Cu cuplul la tomograf: ce caut eu în relaţia mea?

„Orice situaţie poate fi asemenea unei comori pe calea transformării interioare, dacă vei înţelege menirea ei”. Ruediger Schache

Până la urmă, ce ne face să intrăm în relaţii? Ce ne atrage, de ce avem relaţii în care ne împotmolim şi ajungem să nu mai ştim încotro s-o pornim, chiar dacă înainte ne făcusem clar planul – pe puncte – despre cum credeam că ar trebui să arate „partenerul ideal”?

Ne lipim de oameni care nu ne înţeleg, de oameni pe care nu-i înţelegem. Ne încălcăm crezurile de-o viaţă numai pentru a trăi din plin intensitatea unui sentiment fără de care, dintr-o dată, nu mai putem trăi. Şi complicăm la nesfârşit lucrurile – ne mutăm împreună, ne căsătorim, facem copii, muncim zi de zi pentru vise care nu ne aparţin, dar nici nu mai putem fără ele.

Să fie de vină începutul năucitor, dansul nebun al hormonilor care ne ia minţile şi ne face să credem că l-am apucat pe Dumnezeu de picior, când de fapt nu este decât Natura, care nu vrea decât să-şi continue joaca?

Cât din relaţiile noastre este iubire şi cât subconştient nerezolvat? Tocmai termin de citit o carte care m-a marcat. Nu iubirea ne creează probleme, iubirea rămâne mereu într-un spaţiu în care totul este perfect.

Avem probleme în relaţii nu din cauza lipsei iubirii, ci datorită tiparelor subconştiente nerezolvate

Problemele apar pentru că nu ştim cine suntem, nu suntem complet dezvoltaţi. Şi tocmai asta reprezintă şansa unei relaţii: că ne ajută să ne cunoaştem, ne dezvăluie tiparele ascunse ale subconştientului, cele pe care nu le putem vedea fără a fi oglindite de persoana pe care o iubim.

Am rămas cu ideea că – da, nimeni nu-i perfect, începând cu mine. Şi nimeni nu-i de vină în cazul în care ceva nu merge în relaţia de cuplu. Nu se pune problema că nu există iubire – iubire există, că altfel nu ajungeam să ne unim destinele, într-un fel sau altul.

Problema este să ne conştientizăm tiparele subconştiente, acelea care ne împiedică să fim fericiţi. Autorul le identifică destul de clar, cu sursele lor, cu consecinţele lor, cu semnificaţiile lor. Trebuie să citeşti cu creionul şi hârtia, să stai să meditezi. E terapie curată. E ca şi cum te-ai duce cu relaţia de cuplu la tomografie.Ţi-o scanaează amănunţit. După care îţi tragi tu singur concluziile.

Menirea unei relaţii, cheia fericirii în cuplu

Ideea că omul iubit te oglindeşte pe de-a-ntregul, cu bune şi cu rele, am mai întâlnit-o. Dar niciodată atât de riguros detaliată, de elaborată. Sunt şapte secrete ale acestei oglindiri. De la oglinda directă – adică ce se vede cu ochiul liber şi de la distanţă că te-a adus în relaţia respectivă – şi până la secretul menirii unei relaţii – adică „de ce?”-ul ei cel mai profund.

Mie asta mi se pare cel mai interesant: pentru ce intrăm într-o relaţie, mai ales dacă ea e departe de tot ce am crezut şi am învăţat noi că ar trebui să fie?

Relaţia poate că a apărut tocmai pentru a-ţi descoperi propria ta menire, care este diferită de menirea celuilalt. Povestea cu privitul în aceeaşi direcţie e minunată dar foarte puţin probabilă. Menirea celuilalt nu te priveşte pe tine, nici nu ai niciun motiv să încerci să-l schimbi.

O cale către fericire este să schimbi întrebarea: „Ce doresc în acest moment de la viaţă?” în întrebarea: „Ce doreşte în acest moment viaţa de la mine?”. O carte profundă din care încă mai am de învăţat…

Dacă v-am trezit curiozitatea, găsiţi cartea aici sau aici… sau chiar şi aici (sub formă de eBook). A apărut în septembrie la Editura Atman.