puteredefemeie
Cred că ăsta e un bun criteriu de a-ţi da seama cât de liber interior eşti. De-aia ne face atât de bine să avem relaţii, pentru că aşa realizăm mult mai clar cine suntem cu adevărat.
Să zicem că cineva crede că e curajos şi liber – cui nu-i place să creadă aşa ceva despre sine? – dar, în mod sistematic, lasă ocaziile să treacă pe lângă el. Nu-ndrăzneşte să se ridice el în şedinţă şi să spună sincer ce crede despre cât de stupid este proiectul şefului, până când se trezeşte altul mai „fâşneţ”, care schimbă totul şi ajunge mai departe, în timp ce omul nostru rămâne „fidel” pe aceeaşi poziţie zece ani la rând, până când îl paralizează rutina şi se trezeşte scufundat în depresie până peste poate.
Alt exemplu: spui „da”, când de fapt ai vrea să spui „nu” – şi viceversa. Cu toate că dialogul tău interior este articulat şi foarte clar, te trezeşti că pur şi simplu nu ai curajul să-i spui unui om în faţă exact ce gândeşti. Unii se luptă în scenarii de genul acesta cu anii, până când se întâmplă în sfârşit un eveniment care sparge buba. Moment în care nu vrei să fii prin preajma lor. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât îţi dai seama ce luptă se dădea în ei. Până la urmă, nu e rea supărarea asta, te ajută să te obiectivezi.
Spuneam că îi oferi celuilalt exact câtă libertate îţi oferi ţie. Adică, dacă tu nu îndrăzneşti să te exprimi în faţa lui, nici nu vei suporta ca el/ea să se manifeste liber faţă de tine. Cei mai geloşi oameni sunt de fapt supăraţi că nu-şi permit lor înşişi să se uite în stânga şi-n dreapta. Cu cât le este mai insuportabil gândul că celălalt ar sări pârleazul, cu atât sunt mai blocaţi în a-şi exprima sentimentele în mod firesc faţă de toată lumea.
De cele mai multe ori, fricile că celălalt s-ar uita după nu ştiu cine sunt imaginare. Eu cred că ele sunt ca un fel de pretexte prin care sufletul fricosului strigă: „Dă-mi drumul! Vreau să fiu liber!”. Ştiu o femeie care era exasperată de gelozia iubitului ei, care o bănuia că se uită după toţi bărbaţii, în timp ce ea era sincer îndrăgostită numai de el. Cât de mare ne este uneori suferinţa, când nu înţelegem deloc că problema vine dinăuntru, şi nu din afară.
Aceste frici şi blocaje sunt adânc împlântate în negurile subconştientului, nu e de ajuns să-ţi spună cineva într-o zi sau să citeşti undeva ca să le rezolvi. Cine ştie de câte vieţi sunt acolo şi ce traume ascund ele de fapt. Totuşi, e un punct de plecare să te gândeşti la asta. Orice sentiment negativ pe care îl ai faţă de persoanele iubite este un strigăt al sufletului tău, care vrea să se elibereze din chingile trecutului neguros, pentru a se regăsi pe el însuşi, în sfârşit.
Exerciţiul de a te observa prin proiecţiile pe care le faci asupra celuilalt este valabil şi în altfel de relaţii, nu numai în cuplu. Mai ales când e vorba de lucruri care te afectează extrem. Spre exemplu, te enervează la maximum faptul că ai o prietenă care te sună strict numai când are nevoie de tine. Te simţi folosit, iar antipatia ta faţă de ea creşte cu fiecare cerere a ei. Cu cât te irită mai tare situaţia, cu atât ar fi util să te investighezi cu sinceritate, să vezi dacă nu cumva şi în tine există tendinţa de a-i considera pe ceilalţi cumva la dispoziţia ta.
Dacă în interiorul nostru nu există nici măcar un germene din ceea ce ne deranjează în afară, e destul de greu chiar şi să observăm comportamentul respectivei persoane, cu atât mai puţin să începem să-l judecăm sau să ne mai şi deranjeze. Acelaşi algoritm se poate aplica şi pentru cei după care aştepţi la nesfârşit, cei care te mint, cei care nu sunt punctuali sau cei care te înşeală.
Libertatea interioară te scapă de neplăcere şi frică. Atunci când nimeni nu te „are la mână” cu nimic, eşti relaxat şi te bucuri de viaţă. Problema mai dificilă este atunci când cauzele situaţiilor care te frământă nu sunt conştiente. Te îngrozeşte să stai sub brazi sau să auzi pe cineva că numără cu voce tare – lucruri iraţionale, care te lasă uimit. Oricât ţi-ar povesti cineva despre cât de bine e să fii liber, n-o să reuşeşti să treci peste ele fără ajutor. Deja intrăm pe terenul psihopatologiei, de unde nu se ştie câţi s-au întors noi nouţi 🙂
În general, ce te ajută să devii din ce în ce mai liber? În primul rând, să-ţi dai seama că nu prea eşti. Apoi, să foloseşti criteriul prin care te obiectivezi cel mai bine: cât de mult te deranjează lucrurile pe care le fac persoanele care contează pentru tine? Lucrează cu acele lucruri. În loc să te repezi să-i judeci pe ceilalţi, îndreaptă-ţi atenţia şi introspecţia asupra ta. E uimitor cât de mult poate să facă un moment de conştientizare bine plasat. Cere timp, cere muncă. Dar sunt speranţe.
puteredefemeie
