de riscul pe care il presupune abordarea unei noi relatii. Desigur, pe termen relativ scurt, este de inteles si precautiile sunt utile… dar pe termen lung, precautia in sine devine o permanenta iar nealegerea unei alte relatii, dupa traumatizantul divort sau despartire anterioara, devine o regula pe tot restul vietii. O formulare echilibrata, utila si cu efecte benefice consta in a mentiona ca dincolo de precautiile, riscul, tendinta de a-i pune pe toti in aceeasi oala dupa cele mai mici semne, dincolo de toate acestea, femeia care vrea sa isi traiasca viata intr-o alta etapa are nevoie sa incheie capitolul care s-a incheiat, sa autoanalizeze toate detaliile, sa invete din tot ceea ce a fost bun, frumos si real, dupa care sa reinceapa o noua relatie, cu incredere, curaj, optimism ca si cind aceasta ar fi prima. Trecutul e doar o amintire iar viitorul e incert in permanenta. Eu nu cred ca trauma unei casnicii esuate ar trebui sa fie reperul de la care sa poti construi o alta, ci reprezinta tocmai piedica cea mai mare in fata unui nou inceput. Trauma poate fi depasita prin studiu stiintific si cunoastere, la care se adauga componenta practica. Precautiile sunt utile dar numai daca ele sunt intelese ca avind un nivel moderat si nu unul excesiv, iar imbinarea ratiunii cu intuitia reprezinta ingredientul cel mai bun pentru un nou start. Aud deseori vorbindu-se in termeni de valori absolute precum „imi hotarasc viata mea ca femeie exlcusiv la nivel intuitiv” sau „un barbat se simte in siguranta daca abordeaza viata intr-un mod exclusiv rational”. Ambele afirmatii sunt false. Eu cred ca desi prin natura ei femeia tinde sa devina mai intuitiva, iar barbatul prin insasi natura sa tine sa devina mai rational, calea cea mai potrivita este ca femeia sa isi cultive anumite aptitudini de ordin rational/intelectual iar barbatul la rindul sau sa isi cultive anumite aptitudini de ordin intuitiv. In mod metaforic este bine ca o femeie sa fie doar 60% intuitiva si 40% rationala iar pentru barbat sa fie invers adica 60% rational si 40% intuitiv. E doar o metafora, va rog preluati-o ca atare. Dar atunci cind aceste „procente” tind catre „valori” extreme atunci relationarea devina dificila in toate cazurile iar riscurile neanticipate sunt cu atit mai mari. O emisiune care evidentiaza mult mai multe detalii este postata aici https://youtu.be/M9LdlAn-kEA