V-am pus deja la curent cu naivitatea care mă caracterizează, inclusiv în domeniul sexual. Eu până n-am citit în reviste că se poate mima orgasmul, nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva. Dar cum internetul – şi nu numai – abundă de acest subiect, mi-am pus şi eu problema: aş mima, totuşi? Mmmm… nu. Iată de ce:
1. Păi de ce să-l mimez, nu-i mai bine să-l am, pur şi simplu? Sigur, nu depinde numai de mine. E drept că o femeie ajunge la orgasm într-un timp mai îndelungat decât un bărbat. Ar putea fi o problemă dacă iubitul meu n-ar avea răbdare. De la taoişti am aflat că, în ceea ce priveşte impulsul sexual, bărbatul e ca focul: se aprinde brusc şi se stinge la fel, dacă nu învaţă să-şi dozeze energia. Femeia, pe de altă parte, e ca apa. Se încălzeşte treptat, dar căldura ei durează mai mult. Un bărbat care are de gând să vadă cum arată un orgasm adevărat, învaţă să facă preludiu. Dacă îşi privează femeia de acest drept elementar, nici nu merită să afle. Şi văd deja cum îi cresc urechi de măgăruş, ca la desene animate. Nope, nu i-aş da nici măcar satisfacţia de a mima pentru el.
2. Şi ce rezolv dacă mimez? Eu oricum nu simt, lui i se pare că nu ştiu ce mare zeu al sexului e – şi nu e!! – şi n-avem nicio şansă să ieşim din dilemă. Dacă vede că nu şi nu, poate începe să-şi pună şi el probleme. Poate începe să caute pe net, poate dă peste nişte sfaturi înţelepte. Dacă mă iubeşte, până la urmă va reuşi. Dacă nu, degeaba mă forţez să mimez.
3. Unele femei mimează ca să se termine mai repede. Ce păcat. Asta arată clar două lucruri: a) că bărbatul respectiv chiar NU e la înălţime; b) că intimitatea dintre cei doi suferă tare. Spun asta pentru că femeia, prin natura ei, caută intimitatea, contopirea. Dacă n-are chef să facă dragoste, dacă nu-i place, înseamnă că acea componentă sufletească de care are nevoie o femeie ca să intre in the mood nu există. Unele cupluri sunt compatibile în mod natural pe acest nivel, altele reuşesc să atingă intimitatea cu ceva efort. Depinde cum ţi-e karma… Eu, una, dacă nu-mi place, nu fac.
4. Am auzit că există femei care se concentrează atât de tare să aibă orgasm încât nu mai reuşesc să ajungă al el. Nu neg că sunt momente în care despicăm prea mult firul în paişpe. Că uneori suntem intimidate, stresate, tracasate sau mai ştiu eu cum – şi în astfel de situaţii orgasmul e, clar, undeva departe. Acum mă gândesc dacă e mai eficient să mimezi sau să te relaxezi, pur şi simplu. Şi dacă tot nu şi nu, există afrodiziace. Exerciţii Kegel. Fantasme erotice. Tot felul de chestii care să ne ajute, numai să ne preocupe problema în profunzimea ei. Prietena mea mi-a povestit cum s-a apucat ea de Kegel în joacă, în timp ce făcea chestii care nu-i solicitau gândirea (gen mers cu autobuzul, tocat zarzavaturi pentru ciorbă, uitat la serialul favorit – aţi înţeles ideea). După o săptămână de „antrenament”, avea nişte orgasme de se mira şi ea! Deci se poate.
5. Cică unele femei mimează pentru că se simt prost dacă pare că n-au avut. Adică: ce-o să creadă omul? Că sunt vreo neînzestrată, sau aşa ceva. Eu aş încadra situaţia la categoria: stimă de sine scăzută. Şi ce e mai trist este că, dacă o femeie mimează ca să pară că poate, nici n-o să poată vreodată. Îşi închide singură poarta către propria plăcere. Cum se numeşte ceva care arată dar nu conţine? Gol. Sentimentul de lipsă interioară o va face să aibă acea privire care trezeşte întrebarea: „E cineva acolo?”. Nici nu vreau să mă gândesc ce fel de bărbat este atras de genul ăsta de femeie. Şi ce dacă n-am orgasm în seara asta? Ne relaxăm, ne iubim, ne împrietenim şi poate o să am mâine. Doar n-au intrat zilele-n sac. Ce să ne încrâncenăm atâta?!
Cam aşa. De ce râdeţi?! De fapt nu mimează nimeni orgasmul, nu? Ştiam eu că m-am făcut de râs explicând doctă o chestie care nu există 🙂