Frumoasele vremilor au fost întotdeauna vânate de artişti. E şi normal, frumuseţea există pentru a ne încânta sufletele, iar artiştii pentru a o imortaliza cumva. Aşa că îi ridicau imnuri de slavă, îi cântau simfonii dar mai ales o pictau.
Aşa a reuşit să învingă veacurile şi să ajungă până la noi. Sigur că n-o să ştim niciodată cât din imaginea pe care o vedem azi corespundea cu realitatea şi cât a fost infuzată de personalitatea şi viziunea artistului. Picasso e numai un exemplu despre cât de abstract poate deveni conceptul de frumuseţe la un moment dat.
În zilele noastre însă pare să fie exagerat de… concret. Pentru că artiştii de astăzi au mult mai multe mijloace. Iar realitatea pe care o creează tinde către un virtual pe care n-o să-l atingem niciodată.
Probabil că femeile din vremea lui Picasso nu sufereau neapărat fiindcă nu vor arăta niciodată ca fata din tablou, dar femeile de azi, care nu arată ca în pozele din revistele lucioase, sigur suferă.
Pentru că tehnica ne permite să ducem imaginile către perfecţiune, iar perfecţiunea este întotdeauna greu de atins. De ce nu vedem imaginile din media ca pe nişte modele artistice şi vrem să ne identificăm cu ele?
Pentru că imaginile acestea ne vorbesc. Ni se adresează cu “tu” şi ne îndeamnă să credem că sunt reale. Pentru că mijloacele tehnice sunt la îndemâna oricui, astfel să oricine poate deveni la un moment dat un mini-asemenea-artist.
Orice femeie poate face o fotografie digitală şi îşi poate şterge în photoshop kilogramele în plus, aluniţele nedorite şi celulita. Şi realitatea din poze va arăta mai bine decât cea de acasă. La urma urmei ce mai contează, oricum viaţa adevărată se petrece pe facebook.
Trăim ceea ce s-ar putea numi o criză a frumuseţii, căci cu cât mai performante vor fi mijloacele de a crea imagini, cu atât mai mult se vor îndepărta de adevăr. Realitatea virtuală tinde să devină mai frumoasă decât cea care se vede cu ochiul liber.
Ce-o să ne facem atunci? Avem mai multe opţiuni: ne chinuim prin diete, operaţii şi procedee draconice să aducem realitatea la standardele imaginilor virtuale – nu ştiu cu câţi sorţi de izbândă. Sau inventăm nişte ochelari speciali, care să modifice în timp real imperfecţiunile pe care eventual nu le vom mai putea suporta la un moment dat.
Sau… reînvăţăm să ne privim cu ochi adevăraţi, ne creştem sufletul astfel încât să recunoască adevărata frumuseţe. Frumuseţea care intră în aceeaşi categorie cu florile care se leagănă în vânt, cu lebedele care alunecă pe lac şi pisicile care se întind la soare. Frumuseţea naturală şi autentică în simplitatea cu care ştie să fie ea însăşi.
0 comments
Doamnele din experiment ar trebui sa fie toate modele. Modele de sinceritate , bun simt, si onestitate. Vor purta cu ele toata viata aceste calitati. Frumusetea are si ea vremea ei.
Ce interesant ar fi sa traiesti intr-o lume fara oglinzi, in care apropiatii sa-ti spuna cum arati.