„Ejacularea” emoţională feminină

De fiecare dată când am avut sub ochi vreunul din tratatele de sexualitate orientală, am fost surprinsă să constat că acestea se adresau bărbaţilor. Toate indicaţiile, toate tehnicile şi practicile secrete erau pentru ei. După ce am găsit femeia menţionată la capitolele cu imnuri de slavă, m-am dumirit. Indicaţiile pentru femei lipsesc pentru că, se pare, femeile sunt înzestrate în mod natural cu capacitatea de a-şi controla potenţialul sexual în timp ce fac dragoste. Dealtfel, ejacularea e ceva specific masculin. Puţine femei ejaculează într-adevăr, şi atunci e sigur că nu e vorba despre acelaşi lucru ca la bărbaţi. Sperma este atât de preţioasă pentru că ea conţine energia vieţii, care nu trebuie irosită. Atunci când o femeie „ejaculează”, acel lichid conţine orice altceva numai ceva capabil să dea viaţă nu. După cum se menţionează tot în învăţăturile secrete, lichidul abundent pe care o femeie îl poate elimina atunci când are orgasm, este foarte probabil să fie materializarea unei energii foarte speciale, tangentă cu graţia divină – mă refer la acele „kalas” la care visăm cu toţii (pentru că, atunci când o femeie elimină acest lichid, atât ea cât şi bărbatul au parte, se spune, de nişte trăiri extatice). Aşadar, am respirat adânc şi m-am simţit mândră că sunt femeie. Bieţii bărbaţi – mă gândeam – ce greu trebuie să fie pentru ei să facă toate acele exerciţii, să înveţe să separe orgasmul de ejaculare. Ce greu este pentru ei să înveţe un lucru care pentru femei e atât de uşor: să se relaxeze în mijlocul plăcerii, fără riscul de a-şi risipi preţioasa sămânţă.

Însă femeile au ciclu. La prima vedere, pare logic să fie aşa. Din moment ce un ovul nu a fost fecundat, ce-are altceva de făcut  decât să se elimine? Dar toată lumea ştie că fenomenul menstruaţiei e însoţit de un întreg „alai” de descărcari hormonale, care numai a control nu seamănă. Se spune în popor că mai uşor negociezi cu un terorist decât cu o femeie la ciclu. Şi dacă dificultăţile ar dura strict cât durează sângerarea, tot ar mai fi ceva. Dar sindromul premenstrual începe cu o săptămână înainte şi se termină cu câteva zile după ce menstruaţia s-a oprit. Cu alte cuvinte, cam jumătate dintr-o lună, ca femeie nu judeci „normal” din cauza furtunilor hormonale. Şi nici în rest nu poţi fi sigură că eşti întru totul stăpână pe tine. Emoţii peste emoţii, griji din orice, nevoia imperioasă (ca să nu zic isterică) de a controla acţiunile celorlalţi şi de a comenta ce fac – şi ce nu fac…

S-ar putea spune că femeile „ejaculează”… emoţional! Nu că bărbaţii ar fi scutiţi de emoţii negative, dar parcă nu sunt atât de subjugaţi de ele. Stau să mă gândesc dacă nu cumva un posibil antrenament pentru controlul „ejaculării” emoţionale feminine nu e chiar mai dificil decât cel pentru controlul ejaculării la bărbaţi! Măcar ei ştiu exact ce au de făcut: acolo este sperma, ea trebuie „ridicată” prin metode specifice, transmutată, sublimată până la nivelele cele mai înalte ale fiinţei… Dar ce te faci cu emoţiile feminine? În primul rând, trebuie să devii conştientă că le ai. Dar am auzit de atâtea ori replica: „Noi nu bârfim, doar analizăm” – spusă mai în glumă, mai în serios la o şuetă între fete! E atât de adânc înrădăcinată în gena feminină o astfel de meteahnă! Grijile, şi ele, parcă ar fi a doua natură feminină. Aduceţi-mi o femeie care nu-şi face niciodată griji – aş vrea s-o văd. Dacă se oferă cineva, o s-o bănuiesc în primul rând că nu-şi dă seama. Sau: unde să localizez nemulţumirea feminină ancestrală? De unde s-o apuc, dacă aş vrea s-o controlez?

Există teorii care spun că menstruaţia este o boală, şi că natural ar fi ca ea să nu apară – ca dovadă că animalele sălbatice nu au aşa ceva. O mare parte din aceste emoţii, într-adevăr, vin „la pachet” cu ciclul lunar. Probabil că dacă am reuşi să nu mai avem ciclu, am scăpa şi de emoţiile aferente. Aşa că, dragi femei, dacă aţi crezut cumva că am scăpat de antrenament, mă tem că nu vă pot promite aşa ceva. Cu tot talentul nostru nativ de a avea orgasm fără ejaculare. Ce antrenament? Tot ce are de-a face cu auto-stăpânirea ar trebui să funcţioneze. În primul rând, vorbirea. Cred că o dată cu controlul vorbirii, o femeie îşi rezolvă multe din problemele emoţionale. Chiar şi prin simplul fapt că, dacă reuşeşti să gândeşti înainte de a deschide gura, e foarte probabil să reuşeşti să-ţi dai seama şi de o emoţie înainte de te lua cu totul în stăpânire. Încearcă să taci complet trei zile. A patra zi, nu mai vorbeşte gura fără tine. Asta am verificat. Cu emoţiile însă, nu sunt deloc campioană la controlat. Pot să definesc când mă apucă ceva, dar nu garantez că o să-mi şi treacă.

O metodă care funcţionează, am observat că este cea pe care o dă Eckhart Tolle în „Puterea prezentului”. „Priveşti” cu mare atenţie emoţia care te cuprinde, fără să intervii absolut deloc. Nu faci nicio judecată la adresa ei, eviţi orice gânduri şi scenarii în ceea ce o priveşte. A! Şi ca să reuşeşti, mai întâi o „localizezi”. Priveşte cu atenţie unde anume în corp simţi o tensiune care însoţeşte emoţia respectivă. Ei, în acel loc te concentrezi intens, şi vei constata că emoţia se risipeşte ca un fum. Funcţionează cu stările aparent copleşitoare, cu atât mai mult dacă sunt negative, chiar dureroase.

Dar cu emoţiile de zi cu zi, cele cu care suntem atât de familiare încât nici nu le mai observăm, ce facem? Eu, una, nu pot să-mi imaginez cum poate un bărbat să nu fie dat pe spate de sentimente. Oricât de îndrăgostit ar fi – de exemplu – parcă nu-şi pierde capul ca o femeie. Probabil la fel spun şi ei despre noi în mijlocul orgasmului…  Să zicem că nu trebuie să devenim nişte sfincşi fără simţire. Doar să putem să avem, la o adică, starea pe care ne-o dorim. Să putem evita emoţiile care ne fac rău atât nouă cât şi celorlalţi. Să reuşim să fim mereu constructive, în pofida evenimentelor potrivnice. Să nu depindă de comportamentul şi reacţiile celorlalţi fericirea proprie.