7 lucruri pentru care n-ai nevoie să ajungi la 40 de ani ca să le înveţi

Mother and daughter playing piano

1. Frumuseţea (ta) trece şi „Albă ca Zăpada” te întrece
N-are rost să aspiri şi să te chinui să fii „cea mai cea”, întotdeauna se va găsi altcineva care să fie „şi mai”… pentru simplul motiv că e „altfel”. Oamenii iubesc diversitatea şi experienţele – la fel ca şi tine. Ce e interesant este că preocuparea pentru a fi „cea mai” (sau „cel mai”) se amplifică spre 40 de ani. Câtă vreme n-ai riduri şi nu-ţi trece prin cap că pot să-ţi crească pe burtă colăcei, nici nu te gândeşti la aşa ceva. Nu prea contează cu ce te dai pe faţă şi nici nu ai probleme de stil.

2. Prietenia înseamnă, de fapt, iertare
Oamenii cresc în ritmul lor şi, dacă la un moment dat existau fiinţe cărora le puteai împărtăşi totul, şi aveai sentimentul că te înţelegeau pe de-a-ntregul, acum s-ar putea să nu mai fie aşa. Ceea ce înainte era toleranţă nesfârşită, acum sunt scheme şi canoane şi judecăţi care te dor. Dar nu te grăbi să sari de fund în sus, că şi tu faci la fel. Şi tu îi judeci pe ei, şi tu îi deranjezi în aceeaşi măsură. Însă iubirea care vă leagă e neschimbată, totuşi. Ea face ca, odată ce aţi trăit atâtea împreună, să vă adune mereu şi mereu, mai presus de cârcotelile pe la colţuri.

3. Odată cu vârsta, oamenii îşi cristalizează personalitatea şi părerile
De fapt, se împlântă în nişte scheme rigide. Fii sincer, cât de tare mai ai sentimentul că poţi să-ţi iei viaţa de la capăt şi că ai lumea la picioare – aşa, ca la 20 de ani? Nu prea îl mai ai, n-ai cum. Ţi-ai clădit cu eforturi o casă, o familie, un miliard de legături din care pare imposibil să te mai dezlegi. Nu zic că ar trebui, doar că aşa stau lucrurile pe măsură ce trece timpul. Te mişti mai greu. E firesc. Ai înaintat pe drumul tău, n-ai cum să mai fii ca la primul pas. Să dea Dumnezeu să fie drumul pe care îl dorea inima ta, pentru că dacă nu, ar fi bine să ai puterea de a te desprinde din acele legături. O viaţă ai. Dacă o laşi să te ducă pe cărările ei şi tu nu participi, ca o barcă ce pluteşte în derivă, ar fi bine să te trezeşti măcar acum, pe la mijlocul vieţii şi să te întrebi ce ai de gând. Să ai puterea să ai din nou 20 de ani. (Unii au reuşit asta şi la 60, aşa că de ce nu.)

 4. Înţelegi valoarea unui secret
De fapt, ceea ce te frământă cu adevărat numai tu ştii. Nu mai este nimeni căruia să-i împărtăşeşti absolut totul ca la 20 de ani, din motivele de la punctul 2. Plus faptul că nu mai eşti dispus să suporţi să ţi se taie aripile. Şi nici nu-ţi mai poţi permite să faci declaraţii fără acoperire. La 20 de ani, dacă spui ceva şi nu faci, nu-i problemă. Ai în faţă toate posibilităţile. La 40, dacă ai făcut o declaraţie, lumea se aşteaptă s-o susţii prin fapte. Aşa că mai bine taci şi faci. Îi laşi pe ceilalţi să vorbească despre tine. Te ţii pe tine secret, cu toate proiectele şi aşteptările tale.

5. Nu te mai repezi să te îndrăgosteşti
Există mult mai mult control, probabil şi datorită faptului că ai mai puţină energie. Plus că experienţa vieţii contează. Începi să ai capacitatea de a sesiza potenţialul unei relaţii de la început. Îţi dai seama care sunt schemele individului pe care-l ai în faţă de la prima întâlnire, sau a doua. Cam ştii ce fel de lecţii îţi va servi. Depinde de tine dacă le-ai învăţat deja şi alegi să-ţi vezi de treabă sau te arunci din nou, că poate nu te-ai ars destul. Îţi dai seama că scopul unei relaţii nu este în nici un caz să-ţi ţină de cald, ba dimpotrivă, să te scoată din zona de confort şi să te arunce în vâltorile vieţii, unde ai posibilitatea să te vezi aşa cum eşti şi să te modelezi aşa cum îţi doreşti. Iubirea rămâne la fel de miraculoasă, dar tu înveţi, în sfârşit, ce ai de făcut cu ea.

6. Singurătatea este un lux pe care e bine să ţi-l poţi permite
E timpul pe care îl petreci cu tine însuţi, acela în care îţi revizuieşti visele, îţi verifici idealurile. Mai ştii cum erai la 20? Mai crezi în aceleaşi lucruri? Viaţa ta demonstrează deja în ce crezi. Dacă n-ai făcut ceva până acum, există o mare probabilitate să nu faci niciodată acel lucru. Renunţi să crezi că te interesează dacă nu l-ai făcut. Arunci deoparte ceea ce nu eşti. Ai curajul să recunoşti cine eşti cu adevărat. Rămâi cu tine însuţi câteva clipe, în fiecare zi.

7. Nu le ştii chiar pe toate
Îţi dai seama că ţi-ai învăţat copiii „cum se merge”, nu „să meargă”. Ei o fac oricum în felul lor. Înveţi de la ei în fiecare zi. Le dai drumul. Intri în realitatea lor ca şi cum abia acum îi întâlneşti prima oară, cu fascinaţie şi cu respect. Ei au dreptul să fie liberi aşa cum tu poate n-ai reuşit. Au dreptul să greşească şi să înveţe aşa cum şi tu ai făcut şi-o să mai faci. Copiii tăi sunt egali cu tine, uneori chiar mai mari. Cea mai bună relaţie între părinţi şi copii este prietenia sau… nicio relaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.