Spune-mi câte perechi de pantofi ai ca să-ţi spun cine eşti

De fiecare dată când mă plimb prin magazine şi văd mulţimea şi diversitatea de modele – care mă tentează, desigur – mă confrunt cu o senzaţie că ceva nu e în regulă. Să fie de vină copilăria ceauşistă în care shoppingul era un eveniment determinat doar de tocirea articolelor „în uz”? Sau poate faptul că ştiu că am deja cel puţin o pereche din fiecare categorie cu care nu m-am încălţat niciodată sau ultima oară acum doi ani? Am constatat totuşi că, în pofida isteriei feminine care s-a creat în jurul pantofilor, chiar şi vedetele (cele zdravene la cap) se încalţă mai ales cu cei care le plac cel mai mult sau pe care îi găsesc a fi mai comozi. Şi aceştia nu sunt chiar atât de  mulţi. De ce simt femeile nevoia să-şi facă provizii de pantofi?

În Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale al lui Ivan Eseev, am găsit asta: «Principalele funcţii şi sensuri simbolice ale încălţămintei sunt derivate din semnificaţiile falice ale piciorului şi din rolul lor de a media contactul cu pământul şi a înlesni deplasarea omului. Un simbol sexual feminin este pantoful (condurul, papucul), atât de transparent în basmul Cenuşăresei, prezent însăşi în ceremoniile nupţiale şi în vrăjile de dragoste ale diferitelor popoare. În psihanaliză, visele cu încălţămintea au, de regulă, o interpretare sexuală. Încălţămintea e simbolul pelerinului şi al călătoriei. Încălţările din piele de animal, strâns legate de corporalitatea omului şi adunând pe ele colbul şi necurăţenia drumului, sunt asociate fiinţei carnale. De aici interdicţia la musulmani de a intra în moschee încălţat, ca şi preferinţa unor anahoreţi şi sfinţi de a umbla desculţi. Punerea piciorului pe o porţiune de pământ e un semn al luării în stăpânire, de aceea încălţămintea e şi un simbol al dreptului de proprietate, de autoritate şi de stăpânire tiranică, de încălcare a libertăţii (mai ales în cazul încălţămintei războinicului; cf. expresiei „cizmă prusaca”).»

În Dicţionarul de simboluri al lui Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant este menţionat că „a umbla încălţat înseamnă a lua în posesie pământul“. În Cartea Rut, 4, 7, se arată că: „Înainte, la facerea unei cumpărături sau a unui schimb, pentru întărirea lucrului, era în Israel obiceiul acesta: unul îşi descălţa sandala sa şi o dădea celuilalt…“ În acest context, încălţămintea devine simbolul dreptului de proprietate. În Islam, străinul se descalţă înainte de a intra în casa gazdei tocmai pentru a-şi demonstra gândurile paşnice şi calitatea de oaspete, fără nici o intenţie ascunsă de a deveni stăpân. Credincioşii moscheilor se descălţau ca dovadă că solul pe care îl atingeau cu picioarele nu le aparţinea lor, ci lui Dumnezeu. Generaţii întregi de călugări creştini au umblat desculţi numai pentru a-şi semnala condiţia smerită, sărăcia asumată. Sfânta Vineri, în credinţele şi basmele populare, umbla prin lume până îşi tocea opincile. Această uzură a încălţămintei semnifica tocmai datoria împlinită.

Aşadar: sexualitate, drept de proprietate, a lua în stăpânire, a domina. Nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac şi mie pantofii, ca oricărei femei. Dar faptul de a strânge grămezi când nu ai nevoie mă pune pe gânduri. În general, excesele au în spate compulsiuni. Mă gândesc că abundenţa de pantofi din cămara unei femei arată de fapt că ea se simte nesigură – de sexualitatea ei, de succesul ei, de fiinţa ei în totalitate. Cum a ajuns să fie depăşită utilitatea unui obiect cu sensuri simbolice atât de profunde? „Greierele şi furnica” ajută la explicarea situaţiei. E simplu: îţi faci provizii pentru o vreme când ştii că nu o să mai ai. Proviziile excesive de pantofi arată că persoana respectivă se teme că va pierde… exact ce simbolizează pantofii. Exprimă frica de bătrâneţe, frica de sărăcie, lipsa stimei de sine… Paris Hilton, iconografică pentru colecţia de pantofi şi toate cele, are reputaţia pe care o merită. Toată lumea crede despre ea că nu prea are nimic în căpuşorul ei cel blond. Niciun lucru serios şi valoros din alt punct de vedere decât cel material nu se lipeşte de ea. Vrea cineva să fie ca ea?

“Pantofii nu ştiu care au fost încălţaţi de nu ştiu cine la un eveniment caritabil – şi doar e bine să participăm la evenimente caritabile, nu?” “Pe ăştia i-am purtat la premieră la Tarantino – bun regizor.” O spune de parcă ar fi mai importanţi pantofii decât faptul în sine. Acum o sută de ani, oamenii încă mai credeau că, pentru a fi fericiţi, au nevoie de iubire, de prietenie, de adevăr – valorile autentice. Acum, femeile şi-ar umple bucuroase rafturile  mai curând cu pantofi decât cu cărţi. Am cunoscut personal mai multe vedete de la noi care îşi reîmprospătează periodic garderoba. Tot ce nu mai poartă sau nu le mai place dau la prietene sau la săraci. Au articole preferate pe care poartă până le tocesc. Le admir fără rezerve pentru că refuză să devină nişte consumatoriste spălate pe creier. Fericirea şi împlinirea unei femei nu ar trebui să depindă de numărul de perechi de pantofi – ci mai degrabă de ceea ce simbolizează ei, cum spuneam mai sus. Şi în orice caz, nu are sorţi de izbândă dacă se sprijină pe ceva dinafara. Cu alte cuvinte, shopingul ca terapie e o vrăjeală. Dar despre asta o să mai vorbim… Promit să revin în curând.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like