puteredefemeie
Cred că nu exagerez când spun că am auzit mii de femei care se plângeau din același motiv, aproape cu aceleași cuvinte, de parcă toate ar fi fost vrăjite sub același blestem:
”Nu mă mai vede”. ”Nu-mi mai acordă atenție”. ”Nu mai țin minte de când nu mi-a mai adus și mie o floare”. ”E absent…”. Sunt sigură că știți la ce mă refer.
E atât de ”în firea lucrurilor” să se petreacă așa, încât rarele cupluri care nu se confruntă cu această situație reprezintă excepția, care nu face decât să sublinieze și mai mult regula: după un anumit timp petrecut în cuplu, bărbatul pare anesteziat și nu-l mai interesează femeia cu care se află sub același acoperiș.
Ca urmare, femeia a dezvoltat un întreg arsenal de tertipuri prin care să-l readucă pe ”bietul om” pe calea cea bună. Scandaluri, văicăreli, amenințări… Și, cu cât e tabloul mai pestriț, cu atât omul se încăpățânează și-o ține pe-a lui. Dacă mai are energie, se duce după altele. Dacă nu, prin nu se știe ce mister – să fie asta dragostea? – se complace, fără să schimbe nimic, împlântat în scaunul de la birou sau bine înfipt pe canapea. Cu ochii într-un ecran.
Să zicem că am descris suficient situația,
hai acum să vedem acum exercițiul cu care m-am lăudat:
Ne așezăm confortabil în fotoliul preferat. Sau pe scaun. Sau pe jos. În orice caz, să ne asigurăm că nu ne deranjează nimeni, timp de cel puțin zece minute.
Ah! Să nu uit: înainte de asta, punem pe fundal o melodie liniștită, neapărat una care să ne amintească de începuturile iubirii noastre. Dacă durează mai puțin de zece minute, îi dăm repeat.
Închidem ochii și ne amintim de acele începuturi. Cum a fost când l-am văzut prima oară pe iubitul cu care acum avem problemele enunțate mai sus? Cu ce era îmbrăcat? Ce-am vorbit atunci? Ce-am simțit? Când ne-am dat seama că ne-am îndrăgostit? Încercăm să retrăim totul în imaginație, cu cât mai multe detalii posibile. Continuăm astfel până când starea devine cât mai pregnantă.
Retrăim starea de îndrăgostire cât mai intens, îl privim pe acest om cât mai frumos posibil, îi dedicăm cele mai bune gânduri și intenții, ca și când abia ne-am cunoscut. Ce ne place la el? Pentru ce îl admirăm? Ce am dori să învățăm de la el?
Observăm cât de puțin contează detaliile cotidiene atunci când ne menținem în ”regatul” inimii și revenim treptat.
Teoretic, după acest exercițiu ar trebui să descoperim în noi mai multă toleranță și iertare, să ne scuturăm de reproșuri și să începem să înțelegem că și noi ne-am schimbat, nu doar el.
Dacă am reuși să-l privim măcar o clipă ”cu ochi proaspeți”, așa cum l-ar privi o persoană care nu știe nimic despre el, cum l-am vedea?
Evident, nu este cazul să ne iluzionăm cu bună știință, este foarte bine că îi cunoaștem și defectele, însă nu e mai constructiv să ne axăm pe calități? De altfel, hai să fim sincere: chiar nu ne dădeam seama de la început că are și defecte? În fața intuiției feminine, dragostea parcă nu-i așa de oarbă…
Dar să revenim. Ce ne facem când nu mai putem să-l privim cu iubire, când resentimentele și atașamentele sunt atât de puternice încât exercițiul de mai sus nu mai are niciun efect?
Avem nevoie de un spațiu și un timp pentru noi înșine, să ne regăsim. Atunci când nu mai putem să iubim, nu e de vină persoana iubită, iubirea nu vine din afară, vine din interior. Și, pentru ca ea să se re-trezească, este nevoie de o predispoziție. Haideți mai curând s-o creăm decât s-o alungăm.
Și să nu ne imaginăm în mod pueril că ar fi de ajuns un singur asemenea exercițiu pentru a salva o relație. Așa cum am mai spus, astfel de tehnici dau rezultate când sunt făcute în mod repetat, un număr suficient de zile încât să dezvolte o nouă atitudine.
Nu vom deveni altcineva, nu se va cutremura lumea, dar cu siguranță că vom trăi diferit și vom descoperi noi oportunități, la care înainte nici cu gândul nu gândeam. Și, dacă celălalt nu-și dă seama ce ar putea să facă, să ne găsim noi bucuria de a face primul gest.
puteredefemeie
4 comments
Problematica prezentata este de o larga raspindire… motivele care se afla la baza ei sunt de doua tipuri distincte:
a) motive superficiale si
b) motive fiziologice necunoscute de catre parteneri dar cunoscute de catre cei care practica transformarea fiintei.
O sa incerc sa imi aduc argumente dar fara a pretinde ca sunt imbatabile sau absolute… oricine are posibilitatea sa le combata, asa ca ele sunt mai degraba puncte de vedere personale si nu reprezinta adevaruri demonstrate.
Punctul a) Ambii parteneri sau doar unul din ei, considera ca viata in cuplu nu poate fi frumoasa si implinita daca nu sunt satisfacute obiceiurile specifice unei relatii de cuplu, mai ales cele legate de acordarea atentiei necesare partenerului, partenerei, prin actiuni de ordin material (flori, parfumuri, cadouri de tot felul, iesiri in oras, etc). In acest caz, aparentele si superficialitatile vietii de cuplu ajung sa ocupe un loc si un rol esential, umbrind sau sufocind afectiunea si intimitatea sau reducindu-le prea mult prezenta acestora in viata de zi cu zi.
Acest stil de viata este caracterizat de o anumita instabilitate comunicationala – simple discutii putindu-se transforma brusc in certuri stresante, simple apropo-uri putind evolua inspre acuzatii degenerante, care ulterior produc rani, iar ranile, dupa vindecare, lasa urme sufletesti ce nu pot fi sterse in totalitate. Aceasta situatie are insa un catalizator ascuns, reprezentat de motivele de la punctul b). Din propria experienta, motivele de la punctul b) reprezinta un factor primar iar motivele de la punctul a) reprezinta un efect al acestora.
Exemplu: Starea de plictiseala, cel mai des intilnita in relatiile de cuplu, este determinata de pierderea excesiva a fluidelor seminale la barbat si femeie, care au drept consecinta “narcotizarea” barbatului si cresterea starii de agitatie a femeii care nu isi poate gasi implinirea afectiva in doar citeva minute, eventual un sfert de ora, de activitate intima adecvata. Reactiile chimice de la nivelul creierului, determinate de cele citeva secunde necesare golirii vezicii seminale, produc o stare de moleseala, somnolenta, confuzie si buimaceala, barbatul raminind in aceasta stare mai multe ore sau chiar pe intreaga durata a zilei iar dorintele sale intime intra intr-o stare de latenta, cel putin pina in momentul in care fenomene senzoriale informeaza creierul despre o noua acumulare de lichid seminal – care necesita – asa dupa cum se considera ca e normal – ejacularea acestuia in perioada unei noi interactiuni intime.
Prin repetare indelungata se creeaza o obisnuinta, de la obisnuinta se ajunge la atasament inlantuitor iar de la atasament inlantuitor fata de necesitatea de pierdere seminala se ajunge la plictiseala, lipsa de motivatie pentru prezenta partenerei, ignorare, chiar mai mult, tendinta de a cauta alte partenere, autostimulare, stari de iritare si depresie, etc etc… Acest cerc vicios creeaza in cele din urma diverse patologii de ordin psihologic, sau psihosomatic iar de la simple afectiuni, tratabile si recuperabile prin mijloacele stiintifice actuale, partenerul sau partenerii ajung sa dezvolte maladii severe, apoi acestea degenereaza in complicatii… probleme multiple.
Repet faptul ca pot sa existe anumite greseli in aceasta prezentare, de aceea rog cititorii sa le considere ca fiind insuficient de concludente.
Din observarea experientei personale, dupa 11 ani de experimentare a biotransformarii fiintei, ma bucur de o relatie de cuplu, care in 8 luni de zile, de la data inceperii ei, si pina in prezent, nu a prezentat niciun fel de discrepante, niciun fel de discutii irationale, nici macar la modul unor elemente de suprafata, nu au aparut niciun fel de lupte de opinii, … in plus, nu am cumparat partenerei niciodata flori, nu i-am facut niciun cadou, nu am iesit nicaieri in oras la vreun local sau restaurant, dar traim cele mai fabuloase clipe pe care si le poate imagina cineva, de 8 luni de zile, fara exceptie…
Avem pareri diferite in anumite privinte, invatam reciproc din ele, avem intelegeri profunde asupra lucrurilor, nu ne intereseaza superficialitatile, nu ne intereseaza stilul de viata conformist, automat, forme si vorbe alese ci pur si simplu ne intereseaza sa traim la superlativ fiecare clipa, atit prin explorarile intime cu totul inedite dar si prin inclinatiile artistice pe care le avem, audierea muzicii de calitate, vizionarea filmelor bune, inclinatii stiintifice, socializarea cu prietenii si cunostintele noastre permanente, solutionarea celor mai importante necesitati ale unui trai cit se poate de bun si placut… si altele… asadar nimic neobisnuit sau nemaiauzit… e o stare de normalitate, dar care totusi nu se regaseste in cuplurile care ignora punctul b) excesiv de mult.
Multumesc pentru interesul acordat acestui articol! 🙂
Un astfel de exercitiu pare un inceput promitator… 🙂
Sa speram 🙂