Wayne Dyer, supranumit „părintele motivaţiei”, câştigă milioane de dolari din cărţile şi filmele cu care ridică moralul milioanelor de oameni, încă din 1976. Filmul pe care îl vedeţi acum prezintă ultima lui carte, Wishes Fulfilled, „Dorinţe împlinite” – un program în cinci paşi prin care chiar poţi ajunge să-ţi îndeplineşti orice dorinţă. Dacă nu s-ar baza pe experienţa lui uriaşă în domeniu, dacă n-ai şti că s-a vindecat de leucemie şi că arată cu 20 de ani mai tânăr, ai putea spune că sunt poveşti de adormit copiii.
Îmi place să cred că există astfel de oameni în realitate, şi de fiecare dată când ascult câte unul parcă am mai multă putere şi încredere. Filmul din păcate nu e încă tradus, dar cine ştie engleză se va bucura din plin. Iar dacă nu l-aţi văzut deja, uitaţi-vă la The Shift (Schimbarea), ceva mai artistic dar la fel de adevărat – şi tradus în română.
O să vă povestesc doar începutul lui „Dorinţe împlinite”, în care face diferenţa dintre a trăi ca un om obişnuit şi a fi extraordinar. Să fii obişnuit înseamnă să respecţi canoanele societăţii: să-ţi asculţi părinţii, să faci ce trebuie, să-ţi plăteşti taxele, să fii onorabil, să fii onest… un cetăţean model care moare în final. Ceva ce nu e destul pentru domnul Wayne. Să fii extraordinar înseamnă să înţelegi cine eşti. Care e adevărata ta sursă – care este de fapt Dumnezeu – şi să te aliniezi cu ea.
Asta te face să duci o viaţă miraculoasă şi plină de sens. Noi n-am fost învăţaţi să credem în aşa ceva. Dar de fapt, fiecare din noi este deja extraordinar. Trebuie doar să înţelegem ce înseamnă aceasta, şi totul în jur se va schimba. Personal am avut câteva experienţe care să mă facă să cred că lucrurile astea nu sunt doar vorbe. Însă nimeni n-a zis că nu implică şi ceva efort.
Noi credem că am venit aici, pe pământ, ca într-o vacanţă şi de multe ori ne supărăm pentru că nu suntem lăsaţi să facem ce vrem. Însă dacă am avea curajul să ne concretizăm adevăratele vise, am trăi la o cu totul altă scară.
Şi vă mai spun o parabolă din film, care sună frumos şi chiar seamănă cu ceea ce s-ar putea numi „drumul trezirii”:
Capitolul 1 al vieţii mele. Merg pe o stradă. E o groapă în mijlocul ei. Cad în ea. Sunt pierdut, neajutorat. Nu e vina mea şi durează o veşnicie să aflu o cale de a ieşi de acolo.
Capitolul 2 al vieţii mele. Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în mijlocul ei. Mă prefac că n-o văd. Cad din nou. Nu-mi vine să cred că am ajuns în aceeaşi situaţie! Nu e vina mea, şi iar trece o grămadă de timp să găsesc o cale de ieşire.
Capitolul 3 al vieţii mele. Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în mijlocul ei. O văd acolo. Cad iarăşi în ea! E un obicei!!! Am ochii deschişi, ştiu unde sunt. E numai vina mea şi ies afară imediat.
Capitolul 4 al vieţii mele. Merg pe aceeaşi stradă. E o groapă adâncă în mijlocul drumului. Mă plimb în jurul ei.
Capitolul 5 al vieţii mele. Merg pe o altă stradă…
Vă las cu filmul şi… să mergem cu toţii pe o altă stradă! 🙂
PS. Cartea însă a fost tradusă în română, la editura Paralela 45: