puteredefemeie
„Sfaturile sunt făcute pentru a nu fi ascultate” –zice-o vorbă din bătrâni. Îţi dai seama de adevărul ei când te trezeşti în ipostaza de sfătuitor. Vine o prietenă. Se vaită. O asculţi cu compasiune. Empatizezi. După care începi să te prinzi că eşti singur în compasiunea ta. Ea nici nu se uită la tine. E-n lumea ei.
Macină întruna aceeaşi litanie. Cum a plecat şi a lăsat-o, gravidă în luna a opta. Cum a putut să fie de mizerabil. Cât de imposibil de suportat este gândul celeilalte. Şi cât de mult şi-ar dori ca el să se întoarcă la ea!
Termini cu empatizatul. Încerci s-o scoţi din starea rea. Intenţiile tale sunt bune. Dinafară, totul pare mai clar. Individul oricum nu o merită, ce rost ar avea să se chinuie lângă el? Vorba ceea: „mai bine un sfârşit de groază decât o groază fără sfârşit”. „Păi nu, că…”– o ţine pe-a ei. Nu te poţi abţine şi continui să-i explici.
Cu cât se încăpăţânează să rămână agăţată de el, cu atât mai mult îşi opreşte singură şansele de a întâlni pe cineva cu care ar putea să aibă o relaţie fericită. „Da, dar…” – tot ca ea e. De fapt, tu nu înţelegi. Pentru problema ei, nu există soluţie.
De puţine ori o asemenea persoană e în stare să gândească în afara pătrăţelului în care s-a închis. N-are rost să insişti. Efortul ei de a se încăpăţâna că „nu se poate”, nu face decât să te sugă de energia cu care tu îi arăţi soluţiile. Dacă tot nu are de gând să îţi asculte sfaturile, măcar să nu se mai vaite.
Toate bune şi frumoase, până când ajungi şi tu într-o situaţie „fără ieşire”. Te revolţi. Te chinui. Te vaiţi. Vine un prieten. Începe să-ţi explice el care-i treaba. „Da, dar…” – încerci să-l convingi. „E foarte simplu” – cică. „Păi nu, că…” – simţi cum urcă-n tine un val de indignare. Chiar nu pricepe!
Dar cine nu pricepe de fapt? E adevărat că orice situaţie pare mult mai uşor de rezolvat când nu suntem noi în ea. Dar tot la fel de adevărat este că există soluţii. În orice situaţie. Psihologii care au studiat comportamentul persoanelor de succes spun că acestea au mai degrabă înclinaţie către a găsi soluţii decât către a sucomba sub probleme.
Atunci când nu găseşti o soluţie, de fapt nu-ţi dai voie s-o găseşti. Nu te lasă… „karma”. Până la urmă, nu e întâmplător că ai ajuns în acea situaţie. Ai chemat-o cu toate antenele, ai atras-o prin fiecare por, fiecare alegere pe care ai făcut-o te-a adus mai aproape de ea.
Aşa că e lecţia ta. Mai ai de suferit. Degeaba îţi spune toată lumea, că tu tot pe-a ta o ţii. Ce bine ar fi dacă am putea să învăţăm din experienţa celorlalţi. N-ar mai fi nevoie să suferim. Uneori, nu ne ajunge să suferim o singură dată, cine ştie de câte ori repetăm greşeala până când înţelegem.
Toţi suntem aşa. N-ar rost să te simţi mai presus decât alţii, chiar dacă e clar că ei nu pricep ceva ce pentru tine pare simplu acum. Mai există ceva care îţi scapă încă, întotdeauna. Ce-i de făcut?
Atunci când suferim, să ne aducem aminte că sigur există soluţii. Să ne permitem un răgaz, ca o mică meditaţie, în care să rămânem singuri cu noi înşine şi să ne mărturisim ce ne doare. Până la capăt. Să credem că există soluţii. Să ne deschidem inima şi mintea, să le dăm voie să vină spre noi.
Creativitatea e o stare care se cultivă. Poţi să fii creativ în orice domeniu, inclusiv în modul în care îţi creezi propria viaţă. Cineva spunea la un moment dat că subconştientul conţine răspunsuri la absolut toate întrebările care există.
O tehnică simplă: când nu ştii ce să faci, încearcă că te culci cu întrebarea-n cap, cât mai clar şi cât mai intens cu putinţă. Probabilitatea să ai un răspuns când te trezeşti este foarte mare.
Genul acesta de exerciţii te face să simţi că nu eşti singur în univers. Şi să crezi că există ceva mai mare, care te ghidează şi care are cu tine un Scop. Parcă nici karma nu mai pare atât de implacabilă, nu-i aşa?
puteredefemeie
