puteredefemeie
Cum să găseşti resursele pentru schimbarea radicală? În primul rând, necunoscutul te sperie. Aduce cu el nesiguranţa, îngrijorarea. Plus că, odată ce te-ai obişnuit să trăieşti pe un făgaş, nu-i aşa de simplu să-ţi înlocuieşti perspectiva.
Nicio tranziţie nu e uşoară, chiar şi atunci când te duce către ceva mai bun. De obicei însă, nimeni nu se înghesuie să facă altceva atunci când îi este bine. Şi dacă nevoia te forţează, tot îţi ia timp până când te urneşti.
Pe cât de mult îţi doreşti schimbarea, pe atât de mult ţi-e frică de ea. Eşti nefericit în relaţia ta, dar şi mai sumbru pare să rămâi singur. Serviciul în corporaţie îţi mănâncă viaţa, dar n-ai nicio idee despre ce altceva ai putea să faci. Te disperă vecinii în apartamentul unde locuieşti dar, ce să faci, mai ai zece ani până când îl termini de plătit.
Unii spun că atunci când suntem nefericiţi într-o situaţie, e din cauză că ne încăpăţânăm să rămânem în ea, deşi suferinţa pe care ne-o aduce e un semn clar că ar trebui să-i dăm drumul, să ieşim din ea.
E ca şi cum ai încerca să nu laşi o plantă să scoată capul la lumină, sau ca un picior de gheişă japoneză, mutilat pentru că n-a putut să crească firesc. Cu cât ocoleşti mai tare schimbarea, cu atât viaţa ta se contorsionează mai tare, cu chinul de rigoare.
Întrebarea este: atunci când suferim, şi e clar că avem nevoie de transformare, încotro o apucăm? Ne arată Universul vreo cale? O idee constructivă ar fi să începem să ne întrebăm sincer: cum am vrea să trăim, de fapt? Să ne facem un tablou ideal, şi apoi să comparăm cu ceea ce se petrece în realitate.
În cele mai multe cazuri, o să constatăm cât de greu este chiar şi numai să ne gândim la ce ne-ar plăcea, darămite să mai punem şi în practică. Dar decât să aşteptăm până când se hotărăşte şeful să ne concedieze sau iubitul să ne dea papucii, nu-i mai bine să găsim o cale şi să acţionăm?
Iată câteva semne care îţi arată când e timpul pentru o schimbare – în caz că nu eşti sigur. Mai departe, numai tu eşti cel care va şti încotro s-o porneşti.
1. Puşca şi cureaua lată… ce trecut aveam odată. Când constaţi că te lauzi la nesfârşit cu vitejiile din tinereţe vrei să evadezi din prezent – pentru că nu-ţi mai place. Cunosc oameni în vârstă de peste 70 de ani, care sunt plini de entuziasm faţă de proiectele lor actuale. Dacă n-ai cu ce să te lauzi chiar acum, e clar că mai ai de lucrat.
2. Ce-o să zică mama dacă dau divorţ. Mama nu trăieşte cu mangafaua sub acelaşi acoperiş. Şi oricum ea nu e decât un pretext pentru că tu n-ai curaj să faci mişcarea care trebuie. Când îţi găseşti un ţap ispăşitor pentru a nu face un lucru, ar fi bine să te întrebi dacă nu e o problemă de rezolvat acolo.
3. Supărat sunt, Doamne, eu. Când eşti deprimat, îţi lipseşte pasiunea şi motivaţia. Ar fi foarte util să te întrebi atunci ce-ţi doreşti şi ce-ţi place, şi să te străduieşti să faci în fiecare zi câte un efort cât de mic pentru a te apropia de scopul tău. Dacă te încăpăţânezi să continui să spui că “nu pot”, tu eşti primul pe listă care va suferi.
4. Uite-aşa o coadă-avea…Poveşti vânătoreşti despre cine nu eşti. Cu alte cuvinte: te minţi pe tine în primul rând, şi pe ceilalţi mai apoi, despre cât de fericit eşti şi cât de bine îţi este. Când te uiţi la distanţa uriaşă dintre vorbe şi fapte, începi să-ţi dai seama că vorbele tale sună a gol. Nu mai rămâne aşa, e păcat de viaţa ta.
puteredefemeie
1 comment