„Te sună? Nu-i răspunde! Îţi dă buzz pe mess? Ignoră! Bărbaţii sunt toţi nişte vânători. Dacă te ştiu leşinată, acolo te lasă! Ascultă ce-ţi spun sau voi rămâne singurul bărbat care nu ţi-a rupt inima în viaţa ta!” – îmi zice un amic.
Dar eu aş vrea ca bărbatul de care m-am îndrăgostit să-mi trimită flori şi inimioare de zece mii de ori de pe zi din proprie iniţiativă, să-i spun de un milion de ori că îl iubesc şi el să-mi răspundă cu acelaşi entuziasm. N-am niciun chef să fac fiţe. Am obosit să mă prefac că nu mă interesează, când de fapt e singurul lucru de care îmi pasă. Şi uite-aşa încep dilemele…
De ce unicul mod în care poţi fi fericită şi împlinită într-o relaţie este să renunţi, de fapt, să ţi-o doreşti? O colegă povestea, zilele trecute, despre compromis. Cât de visătoare sunt să continui să-mi doresc, la respectabila mea vârstă, să trăiesc o iubire ideală? Aş dori să fiu într-o poveste în care să nu fie nimeni frustrat – se poate?
De ce sunt bărbaţii atât de importanţi? De ce stăm ca disperatele priponite de telefon aşteptând să ne sune?
De ce suntem atât de obsedate de măritiş, încât am scris milioane de manuale despre cum să-ţi găseşti un soţ şi ne-am dezvoltat un adevărat „harpon” subtil cu care să-l prindem pe „bietul om” şi să nu-i mai dăm drumul „până când moartea ne va despărţi”?
De ce fug bărbaţii?
De ce ne deprimăm dacă n-am făcut un copil până la 30 de ani?
Chiar trebuie ca unul să iubească mai mult decât celălalt? Nu se poate să iubească amândoi, pur şi simplu? Ce tot vrem să măsurăm iubirea?
Dacă nu mai iubim un bărbat – sau nu ne mai iubeşte – de ce nu-i dăm drumul, de ce nu mergem mai departe?
Sunt un milion de întrebări, toate pline de răspunsuri. Adevărul, după cum ştim, e dincolo de toate şi nu ţine nici cu ei, nici cu noi. Adevărul e că suntem diferiţi şi, dacă am înţelege cât de cât aceste diferenţe, poate am reuşi să trăim fericiţi împreună. Intuiesc că pe calea către fericirea în cuplu trebuie să înveţi să fii, de fapt, singur. Nu-l pune pe celălalt să te construiască – el doar te va oglindi. Nu aştepta mură-n gură, află mai întâi cine eşti. Şi nu cădea ca o muscă-n miere la prima serenadă a unui tânăr vrăjit. El visează-n taină să cânte toată viaţa în faţa vreunui balcon…