Demonul curviei şi sexualitatea sacră

Unul dintre primii filosofi creştini care a alcătuit o listă a păcatelor (personalizate în demoni) care ne distrag de la cele sfinte, Evagrie Ponticul, vorbeşte despre demonul curviei – cel care „îl sileşte [pe călugăr] să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrînează, pentru ca aceştia, convinşi că nu vor dobîndi nimic, să lase totul baltă. Şi, mînjind sufletul, îl încovoaie spre trebi mîrşave. Ba îl face să spună ori să asculte tot felul de vorbe, ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”

 Din punctul meu de vedere, dacă ar fi să alegi cel mai important scop al unei vieţi umane acesta n-ar putea să nu aibă legătură cu Dumnezeu. Pe mine personal mă lasă rece o interpretare a universului în afara existenţei unui Creator inteligent, atotputernic, atoateştiutor etc. N-ai cum să găseşti ceva mai important de făcut decât să fii de partea lui. Ai şansa să înţelegi şi tu ceva din rostul lumii şi al vieţii, să te aliniezi cu el şi să fii fericit. Te încurcă sexul să faci asta? Depinde…

 După cum îl descrie Evagrie, demonul cu pricina îţi dă lehamitea care te face să renunţi la Ideal, neîncrederea că mai poţi ajunge la el. În plus, te năuceşte. Dacă aş încerca să interpretez textul lui Evagrie, aş spune: te face să vezi pe filmul minţii lucruri imaginare şi mai ales impure. Mă gândesc acum la panoplia de sentimente cu care ne procopsim atunci când dorinţa sexuală ne ia în stăpânire. Posesivitate, gelozie, furie sau depresie – şi alte asemenea, de îndată ce obiectul „dragostei” noastre nu reacţionează conform aşteptărilor (de obicei nu o face).

 Demonul curviei e halucinogen şi obsesiv. Ne face să ne închipuim lucruri care nu există în realitate ca şi cum ar fi în faţa noastră. Obiectul dorinţei e bun doar atât cât ne satisface, după care începe să fie ţinta unei mulţimi de gânduri chinuitoare. „Nu mă vrea”; „Mă înşeală”; „Nu face”; „Nu drege”… Devine respingător. Sursa oricărei neputinţe personale. Sursa uitării de sine şi de Dumnezeu.

 Nici măcar nu trebuie să fii călugăr ca să te atace, numai că dacă nu eşti călugăr nu ştii ce te-a lovit. În lume, e mai greu – mai ales acum, când oriunde te întorci el se uită la tine. Nu există revistă sau ziar sau post de televiziune în care să nu-l găseşti lăfăindu-se la loc de cinste, de parcă lumea ar fi a lui. Din păcate, demon fiind, nu e capabil să facă pe nimeni fericit. Şi în ziua de azi nu prea mai există pustie în care să fugi.

 Puţini dintre noi mai au veleităţi de asceţi. Căsătoria, cred eu, nu te scuteşte deloc de atacul demonului. Poate fi o scuză ca să nu te simţi vinovat, dar numai pentru momentele în care faci copii. Şi în rest? Cred că sexul poate avea o mare legătură cu iubirea – cel puţin într-o primă fază. Fascinaţia pe care o exercită asupra ta  fiinţa de care te-ai îndrăgostit poate face dintr-un episod sexual ceva sublim. Ştiu că în momentul orgasmului, de exemplu, mintea ţi se opreşte fără efort. Ăsta e un rezultat la care aspiră să ajungă sfinţii şi asceţii din orice tradiţie spirituală – şi trudesc pentru asta. Dacă sexualitatea ar fi folosită ca un instrument pentru a atinge o condiţie existenţială superioară?

 Sigur că nu e ideea mea. Prima oară am găsit-o cu ani în urmă, la Eliade. „În timpul maithunei se săvârşeşte o unire de ordin mistic, în urma căreia cuplul dobândeşte conştiinţa nirvanică.” (Maithuna este numele dat de indieni acelui tip de fuziune sexuală sacră, ritualică, în care cei doi membri ai cuplului au drept scop reîntorcerea la conştiinţa de sine primordială, la Dumnezeu.) „Împreunarea ritualică ce  imită „jocul” divin, nu sfârşeşte cu o emisiune seminală” – mai zice Eliade în Istoria ideilor şi credinţelor religioase.

 Însă chiar şi dacă reuşeşti să ai – ca bărbat – orgasm fără ejaculare, nu e sigur că ai scăpat de demon. Pentru că reţinerea ejaculării nu înseamnă şi că energia respectivă a luat-o neapărat prea în sus. Poate să rămână la un nivel la care să te facă să fii foarte puternic şi mândru de asta, şi nu neapărat să te ducă glonţ la Dumnezeu. Tot o inimă pură şi nobilele idealuri îţi trebuie şi pe calea asta. Însă există o şansă să fii mistic şi fără să te abţii de la sexualitate. Sau, cu alte cuvinte, dacă tot ai ales să faci dragoste, măcar poţi să faci din asta o artă sacră.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

You May Also Like