Luke Sniewski și Petronela Rotar au lansat Somawise la București. Trebuie să vă spun cum a fost

Luke Sniewski este terapeutul Petronelei Rotar și un discipol inspirat al lui Gabor Maté. Cartea lui, Somawise, tocmai a fost tradusă în română, și autorul însuși a venit la București pentru lansare. Mai mult decât atât, a ținut și câteva worshopuri de „stillness” – „nemișcare tăcută” –, la care biletele au fost sold out în câteva ore.

Căldură mare, mon cher. Una din zilele alea cu asfaltul moale, greu de suportat. Evenimentul are loc în Palatul Cesianu-Racoviță, care este și sediul Casei de Licitații Artmark, iar exponatele de care ne putem bucura în pauze nu suportă, se pare, aerul condiționat.

Nicio problemă. Abordarea pe care o susține Luke presupune să ne conectăm la corp, iar una dintre căile de a face aceasta este „disconfortul conștient”. Ceva care te obligă să fii atent și prezent, punându-te în încurcătură un timp limitat. Cum ar fi, cât ține un workshop de stillness, plus o lansare. Partea bună este că printre sponsori se află și Uriage, care a strecurat în punguțele cu goodies și un flaconaș cu apă termală, cu care ne pulverizăm zeloși.

Întâmplător sau nu, a fi atenți la picăturile care se usucă (enervant) pe față este exact obiectul unui exercițiu menționat în carte, pe care îl executăm ghidat în timpul workshopului.

Exercițiul din carte sună așa:

„Faceți o pauză de lectură și spălați-vă fața cu puțină apă rece. Folosiți un prosop pentru a vă tapota ușor fața fără a o usca bine. Pentru acest exercițiu, nu aveți nevoie de o față complet uscată. În continuare, după ce vă întoarceți în spațiul dumneavoastră de citit, așezați-vă într-o poziție confortabilă. Porniți un cronometru și exersați nemișcarea tăcută timp de 5–10 minute.

Veți observa că, stând cu ochii închiși și atenția îndreptată spre interior, veți simți acut cum vi se usucă pe față moleculele de apă. Ceea ce veți mai observa este că procesul de uscare poate fi foarte, foarte inconfortabil. Remarcați nevoia corpului de a se scărpina, de a se șterge sau de a evita în alt fel experiența uscării apei de pe față. Amintiți-vă că senzațiile intense pe care le puteți resimți nu sunt altceva decât evaporare. Vedeți dacă puteți sta în recipientul nemișcării tăcute pentru a fi martor la ceea ce se întâmplă după ce experiența atinge apogeul și dispare.”

Traducerea cărții a fost făcută de Vifor Rotar (fostul soț al Petronelei, da), iar Petronela semnează prefața. O „chestiune de familie” dacă vreți, o prelungire a căldurii de afară la nivel de suflet. Chiar am simțit asta: când le-am spus că am lucrat la carte (am făcut redactarea textului – adică, dacă găsiți vreo greșeală, în mine să dați cu roșii :D), Petronela m-a îmbrățișat, Luke mi-a strâns mâinile cu zâmbet senin.

Această stare de deschidere apare, cred, după ce lucrezi cu tine în mod adecvat suficient cât să nu te mai baricadezi cu șapte ziduri de teamă să nu fii rănit. Când îți cunoști propriile slăbiciuni și de unde vin, când ți-ai „pansat” în mare măsură rănile, încetezi să mai fii o pradă ușoară pentru vechii triggeri.

Luke Sniewski este fiul unei familii de polonezi care au emigrat în America pe vremea când el era copil. Într-un fel povestea lui se aseamănă cu cea a lui Gabor Maté, mentorul și inspiratorul lui care a dezvoltat, printre altele, o abordare psihoterapeutică numită Compassionate Inquiry, prin care se trece dincolo de poveștile pe care ni le spunem despre viață, pentru a ajunge la adevărul despre cine suntem.

Pentru Luke, calea sigură către adevărul despre cine suntem o reprezintă conexiunea cu corpul. O să rămână memorabilă vorba sa:

„Mintea spune povești, corpul rostește adevărul.”

De câte ori – ne întreabă în timpul workshopului de stillness – nu ne-am propus să ne schimbăm obiceiurile și viața, și la primul trigger ne-am trezit din nou în vechile tipare? Multe mâini se ridică, a lui în timp ce pune întrebarea. De unde vin toate acele frâne interioare care ne pun bețe în roate, de ce nu ne putem respecta cuvântul dat față de noi înșine?

În spatele poveștilor pe care ni le spune mintea se află un adevăr mai adânc, unul depozitat în structurile nevăzute din corp, care se exprimă totuși subconștient și la care ar fi de dorit să ajungem dacă vrem să fim cinstiți cu noi înșine și să trăim întregi.

Și cum putem afla acest adevăr? Cum să învățăm să ne ascultăm corpul și să ne conectăm cu el?

O primă cale este această „nemișcare tăcută”, în care ne oprim în sfârșit din toată agitația și ne plecăm urechea asupra corpului, să vedem ce are să ne spună. Luke ne invită să stăm cu spatele drept pe scaun, fără să ne lăsăm pe spătar, cu tălpile pe pământ și palmele pe genunchi sau în poală. Timp de câteva minute să ne urmărim respirația, fără să intervenim asupra ei. Să observăm gândurile și tendințele care apar.

Reacțiile au fost multiple. Unii s-au simțit neliniștiți, abia așteptând să se miște din nou. Dintr-odată conștientizam cât de cald era în încăperea în care lucram. Era și ăsta un „disconfort conștient” asumat, unul dintre cele enumerate sau sugerate în carte.

Citez, de pe coperta 4:

Parcurgând această carte vom înțelege cum putem pune în acțiune fiecare dintre pilonii importanți ai schimbării și vindecării de sine prin intermediul corpului, și anume:

• Nemișcarea tăcută – prin meditația Vipassana, mintea învață să se liniștească și să „se dea deoparte” din calea proceselor naturale din corp;

• Disconfortul conștient – manifestat prin băile de gheață, postul negru, respirația controlată – oferă multiple căi pentru a ieși dintre barierele convingerilor limitatoare ale minții;

• Acceptarea radicală de sine – presupune depășirea prin compasiune a semințelor suferinței, rezumate prin prea bine-cunoscutele și distrugătoarele idei: „Nu sunt destul de bun” și „Ceva nu este în regulă cu mine”;

• Lucrul cu relațiile – numai văzându-ne oglindiți în ceilalți ne putem cunoaște cu adevărat.

Am citit despre retreaturile de Vipassana în cartea lui William Hart, Arta de a trăi – și acum îl întâlneam pe Luke, cineva care a practicat de mai multe ori 10 zile de meditație de lungă durată, în tăcere absolută. Mărturisesc că am trecut și eu prin ceva asemănător, așa că cele 5-10 minute de stillness nu m-au speriat deloc, mintea mea chiar se simțea în siguranță, știind exact care este intervalul în care va trebui să „stea cuminte”.

De fapt, mecanismul este să ne antrenăm, prin aceste exerciții de disconfort (al căror succes se bazează mult pe această idee de „timp limitat”) să facem față în situațiile neplăcute la care suntem supuși atunci când, în viața de zi cu zi, întâlnim acei „factori declanșatori”/triggeri care ne activează schemele vechi, aruncându-ne în suferințe de care nu mai scăpăm.

Antrenații fiind, data viitoare când suntem puși în situație vom ști că nu va dura la infinit și vom reuși să ne păstrăm calmul din ce în ce mai bine. Ba chiar, în timp, vom învăța să creștem, să ne dezvăluim cea mai bună versiune a noastră și să fim împliniți.

Pe scurt: nu e nevoie să te urci pe pereți de fiecare dată când un trigger îți activează rănile trecutului.

„Corpul meu mă anunță când sosește acel moment sacru pentru vindecare și acele mărunte clipe prețioase de schimbare. Până când nu se întâmplă acest lucru, sunt liber să mă bucur de detaliile vieții mele, neîmpovărat, sau cel puțin semnificativ mai puțin împovărat de reactivitatea minții mele. A fi pe deplin vindecat (orice ar însemna asta) chiar nu mai contează. Aceasta este doar o idee pentru care minții îi place să facă o obsesie. Corpul meu este mulțumit. Asta este ceea ce contează. Stările cronice de tensiune și constrângere nu mai sunt experiența mea dominantă. Când apar acele stări, voi fi învățat cum să ascult și să răspund nevoilor corpului. Îmi iubesc viața așa cum este. N-aș schimba nimic în ea.”

După workshop a urmat lansarea, când sălile s-au umplut de oameni și căldura a devenit și mai și. Plus disconfortul de a sta în picioare. Însă entuziasmul părea să crească. Mă bucur că această carte, despre care v-aș povesti cât nu aveți vreme să citiți, a fost primită atât de bine.

Pe mine m-a ajutat deja mult, pentru că a venit în întâmpinarea unor întrebări care mă bântuie chiar acum. Ca să nu mai zic că este una dintre acele cărți care declanșează sincronicități (eu cred că asta e o dovadă că te conectează cu sinele tău și al lumii). Spre exemplu, am ajuns la capitolul despre postul negru exact într-o zi în care mă zbăteam să țin post negru, fără să știu că despre asta voi citi. Sunt foarte multe referințe științifice pentru fiecare metodă de disconfort despre care vorbește.

Este și un capitol despre Ayahuasca și despre alte substanțe psihedelice prin care se pot obține stări modificate de conștiință, scris cu foarte mult bun-simț. Nu-ți vine să te arunci orbește în experiență, iar neplăcerile care pot apărea sunt povestite cu acuratețe de la prima mână.

Una dintre preocupările lui Luke, care s-a soldat și cu un doctorat pe această temă, se referă la depășirea dependenței de pornografie pe care o au unii bărbați, și nu se sfiește să mărturisească faptul că a fost și el unul dintre ei. L-a ajutat meditația și toate aceste practici despre care povestește în carte, prin care continuă să-i ajute pe bărbații care vin la el în terapie pentru asta.

Vă mai las câteva citate mici, pentru inspirație, ca să vă facă poftă de citit 😊

„Un corp stresat nu se schimbă. Se blochează în tipare repetitive de autosabotare.”

„Îngrijirea de sine înseamnă să dai tot ce ai mai bun în tine, nu ce a mai rămas din tine.”

„Sănătatea este produsul secundar natural al unui stil de viață sănătos …”

„Rămânem blocați până când ne împrietenim cu durerea pe care am tot evitat-o, deoarece schimbarea este un proces inconfortabil, indiferent de împrejurare.”

„Mintea poate înțelege, dar înțelegerea singură nu este suficientă pentru a vindeca. Vindecarea este o muncă pe care numai corpul o poate face.”

„Meditația transformă cuvinte și învățături intelectuale în experiență directă.”