Femeia cu barbă – o insultă la adresa speciei umane

Creepy Conchita
Creepy Conchita

Fac parte din acea categorie de oameni care cred că dincolo de ceea ce se vede mai există ceva. Lumea în care trăim este o expresie a uneia mai subtile, este rezultatul unor forţe care deşi nu ne apar în faţa ochilor, sunt mai puternice decât materia. La nivel uman, asta se traduce prin a spune că fiecare dintre noi este autorul propriului destin. Toate gândurile, emoţiile, dorinţele şi aspiraţiile mai mult sau mai puţin ascunse creează o realitate în totalitate conformă cu ele.

Nimic din ce trăieşti în acest moment nu este străin de tine, chiar dacă nu înţelegi asta acum. Dacă nu m-aş ghida după asemenea principii, n-aş putea să găsesc un sens pentru viaţa mea. Nu pot să rămân la stadiul superficial în care să spun că povestea cu Thomas Neuwirth, alias Conchita Wurst, este doar o distracţie. Pentru că modul în care se prezintă acest personaj e departe de a rămâne un simplu divertisment.

Orientarea sexuală a unei fiinţe umane, până la urmă, este sinonimă cu orientarea vieţii ei. Pentru că, aşa cum am mai spus de multe ori, energia sexuală este energia vieţii, şi de aceea este cea mai importantă. Singurul mod în care sexualitatea te poate ajuta să evoluezi este acela de a o folosi ca mijloc pentru asta. Presupune să fii perfect conştient de ceea ce trăieşti şi să îndrepţi la voinţă energia respectivă către scopul spiritual.

Atunci când sexualitatea este complet scăpată de sub control, energiile sunt pervertite şi terfelite într-o mlaştină a desfrâului. Fiinţele n-au nicio orientare şi nu pot ieşi dintr-un orizont al scopurilor mărunte, meschine. Sunt foarte uşor conduse în toate direcţiile, pentru că atunci când nu ai niciun scop, se găseşte întotdeauna altcineva care să-ţi spună ce să faci. Şi vei face ce vrea acela, nu ce vrei tu.

Societatea în care trăim, din păcate, este din ce în ce mai viciată. Sexualitatea pluteşte în derivă, între puritanismul extrem şi libertinismul deşănţat. Polarităţile nu mai au nicio noimă. Cui îi pasă dacă eşti bărbat şi vrei să te dai femeie? E o lume liberă, poţi să faci ce vrei. Dar se întreabă cineva ce semnificaţie are faptul că te-ai născut într-un trup de femeie, respectiv de bărbat?

Sigur, asta ar presupune să îţi dai seama că dincolo de trupul tău vizibil mai ai şi un suflet care, aşa cum a venit pe această lume, într-o zi cu siguranţă va pleca. Şi unde se va duce? Ce va face? Dacă te trezeşti atunci că, deşi nu mai ai trup, eşti cât se poate de viu? Dacă poveştile cu îngerii din lumea de dincolo sunt adevărate? Mie mi se pare că pariul lui Pascal e la fel de valabil şi în zilele noastre, şi cu atât mai mult avem nevoie de el.

Faptul de a crede în Dumnezeu nu e decât începutul. Pentru că asta implică să cauţi noima lucrurilor în toată viaţa ta, să înţelegi sensul tuturor conjuncturilor în care te afli. Tot ceea ce eşti, tot ceea ce te înconjoară, sunt simboluri. Toată savoarea şi fericirea vieţii constă în descoperirea acestui joc, la finalul căruia ar trebui să afli cu adevărat cine eşti. Orice altceva ai face, fără această integrare şi fără acest scop mi se pare pierdere de vreme. Eu una, când mă fură valul şi ies din fascinaţia căutării, mă simt pierdută, mă umple o asemenea stare de gol şi jale încât sunt nevoită să fac ceva să-mi revin. Şi încep din nou să caut.

Nu mă deranjează că un bărbat, într-o anumită etapă a evoluţiei sale, alege să se îmbrace în haine de femeie. Asta îl poate ajuta să se apropie de principiul feminin care este la fel de viu în el, ca bărbat, ca şi într-o femeie. Dar, din păcate, dacă rămâne la nivelul fustelor, nu-şi va descoperi esenţa. Şi cu atât mai puţin n-ar trebui să fie luat ca exemplu de o omenire năucită de lipsa oricărei orientări autentice.

Când e bărbat, poate şi fără barbă. Cum vine asta?
Când e bărbat, poate şi fără barbă. Cum vine asta?

Încercarea de a genera mai multe genuri, pe care o vedem tot mai des astăzi – homosexuali, transsexuali, travestiţi etc – este sortită eşecului, la fel ca orice lucru care nu e natural. Un întreg univers, a cărui dimensiune nu o putem nici măcar concepe, funcţionează pe principiul polarităţilor. Oricât am încerca să mărim numărul polilor magnetici, ei vor fi tot doi. Oricâte asemenea anomalii vom căuta să construim, ele vor tinde să se definească tot în raport cu cei doi, singurii autentici.

Un criteriu după care putem verifica este capacitatea creatoare. Poţi să fii tolerant, să zicem, cu privire la nevoia oamenilor de a forma cupluri homosexuale. Oricum, atunci când ei doresc să procreeze, se vor lovi singuri de limitarea în care s-au băgat. Dacă vor să-şi perpetueze neamul, nu au altă soluţie decât să-şi nege condiţia, fuzionând – chiar dacă numai in vitro – cu genul opus.

Cât despre hibrizii gen Conchita Wurst, nu-mi pot imagina ce fel de satisfacţie poate trăi în sinea ei / lui şi nici nu vreau. Partea perversă mi se pare nehotărârea în ceea ce priveşte aparenţa ei. S-o vedem ca femeie? Să-l considerăm bărbat? Femeia cu barbă nu este ceva nemaiîntâlnit. În conştiinţa oamenilor din trecut, aceasta era definiţa anomaliei. Dacă noi o aducem pe scenă şi o punem să întruchipeze un mit asociat cu speranţa – cel al păsării Phoenix – ne tăiem singuri craca de sub picioare.

E ca şi cum am sugera că salvarea – după care tânjim cu toţii, într-o formă sau alta – ne va veni dintr-o formă prăbuşită, care n-are nicio legătură cu vreo lege divină, adică certă. Cei care îşi dau ochii peste cap când citesc asemenea lucruri, să închidă pagina chiar acum şi să plece, pentru că n-au ce să caute aici. Sunt fiinţe care se mulţumesc cu mult prea puţin. Eu sunt convinsă că absolut tot ce facem simbolizează ceva şi are consecinţe care ne vor afecta pe toate planurile, chiar dacă nu suntem în stare să vedem şi să înţelegem asta acum. La fel ca toate legile fizicii a căror influenţă, chiar şi dacă nu le cunoaştem, o trăim din plin.

Cineva care ştie cum funcţionează aceste legi, poate să prezică ceea ce va urma. Îndrăznesc să spun că şi la nivel uman este exact la fel. Premiind-o pe Conchita i-am dat atât girul autorităţii, cât şi al majorităţii – de care au atâta nevoie cei care aşteaptă să li se spună ce să facă, pentru că singuri nu ştiu încotro s-o apuce. Partea proastă este că i se deschide calea către normalitate, care devine astfel şi mai viciată. Dacă există un spirit rău undeva, care şi-a propus să arunce peste oameni tot ce este mai groaznic şi absurd, probabil că acum îşi freacă mâinile de bucurie 🙁

Faptul în sine că un tip cu barbă şi-a pus într-o zi o rochie şi a interpretat un cântec drăguţ pe scena unui concurs – pe care l-a şi câştigat – este sumar prin comparaţie cu semnificaţiile şi implicaţiile lui. Acelea care nu se văd, dar lucrează. Care ne vor face, la un moment dat, să ne zvârcolim în chinuri şi să ne plângem soarta. Dar noi şi numai noi suntem singurii ei autori. Am speranţa că bunul simţ încă n-a pierit, însă. Ca dovadă, avalanşa de reacţii. Cei superficiali se vor grăbi să se alinieze cu autoritatea şi majoritatea – treaba lor. Cei care caută adevărul şi autenticul, îşi dau seama că ce au ei de găsit nu e aici. Sper să fie cât mai mulţi şi să facă diferenţa atunci când va fi nevoie.

 

0 comments
  1. E obositor! Atata bigotism si aroganta, atata superficialitate, atata forma fara fond sunt greu de adunat pe o singura pagina; din pacate, oamenii inteligenti, cum vad ca esti, cad in capcana intinsa de propriul ego, de propria minte…

    De unde stii tu ce vrea Dumnezeu si cum vrea el sa fie lumea?

    Dupa parerea ta…Acesta este adevarul! E parerea ta! Si, daca te face sa te simti bine, important, e parerea foarte multor oameni.

    Dezbaterea e necesara; nu pentru ca omenirea ar fi in pericol; nu pentru ca o femeie cu barba ar fi mai urata decat una cu silicon in fese; nici macar prntru ca un barbat se imbraca ca o femeie si speculeaza limitele publicitatii! Ci pentru a ne controla ingamfarea, limitele si superficialitatea.

    1. E parerea mea, dar… ma bazez pe niste principii, care daca nu ar fi valabile chiar ca lumea asta ar fi un haos. Femeia cu barba e un simbol. Nu ma refer neaparat la ACEA femeie cu barba cand imi dau cu parerea, ci la ce trezeste ea in mintile oamenilor, chiar in subconstientul lor, si asa bombardat cu toate tampeniile. De unde stiu eu ce vrea Dumnezeu? Cine pune o asemenea intrebare se vede ca nu a studiat macar un pic religiile lumii sau folosofia. Dumnezeu nu e chiar atat de tacut. Exista deja pe intreg mapamondul un curent de trezire a spiritualitatii care nu e chiar asa de strain de intentiile divine cum crede majoritatea. Nu sunt genul de om care-si da cu parerea doar ca sa se afle-n treaba. Oricum, iti multumesc pentru atentia pe care mi-ai acordat-o trimitandu-mi acest comentariu.

  2. Cum nu esti de acord cand spui “premiind-o”??? Si nu “premiind-ul” sau “premiind-o pe aratare”?
    Dar cine l-a premiat? Un gunoi de concurs patronat de “illuminati” bolnavi psihic? Aia e autoritate? Faptul ca mimeaza autoritatea nu inseamna ca e. Nici macar guvernul daca o premia… nici guvernele nu sunt prea legitime. Faptul ca in Coreea de Nord exista un guvern nu inseamna si ca autoritatea e legitima, sau ca e aprobata de popor, ci ca are mai multa putere. Asa cum si noi avem putere sa “sacrificam” animalele in abatoare desi n-ar trebui deloc (insusi faptul ca “dumnezeu” sau orice fel de putere permite existenta animalelor carnivore, lucru extrem de grotesc, arata ca acea entitate nu e tocmai sanatoasa dpdv psihic, daca ii place sa vada aceasta imensa agonie perpetua numita durere fizica). Asa ca orice altceva nu trebuie sa ne mire. Poate undeva departe e cum trebuie sa fie, dar aici hibridul ala bolnav nu e nici pe departe ceva mai grav decat insasi existenta animalelor carnivore. Din acest punct de vedere, felul in care e proiectata viata fizic-biologica pe terra nu e altceva decat un cosmar oribil care dainuie de atata amar de vreme, expresie a putreziciunii mintale a oricui a creat-o.

    1. Premiindu-l, premiind-o… ce mai conteaza. Ai inteles ideea. Cat despre ceea ce am numit “autoritate”, poate ar fi bine sa specific ca ma refer la conventii, la ce crede toata lumea. Pentru ca altfel, autoritate este ceva de neatins in lumea asta, ai dreptate. In rest, mi se pare ca esti cam pesimist, totusi. Eu mai sper ca vom ajunge sa traim frumos pe acest pamant. Multumesc pentru comentariu 🙂

  3. Stii de ce imi aduce aminte povestea asta? de “hainele imparatului”. Poate ca e nevoie de un copil (sau de un suflet copil) care sa strige “imparatul nostru e gol!” si apoi toti ceilalti se vor trezi si vor realiza…. “da, frate, chiar asa!” La fel si “autoritatile” mondiale de la ora actuala, care sunt goale… de bun-simt, goale de simt estetic, goale de simt moral sau de principii… Problema e ca (spre deosebire de povestea originala) “imparatii nostrii” sunt “goi” aproape voit, aproape in batjocura… si daca nu ii aratam cu degetul sunt in stare sa ne arate cele mai scabroase dedesubturi ale lor. Si… e vina noastra! Ca le permitem asta!

    Mie mi se pare ca aceasta “creatura – facatura” de Conchita nici nu merita sa ne ingrijoram sau sa ne scandalizam din cauza ei. Ar trebui doar luata la misto… dar bine de tot! De exemplu, imi imaginez cam ce i-ar striga baietii mei din cartier daca ar avea inspiratia sa defileze pe aici… hi hi hi!! Iar taia pentru vecie cheful sa se mai costumeze asa vreodata!

    1. Draga Anca, sa fii deschis la minte nu inseamna sa renunti la discernamant. Deschiderea are valoare cata vreme te ajuta sa te inalti. Daca esti deschis fata de lucruri care te injosesc, e ca si cum ti-ai da singur branci pe scari. Si toata lumea stie ca e mult mai usor sa o iei in jos decat in sus. Din pacate, inteleg ca unii nu-si pot defini identitatea sexuala si se zbat incercand sa-si gaseasca o cale. Inteleg si ca e posibil sa alegi anapoda. Natura umana nu e perfecta, si asta stim. In ceea ce ma priveste, aleg natura care mi-a fost data si consider ca tot ce nu e natural nu poate functiona optim. Pana acum n-am dat peste un argument puternic care sa ma convinga ca nu-i asa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like