puteredefemeie
În familia mamei mele, în fiecare generație există o femeie care nu se mărită și care nu are copii. În generația actuală, acea femeie sunt eu.
Nu am rămas niciodată gravidă. Nu mi-am dorit niciodată copil. Altele, la vârsta mea au și nepoți. Eu, încă nu simt nicio chemare, niciun ceas biologic nu mi-a ticăit, niciun bărbat care să dorească să fie tată n-am avut… nimic.
Am început să mă gândesc, totuși: ce-o să fac dacă, peste câțiva ani, m-apucă și pe mine. Că, biologic, n-o să mai pot. Dacă o să regret? Fără urmă de înțelegere a vreunui asemenea sentiment, mi-am zis: dacă m-apucă regretul, îmi fac orfelinat.
Pur și simplu, gena mea maternă doarme și, dacă până acum nu s-a trezit, nici de acum înainte nu prea văd ce-ar putea s-o mai deștepte.
Astă primăvară, am asistat de la geam la o serbare a unor copii preșcolari de opt martie. Cântau cu glasuri subțirele cât de mult o iubesc pe mama lor, iar gesturile și implicarea lor mi-au dat lacrimile. Ce să mai, mai aveam puțin și plângeam în hohote.
Ceva-ceva, vibrează și în mine. Nu știu de ce nu am copii, pur și simplu. Am un respect nețărmurit pentru toate femeile care aleg să fie mame. Mă uit cu venerație la ființele acestea tinere și grațioase care își sacrifică timpul și energia pentru a crește oameni noi. Mi se pare că sunt niște sfinte, niciodată pe deplin recompensate pentru dăruirea lor.
Prietena mea din liceu a născut primul copil la 40 de ani. ”Mă abțin cu greu să nu te pun să faci și tu, nu există ceva mai măreț pe lume”. OK. Mă înclin, dar eu nu.
Multă lume le judecă pe femeile care aleg să nu aibă copii, ca și cum menirea sfântă a unei femei aceasta este. Atunci, trebuie că am altă menire. Nu aș face niciodată eforturi pentru a obține un lucru care nu vine de la sine și pentru care nici nu există în mine nicio chemare.
Totuși, nu pot spune că îmi e străină starea unei mame. Mi-am crescut, pe la 10 ani, sora, ca și cum ar fi fost a mea. Eram ca o cloșcă, nu aveam încredere nici în mama. Mama m-a lăsat, era oricum prea obosită ca să mă dea la o parte, probabil că în sinea ei a spus bogdaproste. Soră-mea a ieșit super-om, sunt mândră de contribuția mea.
O să-mi spuneți că nu e același lucru. Nu știu cum e să-ți vibreze în pântec ceva. Aveți dreptate. Dar a trecut vremea când femeile fără rod erau damnate. Astăzi, multe femei nu fac copii fiindcă așa aleg.
O să spuneți că natalitatea scade. Va veni o vreme când vor fi mai mulți bătrâni decât copii. După care ei vor muri, și vor rămâne cei tineri, care vor reîmprospăta generațiile.
O să-mi spuneți că este un trend ca intelectualii, oamenii care gândesc prea mult, să se abțină de la a mai face copii, spre deosebire de oamenii simpli, de condiție modestă, unii ar zice chiar inferioară, care se înmulțesc bine-mersi. O să ajungem ca în Idiocracy.
Atunci, dacă s-o trezi și gena mea, va trebui să nasc un geniu.
puteredefemeie
1 comment
Pare a fi un fel de scrisoare anonima… cei care ar raspunde, probabil nu ar sti cui sa se adreseze… Cred ca nu e nimic ingrijorator in faptul ca o femeie ar putea sa nu isi doreasca copii. Nu e absolut nicio problema. Cazurile sunt suficient de rare pentru a nu pune in pericol specia sau populatia unei tari, dar ele sunt in numar suficient de mare pentru a atrage atentia. Nimic deosebit. Exista cel putin la fel de multi barbati care nu isi doresc copii sau chiar cupluri care nu isi doresc copii. Motivele sunt diverse. Eu de exemplu nu mi-am dorit copii niciodata si ma simt bine mersi fara niciun fel de regrete la 53 de ani. Natalitatea nu scade, deoarece exista intotdeauna o minoritate etnica care va perpetua mai rapid decit populatia majoritara, atunci cind mentalitatea generala s-ar orienta in mod consecvent (ceea ce inca nu e cazul) inspre a nu mai avea copii (oricare ar fi motivele… saracie, nivel de trai, dificultati, etc). Altii, care impart acelasi spatiu geografic cu noi, nu au probleme sa isi creasca copiii in saracie, nivel de trai scazut, etc. Toate alegerile, au insa plusurile si minusurile lor. Niciuna din el nu poate fi “cea mai buna alegere”.