Cea mai preţioasă fericire este aceea pe care ţi-o îngădui tu însuţi

Te aşezi în genunchi şi îi ceri Universului – lui Dumnezeu – fericire. El ştie ce este aceea Fericire. Eternă, profundă, durabilă. Pe aceea înţelege El să ţi-o dea când i-o ceri.

Aşa că, în secunda următoare rugăciunii tale, începe să-ţi cureţe drumul. Să dea la o parte ce te împiedică să fii fericit. Ca şi cum Fericirea s-ar afla deja la tine, dar tu nu poţi s-o vezi. Ai geamurile prăfuite.

Îţi oferă situaţii prin care să constaţi că eşti: egoist, ataşat, obsedat de lucruri mici. Neimportante, prin comparaţie cu ceea ce ai cerut. Apar, ca prin farmec, lucruri care te scot din zona ta de confort. Exact în domeniul care te doare cel mai tare.

Te părăseşte iubitul. Te dau afară de la serviciu. Te îmbolnăveşti. Ce-i ceri tu şi ce-ţi dă El!!! E drept că, acolo unde te-a lovit, nu mai era nevoie decât de o picătură care să umple paharul.

O ultimă discuţie. O ultimă ceartă. Un ultim bol cu tâmpenii mâncate în fiecare zi. Nimic nu era ce avea nevoie sufletul tău – dar, ştii cum e: nimic nu se mişcă de la sine până în al 12-lea ceas.

Ceasul în care ai curajul să ridici, cu sinceritate şi credinţă, rugăciunea. E mai uşor să te lupţi cu ce-ţi stă în cale din afara ta, decât cu ce vine dinăuntru. Dar dacă sunt acelaşi lucru?

Frica. Mânia. Indiferenţa – cea care se opune iubirii. Nu există ajutor mai preţios decât acela prin care eşti pus în situaţii potrivnice. Acelea care scot din tine tot ce ai mai… bun.

Pentru că de-abia în situaţiile grele ai ocazia să arăţi cine eşti. Ce principii ai. Pentru ce te lupţi. Şi când ţi-e prieten Adevărul, nu ai cum să nu reuşeşti.

Sursa foto: deviantart.com.