Hei, stai liniştit. Nu fac parte din categoria celor care cred că un zâmbet tâmp pe toată faţa, când lumea se prăbuşeşte în jur, rezolvă problema cu gândirea pozitivă. A repeta întruna „nu mă doare, nu mă doare, nu mă doare…” în timp ce te zvârcoleşti de durere, nu funcţionează. Mai bine iei un algocalmin.
Deci, nu aşa. Gândirea pozitivă este calitatea oamenilor suficient de inteligenţi încât să găsească o oportunitate în orice situaţie, oricât ar părea de dificilă. Ceva, oricât de mic, care să ofere o şansă. Înseamnă să ai un simţ al vieţii care să te împingă mereu către mai departe, către mai bine. Către evoluţie. Ca o sămânţă plantată într-un sol neprietenos care e programată să răsară. O să găsească ea o cale. O să ocolească pietrele. O să crească mai încet când nu are destulă apă. Dar tot o să ajungă afară, tot o s-o vezi înflorind, mai devreme sau mai târziu.
Barbara Fredrickson, psiholog la Universitatea din North Carolina, vine cu un studiu foarte interesant despre modul în care gândirea pozitivă ne afectează creierul şi capacităţile. Spre deosebire de cea negativă. Să luăm un exemplu: ce facem dacă suntem în mijlocul unei păduri şi ne iese în cale un tigru? (hai mai bine să-l facem urs, ca să putem şi noi să ne reprezentăm situaţia. Şi să zicem că suntem pe Jepii Mari, că nu ne place cu telecabina :D)
Ce facem, deci? O luăm la fugă, bineînţeles. Puţini sunt cei cărora le va trece prin cap să urle ca să sperie ursul, sau să se întindă pe jos, să creadă dânsul că sunt morţi deja. Să se urce în jepi nu au de ce, că nu sunt suficient de mari precum le spune numele. Vedeţi cum această creativitate în a găsi soluţii ne apare atunci când stăm comod pe scaun şi ne gândim cum ar fi. Suntem liniştiţi, şi normal că ne trec gânduri prin cap.
Dar într-o stare intens negativă, ideile devin puţine şi fixe. Aşa că o luăm la fugă. Sau, când suntem supăraţi. Aţi observat că tindem să repetăm mereu aceleaşi argumente într-o ceartă? De ce? Stresul ne îngustează mintea. Nu degeaba există vorba aia care spune că „numai proştii se supără”.
În schimb, dacă reuşim să ne păstrăm calmul şi buna dispoziţie, perspectiva se lărgeşte foarte mult. Observaţi că nu e vorba de a genera neapărat gânduri pozitive, cât de a intra într-o stare emoţională bună. Asta se poate obţine privind nişte imagini frumoase, ascultând o muzică armonioasă, oferind sau primind un cadou care ne place, spunându-i cuiva „mulţumesc” din inimă şi aşa mai departe.
Când reuşim să intrăm într-o stare pozitivă, gândurile bune apar spontan. Nu mai trebuie să ne propunem asta, şi să simţim apoi că suntem falşi. Spre exemplu, dacă vrem să ne creăm o stare de recunoştinţă, nu e de ajuns să repetăm din vârful buzelor „mulţumesc” – chiar dacă şi asta ajută într-o anumită măsură. E important să căutăm exemple clare care chiar ne trezesc această stare, şi atunci cuvântul se spune natural.
Doamna profesoară a observat, în experimentele ei, că într-o stare pozitivă oamenii iau note mai mari la examene şi găsesc mai multe soluţii la diferite probleme. Ceea ce dovedeşte că gândirea pozitivă ne deschide perspectiva. Lumea e mai vastă, se expansionează. Oferă mai multe posibilităţi. Se dezvoltă creativitatea, uneori chiar geniul. Celor care cred că lucrează mai bine sub stres: vă daţi seama cât de departe s-ar duce geniul vostru dacă aţi lucra într-un mediu pozitiv?
Şi ne dă şi trei soluţii pentru a ne ajuta să ne dezvoltăm această stare pozitivă, care generează creativitatea:
1. Meditaţia. Numai zece minute de meditaţie pe zi sunt de ajuns pentru a ne schimba perspectiva. E vorba de a sta liniştit într-o poziţie care ne permite să avem spatele drept, şi de a ne urmări respiraţia. De a ne hotărî să renunţăm la orice ne frământă în restul timpului şi de a ne linişti mintea. Pur şi simplu negociem cu ea şi îi dăm o pauză.
2. Scrisul. Să avem un jurnal în care să ne notăm gânduri, idei, sentimente despre noi înşine.
3. Joaca. Cine nu-şi aminteşte starea de lume vrăjită pe care o avem în copilărie, când ne jucam? Timpul nu mai avea importanţă, totul părea posibil. Să ne propunem, din când în când, să ne jucăm. Ce? Nu mai ţinem minte cum e să fim copii?